https://blog.revistaderecenzii.com/

Ah, cât de multe pisici
Sunt pe lume, aici.
Noi nu le-om putea număra niciodată.
Inima visează măzărichea înmiresmată
și steaua albastră cu clinchete mici.

…Aievea, în închipuire sau prin vis,
Îmi amintesc de trecutul departe și-nchis
Pe laiță, sub scoarțele moi,
Cu murmure line
Torcea un pisoi,
Uitându-se țintă la mine.

Pe-atunci eram un copilaș abia,
Cânta bunica blândă și domoală,
El ca un tigru tânăr s-azvârlea
Spre ghemul sur rostogolit din poală.

Toate-au trecut…
Bunica mea s-a pierdut,
A luat-o la dânsul nimicul.
Mai apoi,
Din sprințarul pisoi
O cușmă frumoasă-au făcut:
și-a pomenit cușma aceea, bunicul…

1925
Traducere George Lesnea – ”Poezii” – 1957

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-ah-cat-de-multe-pisici-poezie-id-10374/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram…

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt…
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt…

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem…

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie…
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele…

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-frunzele-elegie-de-toamna-poezie-id-2922/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Soarele zâmbea… Mănunchiuri de raze aurii se întreceau prin văzduhul înveselit, mângâind pământul crăpat de dogoreala zilelor trecute, răsfrângându-se zglobii în oglinda râului ce încinge satul ca un brâu de argint.

https://blog.revistaderecenzii.com/

În oglindă o momiță
Chipul își văzu odată.
La a sa tovărășiță
Face semne și-i arată,
Zicând: „Uită-te, privește
La acea caricatură,
Cum se strâmbă, se sluțește,
Parcă-i puhavă la gură.
Vezi grimasuri ce întoarce…
Eu să fiu așa de slută,
Samă singură mi-aș face
Și m-aș spânzura de ciudă.
Dar cam sunt din surioare
Vro trei-patru slutișoare
Ca aceasta, și anume
Pot pe număr a le spune.”
— Nu mai cere trebuința –
I-au răspuns tovărășița –
Căci, fără de înșirare,
Adevărul de vei vrea,
Noi suntem cam din născare
Tot ca una, fata mea!

Se găsiră o momiță
Cu de sine cunoștință;
Iară omul niciodată,
Precum am văzut în faptă
Pe un jacaș domnișor,
Căruia i se citea
Fabula de pufușor,
Iar el prea nurliu râdea,
Făcând semne la un alt
Judecător necurat.