https://blog.revistaderecenzii.com/
Bucureşti, 29 septembrie 2022
Loredana şi Junii Sibiului încheie seria „Cântecele Munţilor” 2022 la TVR 1
Partea a şasea şi ultima a înregistrărilor de la Festivalul de Folclor „Cântecele Munţilor” Sibiu 2022 ne aduce show-ul incendiar semnat „Loredana şi Junii Sibiului”. Iuliana Tudor ni-l prezintă duminică, 2 octombrie, ora 21.00, la TVR 1.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
https://blog.revistaderecenzii.com/
ADAM ŞI EVA
Urîndu-i-se singur în stihii,
A vrut şi Dumnezeu să aibă-n cer copii
Şi s-a gîndit din ce să-i facă,
Din borangic,argint sau promoroacă,
Frumoşi, cinstiţi, nevinovaţi,
Şi puse-aşezămîntul dintre fraţi.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Bătrânul Soare orb trăiește încă?
La țărmurile-apusului sosit,
Bătrânul Soare obosit
A poposit
Pe-o stâncă.
Înspre apus
Un stol de corbi flămânzi s-a dus.
– Acolo unde cerul ostenit
S-a povârnit
Pe valurile verzi și moarte
Pe care stau străvechi corăbii sparte,
Istovite,
De vânturile nordului strivite,
Pe stânca lui ce mai așteaptă oare
Bătrânul Soare?
Căci iată, e târziu acum,
Și vântul suflă cerul ca pe-un fum,
– Și, uite, cel din urmă corb s-a dus
Pe ghețurile verzi de la apus,
– Spre miazănoapte cel din urmă corb
Tot mai trăiește bietul Soare orb?
Sursa: https://poetii-nostri.ro/alexandru-philippide-apus-de-toamna-poezie-id-26001/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Mărirea celui care-atotpătrunde
Întregul tot, mișcându-l, dă splendoare
mai mult-aici și mai puțin-altunde.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Sînt case în unele orașe de provincie a căror priveliște insuflă aceeași melancolie pe care o provoacă mănăstirile cele mai sumbre, întinderea șesurilor cu bălării și mărăcini, nespus de mohorîte, ruinele cele mai pline de jale. Poate că dăinuiesc îndeolaltă în aceste case și tăcerea schiturilor, și întinderea stearpă a șesurilor cu bălării și mărăcini, și rămășițele ruinelor; viața și mișcarea sînt atît de mocnite înăuntru, încît un străin le-ar crede nelocuite dacă n-ar întîlni deodată privirea slabă și rece a unei ființe neclintite, cu obrazul pe jumătate de schimnică, înclinat peste pervazul ferestrei, la vuietul unui pas necunoscut.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
— Mintiosule! de unde vii?
O vulpe pe măgar văzând l-au întrebat.
— Drept de la leu, de vrei să știi;
Am fost să-l văd și m-am mirat
Cum au slăbit de tare;
Bătrân, neputincios: îți pare
O fiară foarte de nimică
Acel ce când zbiera,
Tot codrul tremura,
Iar eu muream de frică.
Acum însă mai toți,
Cu coarne și cu colți,
Cum pot îl dojenesc
Și frica-i răsplătesc.
— Dar tu, eu socotesc că nu-i fi îndrăznit
De leu să te atingi? lui vulpea au vorbit.
— Așa! măgarul i-au răspuns.
Ba cred că l-au pătruns
Pereche de copite
De mine lui zvârlite.
Și sufletele mici asemene urmează,
Când pe acei căzuți din slavă împilează.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Norul țipă, dunii latră,
Marea se zvârcole-n veci,
Prin scheletele de piatră,
Ce-n natura cea maratră,
Stau bătrâne, slabe, seci.
În castelul trist și mare,
Ce se nalță rece, sur,
Cu fantasticul lui mur,
Printre stânci cu poala-n mare
Și cu fruntea-n cer de-azur;
În castel izbind de nouri,
Stă-n fereastra ca un arc,
Într-a mărei lungi ecouri,
Fața-n văl de gând și nouri
Al serafilor monarc.
Un monarc cu fața pală
Și cu păr de-un aur blond,
Iar în ochiu-i, vagabund,
Vezi lumina matinală
Stele-albastre fără fund.
Cine-i îngerul pe maluri,
Ce visează în castel,
Când al mărei vis rebel
Sfarmă lumile-i de valuri
De pământul eternel?
Cine-i zâna fără nume
Ce privește tot în veci,
Printre stânci de pietre seci,
Cum se scutură de spume
Ale mărei unde reci?
Ea privește ca o lună
Dintr-un nor de piatră, sur,
Ce-o întunecă-mprejur
Cerul norii își adună
Și castelul l-înconjur.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Sunt câțiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniștit și niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi știut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreșit cu oarece obrăznicie, la care pașnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relații prietenești, câte dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieți! Dar iată cuvinte de prisos când este vorba de niște obiceiuri țărănești ce am avut prilej a cunoaște în cursul strălucitei mele cariere ostășești; obiceiuri cu atât mai curioase cu cît originea lor e mai necunoscută.
Continuă să citești