Odinioară de Barbu Ștefănescu-Delavrancea

https://blog.revistaderecenzii.com/

Anii trec așa de repede, că nu-ți dai seama când și cum cutare flăcău, rotar ori grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie.

Așa curge vremea, și pe noi nu ne lasă în urmă, ci ne târăște cu ea până la hotarul vieții. Ne așează frumușel pe două scânduri, ne întinde pe deasupra o pânză albă cu cruce în mijloc, ne stropește cu vin și cu untdelemn. Bulgării și țărâna cad și astupă. Și tot vremea din mușuroi face neteziș, surpă crucea de la cap, bătătorește locul și acoperă cu bălării cel din urmă locaș al nostru.

Continuă să citești

Racul, broasca și știuca de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

Racul, broasca și o știucă
Într-o zi s-au apucat
De pe mal în iaz s-aducă
Un sac cu grâu încărcat.
Și la el toți se înhamă:
Trag, întind, dar iau de samă
Că sacul stă neclintit,
Căci se trăgea neunit.
Racul înapoi se da,
Broasca tot în sus sălta,
Știuca foarte se izbea
Și nimic nu isprăvea.
Nu știu cine-i vinovat;
Însă, pe cât am aflat,
Sacul în iaz nu s-au tras,
Ci tot pe loc au rămas.

Așa-i și la omenire,
Când în obște nu-i unire:
Nici o treabă nu se face
Cu izbândă și cu pace.

Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult mai târziu se prefăcu de Neagoe Basarab, în semn de recunoștință că și-a găsit acolo scăparea când se afla gonit de Radu cel Mare, pentru găzduirea ce dăduse sfântului Nifon. Dar prietenul unui sfânt, religiosul și blândul Neagoe, n-avea trebuință de acestă nenorocire ca să înnoiască biserica. Oricum va fi, el a fost unul din prinții cei mai buni; dar virtuțile lui au pierit cu dânsul și n-au adus nici un bine statornic la nația în care au strălucit. Atât este de adevărat că calitățile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, când toate lucrările se întemeiază pe voință, iar nu pe legi. „Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand ­ romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori.”

Continuă să citești

Francmasonerie, OZN-uri, pădureni şi alte „Istorii ascunse”, la TVR 1

https://blog.revistaderecenzii.com/

La TVR 1, duminica, de la ora 17.30, suntem fascinaţi de noi „Istorii ascunse”. Cristina Băican ne este ghid şi în noul sezon al emisiunii cu ajutorul căreia pătrundem în misterele și legendele vehiculate din vremuri străvechi în spații bine delimitate din România.

Alături de Cristina Băican şi echipa TVR Timişoara, colindăm conacele Mocioni din județul Arad pentru a descoperi povestea unei familii ai cărei membri au luptat pentru drepturile românilor, atunci când vestul României era parte a Imperiului Austro-Ungar. În premieră, răsfoim Cartea de Aur a familiei Mocioni, un jurnal în care au fost notate evenimentele importante ce au influențat existența Mocioneștilor.

Continuă să citești

Polovraci de Grigore Alexandrescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cu toate că mănăstirea Polovracilor nu este din cele însemnate ale Micii Valahii, dar poziția ei și frumoasa peșteră de stalactiți ce se află acolo o fac vrednică de băgare de seamă. Ea este așezată pe o întinsă câmpie, între 2 stânci care încep două șiruri de munți și ale cărora coaste cenușii și vulcanice se văd de departe; între ele în vale curge râul Oltețul, care printr-un fel de urlet sălbatic devedește rudenia ce are Oltul. Biserica este pe malul din dreapta, are curți de zid și vreo 5 ­ 6 chilii, care slujesc de locuință unui gros arendaș. Nici un călugăr nu se află acolo, afară de preotul orânduit pentru slujba bisericii.

Continuă să citești

Vacanță în provincie. Poem de Tristan Tzara

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe cer păsările nemişcate
Ca urmele ce lasă muştele
Stau de vorbă servitori în pragul grajdului
Şi-au înflorit pe cărare rămăşiţele dobitoacelor.

Trece pe stradă domnul în negru cu fetiţa
Bucuria cerşetorilor la înserare
Dar am acasă un Polichinelle cu clopoţei
Să-mi distreze întristarea când mă-nşeli.

Sufletul meu e un zidar care se întoarce de la lucru
Amintire cu miros de farmacie curată

Spune-mi, servitoare bătrână, ce era odată ca niciodată,
Şi tu verişoară cheamă-mi atenţia când o să cânte cucul.

Să ne coborâm în râpa
Care-i Dumnezeu când cască
Să ne oglindim în lacul
Cu mătăsuri verzi de broască.

Să fim săraci la întoarcere
Şi să batem la uşa străinului
Cu ciocul pasărilor în coajă de primăveri
Sau să nu mai mergem nicăieri
Doliu alb la fecioara vecinului.

Sursa: https://www.versuri.ro/versuri/tristan-tzara-vacanta-in-provincie/