Lupul nazâr. Fabulă de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

Oricât de bune rânduiele,
Cum vor intra pe mîini de oameni necinstiți
Și numai de al lor folos povățuiți,

Se fac îndată rele.

Spre pildă trebuie să știți
Că lupul s-au cerut la leu nazâr pe oi.
Se vede că la el, precum și pe la noi,

Tot trebui mijlociri,
Căci el întâi au pus pe vulpe meșteriță,
Rege către leiță.
Dar, pentru că de lupi sunt rele auziri,
Prealuminatul leu ferind nemulțumiri,

A poruncit la sfat
Să facă tuturor chemare
De o obștească adunare,

La care mic și mare să fie întrebat:
Ce știu de lup și ce purtări el are.
Așadar, fiarele pe rând s-au adunat
Și întru o unire glas bun de lup au dat.
Pe urmă au ieșit porunca cea leiască:
Pe lup, nazâr deplin, la stâne să-l pornească.

Dar oile ce-au arătat?

La adunare ele au fost neapărat?
Aceasta-i de mirare,
Că sfatul au uitat să facă lor chemare,
Când ele mai ales erau trebuitoare.

Fata şi zmeul – Radu Stanca

https://blog.revistaderecenzii.com/

Avea în braţe vipere,
Şi-n trupul zvelt un şarpe,
Îl îndrăgeau frumoasele
Cântând molcom din harpe.

Dar domnul ţării porunci
Ca celui ce-l dă gata
Fata mezină îi va fi,
Cu tron cu tot, răsplata.

Cruciş cad spadele acum,
Şi-n ochi mijeşte plânsul.
Un trup se prăvăleşte-n scrum,
Altul stă-nfipt pe dânsul.

Dar fata-nmărmurită-n prag
Îşi rupe sânul, greul.
« Vai, nu voinicul mi-a fost drag,
Ci zmeul ! »

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-fata-si-zmeul-poezie-id-2916/

Loredana şi Laura Lavric schimbă scenariul la „O dată-n viață”. Articol de Bianca Dinescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Loredana și Laura

Bucureşti, 19 octombrie 2022

Loredana şi Laura Lavric schimbă scenariul la „O dată-n viață”

Invitate în prima ediţie a show-ului de divertisment de la TVR 1, cel două vedete ridică publicul în picioare cu un moment care nu era prevăzut în desfăşurătorul emisiunii realizate de Iuliana Tudor. Le vedem pe 23 octombrie, de la ora 21.00, la TVR 1.

Continuă să citești