https://blog.revistaderecenzii.com/

Au pornit prin trestii șușote de vânt
Stă pe mal o fată mândră suspinând.

Volbura cununii ei de la Semic
A înghițit-o valul, n-a rămas nimic.

Măritișul primăvara-i cu nevoi
Semne rele din pădure-i dă Lesnoi.

Pe mesteceni coaja roasă e de tot.
Din ogradă șoareci răi pe fat-o scot.

Caii fornăie ca-n ziua cea de apoi –
Ah, nu vrea cosiță neagră Domovoi.

Parcă fumegă-a tămâie brazii-n crâng.
Clopoțeii vântului se-aud cum plâng.

Supărată umblă fata jos pe mal.
Alb sovon îi țese spuma unui val.

(1914)
Traducere Ioanichie Olteanu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-au-pornit-prin-trestii-susote-de-vant-poezie-id-16507/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Fiului meu i-aş cânta
Un cântec duios, liniştit –
El este numai o parte
Din sufletul tău nesfârşit.
Ţie, eu nu-ţi pot şopti
Adormitorul murmur –
Pantagruelnicu-ţi leagăn
Cere un sunet mai dur.
Când curajul de-a înfrânge micile
iubiri deolaltă
Până s-o-nchega din ele singura
iubire-naltă –
Cum în timpi imemorabili, din
pământuri clocotinde,
Din elementare seve, din al magmei
mize fierbinte,
Se-ncheagă munţii, marea
şi izvoarele şi luna
Şi-n stabilă armonie toate-acestea
azi îs una.
Cânt curajul ca în suflet să-ţi arunci
o cătătură
Ca-n fântâna din ogradă ce ţi-e
dragă, dar impură.
Să cobori şi să o cureţi de paianjeni,
şerpi şi muşte
Fără teama că aceştia mâinile-au
să ţi le muşte.
Cânt curajul de-a lovi cu moartea
orişice trădare,
Mai ales când ţi-ai dat seama că
în inima-ţi răsare.
De-a lupta cu laşitatea ce – cu
şerpii, târâtoare,
Dar cu şerpii – veninoasă – şi ca ei,
răzbunătoare.
De-a lupta pentru-o idee neştiută înainte
Şi pe care n-ar pricepe-o toţi
strămoşii din morminte –
Ale lor greşeli nevrute de le sfarmi
în întregime,
Le-mplineşti pe-o treaptă nouă
dorurile lor intime.
Cânt curajul ca genunchii
neîncovoiaţi să-i ţii,
Chiar când slab te simţi în viscolul
acestor bătălii.
Care-i frate cu curajul – hotărât
a te supune
Legilor de alţii spuse, dacă-s drepte
şi sunt bune.
Cânt curajul de a trage sigur sabia afară,
Când armatele duşmane singur
te împresurară,
Care-i frate cu curajul de-a te dărui
luptând
În armata libertăţii, anonim soldat
de rând.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/nicolae-labis-cantec-de-leagan-poezie-id-48727/

https://blog.revistaderecenzii.com/

E mică și grăbită. Uscată. Capul puțin mare și obrajii pătrați, spoiți cu o pudră ieftenă. Gura cam mare; își mușcă mereu buzele ca să-i rămână roșii, în privire are ceva mizerabil și o dorință grozavă de-a plăcea.

E grăbită. Soarele arde puternic. Nădușeli în aer.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Eram în hotărâre de fabuli să mă las,
E grea această cale la muntele Parnas;
Dar unchiul, care strânge nepotului avere,

Ce vrea de la el cere.
Așa un unchi al meu,

Ușoară să-i stea țărna și sufletul ferice,
Prin testamentul său
Mă leagă ca să public o fabulă de brice;
Plinesc a lui voință ca sfântă datorie.

El îmi spunea c-odată, într-o călătorie,
Stând sara la popas,
Găsi un vechi prieten, cu care a și mas.
Ei de cu seară-n vorbe de râs, de desfătare,

Cu pace-au adormit.
A doua zi, când unchiul din somnu-i s-a trezit,
Pe scumpul său prieten văzu în altă stare.
Acesta la o masă-n oglindă se uita

Și-așa de greu ofta,
Că îți venea a crede
Că-n ea pieirea-și vede.

— Ce-ți este, frate dragă — îi zise unchiul meu —
Au nu cumva ți-e rău?
— Oh, nu — răspunse cela — sunt sănătos, sunt bine;
Dar e o-mprejurare mai tristă pentru mine,

Că trebuie să mă rad
Și barba mi-e ghimpoasă ca frunza cea de brad.
— Atâta-i tot, se vede că brice ai tâmpite?

— E prea adevărat,
Eu unul mă tem, frate, de brice ascuțite.
— Apoi nu-i de mirat,
Tu însuți îți faci răul. Întreabă și-ți vor spune
Toți cei ce se rad singuri: că tu cu brice bune
Te-ai rade mult mai lesne și mai nevătămat

Decât cu cuțitoaie
Ce pielea ți-o despoaie.

A unchiului idee ca să v-o lămuresc,
Rog să luați aminte:
Că unii se feresc
De oamenii cu minte
Și sunt mai bucuroși
De cei la cap cam groși.