Vulpea în livadă de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

O vulpe a intrat odată
Flămândă în livadă.

Și poamele văzând, frumoase, coapte bine,
S-a bucurat prea mult în sine,
Dar bucuria ei au fost în mâini străine:
Că prunele pe crengi cam susușor erau

Și nu se scutură.
Umblând ea în zadar mai bine de un ceas,
A zis acestea către prune:
— Cum v-am găsit, așa vă las,

Măcar că la privit vă arătați prea bune,
Dar verzi, în loc să folosiți,
Voi dinții strepeziți.

Un adevăr de mult văzut,
Că neavând prilej ca să ne folosim
De-un lucru ce ne e plăcut,
Apoi neapărat cusururi îi găsim.

Anacronism romantic – Radu Stanca

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cum? Mai visezi şi-acuma, iubito, primăvara?
Te mai gândeşti şi-acuma la câmpul plin de flori?
N-ai renunţat la ceasul de vis şi planuri seara,
Mai frunzăreşti în taină cutia cu scrisori?

Cum? Mai alergi şi-acuma pe ţărmuri s-asculţi marea?
Acele-apusuri roşii şi-acum le mai priveşti?
Tot îţi mai faci cu grijă la ora 5 plimbarea,
Tot îţi mai iei umbrela de soare când citeşti?

N-ai încă sensul morţii, nu simţi ce se petrece?
Nu vezi că viaţa fuge din noi ca un tâlhar?
Că vasele cu visuri au început să sece
Şi nu mai pot să umple nici un pahar măcar?

Că mult, o!…mult mai serbezi ca altădată, luna
N-o mai căutăm cu-aceeaşi ardoare printre stânci?
Nu te întrebi, iubito, deloc, de ce acuma
În turnurile nopţii urcăm încet, pe brânci?

Tot mai păstrezi în glastră acele vechi garoafe?
Dar lucrurile mele? Tot le ai între fereşti?
Pe unde-au fost odată grădini acum praf e
Şi-azi nici o bucurie-n tristeţi nu mai găseşti.

Ne apropiem de toamnă cu fiecare seară
Şi-abia mai poate lampa răzbate până-n drum.
Mi-e frică lângă geamuri să mai privesc pe-afară
Şi teamă mi-e şi-n mine să mai privesc acum.

Şi totuşi tu, iubito, acolo în cămara
Cu flori demult uscate (dar pentru tine vii)
Visezi cu-nchise pleoape şi-acuma primăvara
Şi, cine ştie, poate şi-acuma îmi mai scrii…

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-anacronism-romantic-poezie-id-39826/

Cucoana Chirița în balon de Vasile Alecsandri

https://blog.revistaderecenzii.com/

PERSONAJELE

CUCOANA CHIRIȚA

GRIGORI BÂRZOI, soțul ei

ELLIEN MOGHIOR, aeronaut ungur

NAE NĂUCESCU

DESPA, soția lui

COSTICĂ HAZLIUL

LICĂ PANGLICĂ

UN COMISARUN

VÂNZĂTOR DE ALUNE PRĂJITE

PUBLIC

(Scenele se petrec din dosul Mitropoliei, pe piața destinată pentru ascendarea baloanelor, 1874.)

Continuă să citești

Junii corupți. Poem de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite,
Și ca să vă ard fierea, o, spirite-amețite,
        Blestemul îl invoc;
Blestemul mizantropic, cu vînăta lui gheară,
Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară
        Cu fierul ars în foc.

Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată
În preajma minții voastre de patimi îmbătată,
        De-al patimilor dor;
În preajma minții voastre ucisă de orgie,
Și putredă de spasmuri, și arsă de beție,
        Și seacă de amor.

O, fiarbă-vă mînia în vinele stocite,
În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite
        De sînge putrezit;
Că-n veci nu se va teme Profetul vre odată
De brațele slăbite, puterea leșinată
        A junelui cănit.

Ce am de-alege oare în seaca-vă ființă?
Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi mință,
        O, oameni morți de vii!
Să vă admir curajul în vinure vărsate,
În sticle sfărîmate, hurii nerușinate
        Ce chiuie-n orgii?

Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o,
Suflînd din gură boala vieții ce-ați urmat-o,
        Și arși pîn-în rărunchi;
Sau bestiilor care pe azi îl țin în fiară,
Cum lingușiți privirea cea stearpă și amară,
        Cum cădeți în genunchi!

Sculați-vă!… căci anii trecutului se-nșiră,
În șiruri triumfale stindardul îl resfiră,
        Căci Roma a-nviat;
Din nou prin glorii calcă, cu fața înzeită,
Cu faclele nestinse, puterea-i împietrită,
        Poporul împărat.

Sculați-vă!… căci tromba de moarte purtătoare
Cu glasul ei lugubru răcnește la popoare
        Ca leul speriat;
Tot ce respiră-i liber, a tuturor e lumea,
Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume,
        Ci-aievea s-a serbat.

Încingeți-vă spada la danțul cel de moarte,
Aci vă poarte vîntul, cum știe să vă poarte
        A țopăi în joc!
Aci vă duceți valuri în mii batalioane,
Cum în păduri aprinse, mînat în uragane,
        Diluviul de foc.

Vedeți cum urna crapă, cenușa reînvie,
Cum murmură trecutul cu glas de bătălie
        Poporului roman;
Cum umbrele se-mbracă în zale ferecate,
Și frunțile cărunte le nalță de departe
        Un Cezar, un Traian.

Cad putredele tronuri în marea de urgie,
Se sfarmă de odată cu lanțul de sclavie
        Și sceptrele de fier;
În două părți infernul portalele-și deschide,
Spre-a încăpea cu mia răsufletele hîde
        Tiranilor ce pier!

În darn răsună vocea-mi de eco repețită,
Vă zguduie arama urechea amorțită
        Și simtul leșinat;
Virtutea despletită și patria-ne zeie
Nu pot ca să aprinză o singură scînteie
        În sufletu-nghețat.

Și singur stau și caut, ca uliul care cată
În inima junimii de viața-i dezbrăcată
        Un stîrv spre-a-l sfîșia;
Ca pasărea de zboru-i din ceruri dizmețită,
Ca muntele ce-n frunte-i de nouri încrețită
        Un trăsnet ar purta.

Dar cel puțin nu spuneți că aveți simțiminte,
Că-n veci nu se îmbracă în veștede veștminte
        Misteriul cel sînt;
Căci vorba voastră sună ca plîns la cununie,
Ca cobea ce îngînă un cînt de veselie,
        Ca rîsul la mormînt.