https://blog.revistaderecenzii.com/

Axe
După a cărui lovitură răsună lemnul,
Și ecourile!
Ecourile se retrag
Din centru ca niște cai.

SAP
Se umflă ca lacrimile, ca
Strecurarea apei
Pentru resetarea oglinzii
Pe piatra

Asta cade și se întoarce
Un craniu alb
Mâncat de buruieni.
Ani mai tarziu
Îi întâlnesc pe drum –

Cuvinte uscate fără călăreț.
Zgomotul neobosit al copitelor.
în timp ce
Din fundul fântânii, stele fixe
Ei conduc o viață.

Sursa. https://www.actualidadliteratura.com/ro/sylvia-plath-poezii-na%C8%99tere/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Iat-o, simpla fericire,
Cu ferești spre infinit!
Roză lebădă pe ape
Trece-apusul liniștit.

Bun găsit, pace de visuri,
Cu lungi umbre peste lac!
Ciori în stol pe-acoperișuri
Liturghia serii fac.

Mai încolo de grădină,
Unde câmpul e-nflorit,
O domniță tandră-ngână
Un cânt tandru și vrăjit.

Rasă-ntinsă, cu răcire,
Noaptea crește uriaș…
Simplă, scumpă fericire,
Tu – roșeață în obraji!

(1918)

Trad. de Gheorghe Doni

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-iat-o-simpla-fericire-poezie-id-40687/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Povestea e nouă și interesantă, fiindcă e din război și fiindcă tot ce e din război e nou și interesant. Povestea e și adevărată, cel puțin așa îmi spune cel ce mi-a spus-o între un șvarț dulce și o dulceață amară. Adevărată sau neadevărată, ce are a face? O dau cum mi s-a dat…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un fabulist al nostru ne-au povestit c-odată
Se rânduise-n țară un lup nazâr pe oi,
Dar cum ocârmuise, el încă nu ne-arată;
Și ce isprăvi făcuse, ne lasă-a ghici noi.

Așadar cercetarăm
Și ne încredințarăm

Că turma-ncredințată acestui nazâr mare,
Prădată, ovilită,
Călcată, spârcuită,

Dup-o osândă lungă abia avu scăpare.
Luat fiind în durăt, de-o laie de cotei,
C-urechile plioștite, cu coada între vine,
Nazârul lup cu fuga se duse-n țări străine,

Abia scăpând de ei!
Acum iar de-odată un vuiet se stârnește,
Că după atâta vreme bătrânul lup dorește
Să vie iar în țară, unde-i făgăduise
Cârlanii să-l aleagă nazâr împărătesc.
Se vede că Nazârul trecutul a uitat,
Nu știe că coteii ce-atunci l-au alungat

Acum sunt dulăi
Și nu i-ar ședea bine

La bătrânețe tocmai, să pață vro rușine!