Sezonul 11 al singurului show televizat de cultură generală pe teme despre România ia startul luni, 19 septembrie. În premieră, Virgil Ianţu le dă întâlnire telespectatorilor la TVR 1 de luni până joi, de la ora 21.00.
Miercuri, 14 septembrie, de la 21.00, urmăriţi la TVR 2 partea a patra din miniseria de televiziune inspirată de viaţa dominicanului Porfirio Rubirosa, modelul real pentru personajul James Bond.
TVR 2 vă prezintă povestea dominicanului Porfirio Rubirosa, devenit o legendă datorită aventurilor sale politice, sportive şi amoroase. Diplomat de carieră, susţinător al dictatorului Rafael Trujillo, Rubirosa a cutreierat întreaga lume în perioada 1930-1960, martor sau participant direct în războaie, revoluţii, lovituri de stat şi diverse comploturi politice.
Iata din ce-i facut simfonicul cânt al iubirii e cântecul iubirii de altadata, e murmurul pierdutelor saruturi ale marilor iubiri sunt strigatele de iubire a muritorilor ce-i violara zeii. E barbatia fabulosilor eroi sculata precum tunuri antiaeriene E pretiosul urlet al lui Iason, e cântecul de moarte al lebedei si imnul biruintei pe care-ntâiele raze de soare pe Memnon nemiscatu’ sa cânte l-au facut e tipatul Sabinelor rapite Si tipetele de feline-n jungla e clocotul de seve-n plante tropicale e tunetul artileriei împlinind cumplita iubire a popoarelor talazul marii frumusetii dându-si viata e cântecul de dragoste al lumii.
Ca a nopții poezie, Cu-ntunericul talar, Când se-mbină, se-mlădie C-un glas tainic, lin, amar, Tu cântare întrupată! De-al aplauzelor flor, Apărând divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor.
Ca zefirii ce adie Cânturi dulci ca un fior, Când prin flori de iasomie Își sting sufletele lor. Astfel notele murinde Blânde, palide, încet, Zbor sub mâna-ți tremurânde, Ca dulci gânduri de poet.
Sau ca lira sfărâmată, Ce răsgeme-ngrozitor, Când o mână înghețată Rumpe coardele-n fior, Astfel mâna-ți tremurândă Bate-un cântec mort și viu, Ca furtuna descrescândă Care muge a pustiu.
Ești tu nota rătăcită Din cântarea sferelor, Ce eternă, nefinită Îngerii o cântă-n cor? Ești ființa-armonioasă Ce-o gândi un serafin, Când pe lira-i tânguioasă Mâna cântecul divin?
Ah, ca visul ce se-mbină Palid, lin. încetișor, Cu o rază de lumină Ce-arde geana ochilor; Tu cântare întrupată! De-al aplauzelor flor Dispărând divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor.(Familia, IV, 29, 18/30 august 1868)
Într-o odăiță mică și cam umedă de pe strada Popa Tatu din București locuia Nae Peruzescu. Ferestrele odăiei, întoarse spre miazănoapte, nu erau nici vara, nici iarna luminate de soare, și fațada casei, de mult nereparată, avea un aer posomorât. Se vedea cât de colo că e cuib de sărăcie. Dar înlăuntru locuia un tânăr cu mare viitor. Nu împlinise încă treizeci de ani, și Nae Peruzescu ajunsese arhivar la tribunalul de Ilfov. Născut la Târgoviștea, orașul de descălecătoare, care a scos la maidan cea mai fină prăsilă de oameni mari, el fusese rând pe rând țiitor de registre la primăria din Caracal, prețăluitor la vama din Burdujeni și perceptor la bariera Șorogari din Iași, o întreagă carieră făcută în scurt timp. Carte nu prea învățase în copilărie și nu știa, zău, dacă din cele patru clase primare îi mai rămăsese altăceva decât știința scrierii și a cetirei și oarecare elemente de aritmetică. Însă pentru oameni ca el cartea nu-i bună decât doar pentru a le strica originalitatea talentului, căci era într-adevăr talentat. Nae Peruzescu. Scria romanuri, poezii și piese de teatru, și nu o dată numele lui a figurat cu cinste în coloanele ziarelor Trâmbița literară din Gorj și Zorile artelor din Dorohoi.