https://blog.revistaderecenzii.com/

Era un zgomot ciudat, fâșâit de pași, șoapte de glasuri străine, întretăiate de câte o izbucnire nerăbdătoare, apoi tăcere, apoi plânsete înăbușite.

Bibi se trezi supărat și-și frecă ochii somnoroși cu mâinile-i grăsune. O șuviță răzvrătită îi atârna tocmai pe nas, îl gâdila și-l necăjea. De aceea se porni pe scânceală. Dar se opri curând, foarte mirat că nu vine nimeni să-l mulcomească. Se ridică în pătuceanul împrejmuit cu grilaj de lemn, să se uite prin odaie. Nu era nimeni. Nici măcar guvernanta, uscată ca o scândură și cu un neg pe nas, pe care n-o putea suferi, începu iar să mârâie, dar iar încetă singur plictisit. N-avea chef de plâns cu temei, altminteri s-ar fi pornit pe niște țipete de ar fi sculat toată casa în picioare, ca altădată. Era posomorit, parcă i-ar fi dat să bea ceai de siminichie cu sare amară.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Alba de mesteacăn
Sub fereastra mea
Cu omăt se-mbracă-n
Argintiu de stea.

Din voal subțire
Printre timpii groși
Își răsfiră fire
Ciucurii pufoși.

Stă cuprinsă-n vise
Și-n tăceri târzii
Strălucesc aprinse
Stele aurii.

Iară zarea-nceată
Rotind cercuri moi
Îi presoară-n pleată
Fulgii noi și noi.

Traducere V. Bragagiu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-alba-de-mesteacan–traducere-vbragagiu-poezie-id-6634/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Numai noaptea vino, când tăcerea
Se loveşte tainic de fereşti,
Când mă-nchid ursuz în încăperea
Unde stau şi-aştept să te iveşti.

Ca un fur ce vrea să-mi intre-n casă,
Dar s-a prins în curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, când se lasă
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturând în urma ta eşarfe
Negurile toate de pe lac,
Fă să înceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreagă nu mai tac !

Şi la umbra lunii blestemată
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca să fii şi mai neaşteptată
Decât ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cât aceste nopţi ce mă-mpietresc.
Dacă vii, bătând uşor din palme,
Numai noaptea vino, când primesc !

Numai noaptea, când e lună plină
Şi pe stânca neagră, lângă-un trunchi,
Presimţindu-şi pântecul, virgină,
Căprioare cad în genunchi,

Când se umple cerul cu şoapte
Pline de mister şi prevestiri,
Numai noaptea vino, când e noapte,
Şi Sibiul tot, un cimitir.

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sărutarea nopţii pe obraz.
Locuiesc la ultima răscruce !
Cheia-i lângă poartă pe zăplaz !

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-numai-noaptea-poezie-id-2911/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Talentele în lume ce nu aduc folos
Sunt foarte de prisos.

La negustor de pânză, paingul în dugheană,
Văzând cum mușteriii la cumpărat se-ndeamnă,

Au zis în gândul său:
„Eu cu talentul meu
Pot face o cercare
Mai mult izbânditoare
Decât un negustor

Ce cumpără și vinde product străin cu spor.
De mâine dimineață deschid o magazie

De-o nouă pânzărie,
De care omul încă pe lume n-au țesut”.

Așa au zis paingul, așa au și făcut;
Și-n colț, la o fereastră, și-au săvârșit lucrarea;

Dar peste așteptare,
Cu mătura, băiatul a doua zi l-au tras
Afară din dugheană

Și truda-i au rămas
Fără luare-n seamă.

Atunci mâhnit, paingul se-ntoarce la bondar
Și-i zice: „Vezi cum omul jaluz disprețuiește

Orice talente mari?
Tu înțelegi mai bine: te rog dar hotărăște,
Ce pânză-i mai subțire?”

— A ta, nu-i îndoială! bondarul au răspuns,
Dar nu e de ajuns
Această însușire;

Căci pânza e menită să-mbrace, să-ncălzească,
Ca să se prețuiască!