Frunzele și rădăcina de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

Într-o zi de vară, lină, călduroasă,
Răspândind în vale umbră răcoroasă,
Frunzele pe arbor vesel dănțuiau
Și cu zefirașii astfel se șopteau:
— Dulce e viața frunzelor, când ele,
De rouă lucinde, mândre, tinerele,

Lumea înverzesc
Și o răcoresc.

Călătorul pacinic, obosit de cale,

Oricând se arată în a noastră vale,
Sub arbor el stă
Repaos de-și dă.

Mândre fetișoare locul vin să prindă,
Vrând la umbra noastră hora să întindă;

Și cel păstoraș
Le cântă de jale-n al său fluieraș.
Iar de primăvară, chiar privighetoarea,
Cântăreața văii, cea fermecătoare,
În desimea noastră mult s-a răsfățat

Și ne-a tot cântat.
Apoi când românul doina hăulește,
El pe frunză verde întâi o numește;
Înșiși zefirașii, voi ne legănați

Și ne dezmierdați.
— Dar spre neuitare,
Nu se cade oare

— Frunzelor le zise un glas din pământ –
Despre rădăcină vreun bun cuvânt?
— Cine-i rădăcina? Și cum de cutează
Cu noi să se certe, când nici se-nsemnează?
Frunzele pe arbor zise vâjâind,

De ciudă plesnind.
— Rădăcina face arborul să crească
Și peste tot anul frunză să renască —

Le răspunse ea.
În alt chip ființă voi nici ați avea.
Să țineți dar minte

Aceste cuvinte:
Viața vegetală,
Viața socială,
Totului atârnă
De la rădăcină.

Astă seară nimeni să nu doarmă! Petrecem româneşte de Crăciun la „O dată-n viaţă”. Articol de Bianca Dinescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

De Crăciun

Bucureşti, 21 decembrie 2022

Astă seară nimeni să nu doarmă! Petrecem româneşte de Crăciun la „O dată-n viaţă”

Vedete ale folclorului şi tineri artişti ne poartă prin toate genurile muzicale, de ieri şi de azi. Folclorul va fi la loc de cinste în emisiunea Iulianei Tudor, se cântă cele mai iubite refrene ale invitaţilor, dar şi „Strada Speranţei”, „Să-mi cânți, cobzar” „Moşule, ce tânăr eşti!”, „Copacul” sau „Cine e cu noi”. Pe 25 decembrie, ora 20.45, la TVR 1.

Continuă să citești

Ce noapte… – Serghei Esenin

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ce noapte, doamne! Nu mai pot.
Nu pot s-adorm. Ce lună plină!
De parcă-n suflet încă port
A tinereții stea senină.

Prietenă de ani târzii,
Nu spune jocului iubire,
Mai bine razele-aurii
Pe perna mea să se răsfire.

Să contureze cât mai viu
Niște-adevăruri deformate, —
Ca altul drag n-am cum să-ți fiu,
Nici tu de dragoste n-ai parte.

Iubești curat o dată doar.
Iată de ce îmi ești străină,
Iar teii ne-atrag în zadar
Cu-aroma lor de vrajă plină.

Căci știu și eu, o știi și tu,
Că-n aste străluciri de lună
Teii pe crengi nu flori au, nu,
Teii sunt plini de-omăt și brumă.

Ce am iubit, noi mai iubim,
Tu — nu pe mine, eu — pe alta,
Și ni-i totuna să urzim
Un joc de-a dragostea încaltea.

Totuși, încearcă să-mi surâzi,
Sărută-mă, amăgitoare,
În mine-un vis de mai s-aprinzi
Cu-acea de care dor mi-i tare.

(1925)

Traducere de Gheorghe Doni

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-ce-noapte-poezie-id-45357/

Războiul. Proză de Liviu Rebreanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Bărbosul (ridicând nasul din „ediția speciala”): Eu, drept să-ți spun, nu pricep nimic din toate telegramele astea… E o harababură… I-ascultă, bre! Tu ai făcut armată?

Spânul: Nu, dar sunt acasă în toate chestiile de strategie și tactică… M-am ocupat… Ce crezi? când faci atâtea războaie… Am cărți, hărți, planuri…

Continuă să citești

Presura. Fabulă de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

În adâncă liniștire,
La revărsatul de zor,
Presura, cu glas din fire
De abia răsunător,
Cânta plină de simțire
Către bunul ziditor!

Iară când măritul soare
Ca un mire mult dorit,
Bucurând toată suflarea
S-a ivit la răsărit
Și când lumea salutare
Îi depunea prin cântare,
Atunci presura tăcea.
Însă o privighetoare
Ce mai de mult o știa,
I-a și făcut întrebare:
De ce tace?

 — Nu cutez,
Zise presura-n durere,
Cu glasu-mi fără putere
Soarele să salutez.
Dar cu nespusă plăcere
Eu vă binecuvântez!

Așa și eu mă căinez
Că n-am talentul poeziei:
Să cânt unirea României.

Crăiasa din povești de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Neguri albe, strălucite
Naște luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;

S-adun flori în șezătoare
De painjen tort să rumpă,
Și anină-n haina nopții
Boabe mari de piatră scumpă.

Lângă lac, pe care norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mișcări de valuri
Ca de bulgări de lumină,

Dându-și trestia-ntr-o parte,
Stă copila lin plecată,
Trandafiri aruncă roșii
Peste unda fermecată.

Ca să vad-un chip, se uită
Cum aleargă apa-n cercuri,
Căci vrăjit de mult e lacul
De-un cuvânt al Sfintei Miercuri;

Ca să iasă chipu-n față,
Trandafiri aruncă tineri,
Căci vrăjiți sunt trandafirii
De-un cuvânt al Sfintei Vineri.

Ea se uită… Păru-i galben,
Fața ei lucesc în lună,
Iar în ochii ei albaștri
Toate basmele s-adună.