https://blog.revistaderecenzii.com/

Luna mai. Patru ceasuri după amiazi. Soare, în răstimpuri, adie câte-o gură de vânt căldicel…

Didi șade la fereastră, își scaldă fața în lumina dulce a soarelui și se gândește că ar fi bine să iasă și ea să mai vază nițică lume, că e tânără și se prăpădește de urât în mahalaua asta pustie și murdară. Stă în strada Rațiu și e fiica profesorului de dans Nicu Georgescu. Mama ei e de mult în pământ, iar tatăl său are lecții toată ziua și trebuie să vază de fetele altora, în loc să vază de fata lui. Așa, Didi, de când a ieșit din pension, e nevoită să stea acasă mereu singură, tristă, de dimineață până în seară, și numai să viseze ceea ce ar dori să trăiască.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Întru un templu idolesc,
Era un zeu de lemn cu dar proorocesc;
El sfaturi și povețe la tot poporul da:

Pentru aceasta sta
În aur și argint, spre slavă ferecat,
De jertfe-mpresurat,
De ruge asurzit
Și de miroazme-nădușit.

Toți în oracolul credea, fără-ndoială.
Dar deodată, vai! ce lucru de sminteală!

Oracolul slăvit
Cu totul s-au schimbat și s-au nimicnicit.
În loc de adevăr, el tot minciuni croia
La cei ce mângâieri sau sfaturi îi cerea.

Iar pricina era:
Că-n zeul cel deșert un jertfitor intra
Și, de avea el minte,
Apoi oracolul rostea cerești cuvinte.
Dar când intra în zeu
Vreunul nătărău,
Atuncea vai de cei
Ce mai credeau în zei.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fi poet asemănător se arată
cu a nu tulbura adevărul deloc,
ori a-ţi flagela pielea delicată,
inimile mângâind cu al sângelui foc!

A fi poet înseamnă a cânta libertatea
pentru a-ţi fi ţie asemănătoare.
Nu-şi cântă durerea privighetoarea,
de aceea ea are o singură cântare.

Canarul are o voce neobişnuită, anume
râsului jalnic sunătoare, hazlie…
Cuvântul dorit este cântat de lume
pe propria limbă, chiar de broască să fie.

Mahomet a interzis în Coran
să se bea băutură spirtoasă,
dar bea vin poetul mai avan
atunci când durerea-l apasă!

Atunci când poetul la iubită-a venit,
iar ea doarme cu altul, poetul,
de balsamul dătător de viaţă păzit,
nu va-ncerca să-i împlânte stiletul.

Dar arzând de-al geloziei curaj
va fluiera până acas` cu tărie:
„Că voi muri vagabond nu-i necaz
pe pământ, şi asta se ştie”.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-a-fi-poet-poezie-id-10066/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mă-nvârt, ca floarea-soarelui, pe câmp,
După făptura ta strălucitoare,
Iar când apui în zarea călătoare
Obrazul mi-l aplec către pământ.

Stau noaptea-ntreagă aplecat aşa
Şi numai când răsari tu dimineaţa,
Descătuşând din neguri fruntea grea
Eu îmi ridic setos spre tine faţa.

Sorb razele pe care le trimiţi
Pe câmpul plin de-o harnică speranţă,
Şi simt, treptat, cum nervii mei trudiţi
Se umplu de-o frenetică substanţă.

Aceasta îmi străbate trupu-ntreg,
Şi-mi urcă prin arterele rebele,
Până când, împlinit, rodesc şi leg
Cu toate florile fiinţei mele.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-floarea-soarelui-poezie-id-2918/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pentru Fanny…

Mulți cred că se laudă zicând: „Iată inima mea! Vi-o dau… n-am nevoie de dânsa… Mie nu mi-e frică de chinurile geloziei, mie nu-mi pasă de tremurările înfrigurate ale iubirii! De un singur lucru mă feresc: să nu fiu banal! Aș vrea să sufăr, aș vrea să scrâșnesc din dinți, să-mi smulg părul și să adorm cu genele muiate în lacrimi! Astfel, cel puțin, aș ști că trăiesc, aș înțelege, poate, ce însemnează a iubi… Dar zilele trec, veșnic aceleași, searbede și plictisitoare, și viața mea se scurge întocmai ca viața unei gâze netrebnice… Eu nu pot avea o iubire; eu nu pot avea decât iubiri. Iubirile acestea însă răsar repede, pâlpâiesc o clipă și apoi pier, dispar pentru totdeauna, parc-ar fi fost niște visuri pe cari le uiți îndată ce te-ai deșteptat din somn’…

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Nu ai cuget, ești un rău!
Tu te-ai făcut ciocan, tu te-ai făcut ilău.
Și-n mine bați fără cruțare!
Au doară ai uitat, că noi chiar din născare
Tot de un neam suntem;
Că noi alăturea în munți ne-nființăm?
Așa țipa la argintari
Sub loviture tari,

Argintul prelucrat de-a fierului unelte.
Iar fierul au răspuns argintului aceste:

— Te mângâie, vecine!
Și întru suferinți ia pildă de la mine.
Tu încă ai noroc;
Iar pe mine, scos din foc,
Și mai cumplit mă bate,
Tot fierul, al meu frate!