https://blog.revistaderecenzii.com/

„Însă nu puțină mirare este la toți câți scriu de aceasta, nici la câți bine vor socoti de acești români cum s-au ținut și au stătut până astăzi așa, păzindu-și și limba, și cum au putut și pot și pământurile acestea locuiesc, care aceasta la puține limbi și neamuri se vede; și mai vârtos atâtea roduri de oameni străine și barbare peste dânșii au dat și au stricat, carii peste alții așa dând nici numele, nici alt nimic nu se mai știe, nici nu se mai pomenește de aceia.”Spătarul N. Milescu — Cei dintâi voievozi

https://blog.revistaderecenzii.com/

…Am avut norocul de a cunoaște pe Angel Demetriescu de demult. Mi-a fost profesor și mai în urmă amic. Și amiciția nu mi-a șters nici o clipă respectul cuvenit profesorului.

Îl văz pe catedră. Și eu sunt mic, slab, palid, cu un păr… cu un păr… și acum parcă tresar, ca să nu mă întrebe: „Cînd tăiem pădurea?” în mijlocul clasei. E nalt, drept, c-o redingotă neagră, cu pantalonii fumurii; impozant; niște ochi albaștri-deschiși, și luminoși, și iuți, și cuprinzători. În acești ochi, o comandă în contra căreia nimeni nu poate rezista. Din acești ochi, frumoși și clari, pornesc priviri… Ce curios… aceste priviri îți ridică mînele în sus cînd sunt pătate de cerneală, îți pornesc inima în bătăi puternice cînd nu prea știi lecția, îți dau cîte un bici de fiori cînd te știi vinovat și te apucă de la ceafă, ca un clește puternic, și te apasă în jos, în genuchi, cînd meriți pedeapsă. Suntem niște jucării sub aceste priviri…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Doi catâri călătoreau
Și-n desagii lor duceau
Unul ceapă de câmpie,
Altul bani de visterie
Cest din urmă, îngâmfat
Că-i de aur încărcat,
Chiar de șelile-i apasă,
Nu vra sarcina s-o lasă.
Mândru calcă, parcă-i leu,
Și suna un zurgălău.
Când deodată, din tufari,
Iesă o ceată de tâlhari.
Toți la cel catâr dau bustă
Ce ducea de aur soamă,
De urechi îl prind, de soamă,
Alți împung și-l bat c-o fustă.
Încât bietul, gemând foarte,
Zice: Oare asta-i soarte
Carea mi s-au giuruit
Pe ist drum când m-au pornit?
Al meu soț ce cară ceapă
Fericit de daună scapă,
Dar eu, făr de agiutori,
În bataie, aleu, mor!
Iar catârul celalalt
Zis-au: Vere, totdeauna
Pe copaciul mai înalt
Darmă repede fortuna;
De-ai fi șerb la un cepari,
Iar nu casă de dinari,
La os teafăr și la piele
N-ai păți aceste rele
Când eu în săracul trai
Voi să pasc în pace scai!

https://blog.revistaderecenzii.com/

(Surorei mele Şura)
Ca tine nu-s pe lumea asta douǎ.
În viaţa ta cu licǎriri de stea,
Nǎdejdea mea-i iar teafǎrǎ şi nouǎ
Şi se repetǎ tinereţea mea.

Tu, vorba mea de busuioc mǎiastrǎ,
Pe veci eşti scumpǎ sufletului meu.
Cum mai trǎieşte astazi vaca noastrǎ,
Smulgând tristeţea paielor mereu?

De-ncepi sǎ cânţi dispare orice geamǎt.
Cu visuri de copil mǎ lecuieşti,
Sub geamul alb s-a scuturat de freamǎt
Scoruşul vesnic gata de poveşti?

Torcând, ce cântǎ mama mult doritǎ?
Pe veci plecai din sat dar tot mai ştiu
Cǎ-i bǎtǎtura casei troienitǎ
De frunza unui viscol purpuriu.

Mai ştiu cǎ pentru biata noastrǎ soartǎ,
În loc de plans şi-n loc de tânguit,
Lângǎ zǎplaz, ca dupǎ-o fatǎ moartǎ,
A prins sǎ urle-un câine pǎrǎsit.

Eu n-am sǎ-mi mai vǎd satul din câmpie,
Cǎci prea târziu primit-am, dupǎ ani,
Ca dragostea, ca orice bucurie,
Basmaua ta frumoasǎ de Riazani.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-ca-tine-nu-s-pe-lumea-asta-doua-poezie-id-5633/