https://blog.revistaderecenzii.com/

Catîrul unui părinte
Cu proastele lui cuvinte
     Noblețea își lăuda,
Zicînd fără încetare
Că de o virtute mare
     Exempluri mumă-sa da,
Că ea a fost la războaie,
Că la cutare bătaie
     Singură a biruit,
Și că l-a ei privire,
Oricare om cu simțire
     De tot rămînea uimit;
De aceea se cuvine
Oamenii să i se-nchine,
     Domnul catîr socotea;
Și uitînd a sa rea stare,
Părinteasca naintare
     La lumină tot scotea.
Dar cum se sfîrși noblețea?
Cînd îi veni bătrînețea.
     La rîșniță el fu pus,
Unde, prost, în scăpătare,
De tatăl său, măgar mare,
     El aminte și-a adus.

(Ed. 1832)

https://blog.revistaderecenzii.com/

Toate silințele marelui Ștefan de-a smulge Muntenia din vâltoarea în care intrase au rămas zadarnice. Lăcomia de bani a turcilor, mereu ațâțată de bogățiile țării ce părea a nu mai avea sfârșit, își găsise un minunat ajutor în dușmănia dintre cele două vițe domnitoare ale Munteniei — Basarabeștii și Drăculeștii. Când a închis Ștefan ochii, în Țara Muntenească era domn, Radu al IV-lea, fiul și urmașul lui Vlad Călugărul. Evlavios ca și tatăl său, își închină bisericii întreaga lui domnie de aproape paisprezece ani. Își aduse sfătuitor pe bătrânul Nifon, care fusese patriarh la Constantinopol. De când stăpâneau turcii sfânta cetate, călugării greci împânzeau lumea, în căutarea unei îngrădiri mai bune. Mulți veniră cu Nifon și în țara lui Radu și, găsind aici îndestulare și largă dărnicie de la toți, nu numai că nu s-au mai îndurat să plece, dar au scris de le-au mai venit și alți frați și tovarăși în acest binecuvântat pământ al făgăduinței. Nifon, mitropolitul, în urma unei neînțelegeri cu domnul, își scutură papucii în poarta Târgoviștei și plecă, blestemând cu foc țara, din care ieșea încărcat de daruri și de bani.