Calendar, 5 ianuarie

https://blog.revistaderecenzii.com/

Alexandru Ioan Cuza

1066 – Regele Eduard Confesorul al Angliei a murit fără moștenitori. Acest eveniment a condus la o criză de succesiune, care va duce în cele din urmă la cucerirea normandă a Angliei.

1393 – S-a încheiat tratatul de pace dintre Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești 1386-1418), și sultanul Baiazid I. Tratatul prevedea ca „Principatul Valahiei” să se guverneze după propriile sale legi, iar domnul avea dreptul de a face război și pace cu vecinii săi și să încheie tratate de prietenie cu ei și să aibă drept de viață și de moarte asupra supușilor săi.

Continuă să citești

Barba. Proză de Liviu Rebreanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Liviu Rebreanu

Razele orbitoare ale becurilor electrice se răsfrângeau mândre în cristalul oglinzilor venețiene. Bărbierul lucra repede, tăcut și mișcat; în tăcerea încremenită, scârțâitul briciului semăna cu țârâitul timid al unui greier.

Petre Ulvineanu vedea în oglindă, cu multă plăcere, cum i se întinde, se reliefează și îi întinerește, clipă cu clipă, fața obosită, aproape ofilită, pe care barba de o zi o acoperise cu umbrele și brazdele plictisitoare ale bătrâneței.

Continuă să citești

Gândul. Poem de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

Stau, mă uit la ceruri, în a lor senin
Trista mea vedere uimit rătăcește.
Mă uit și la soare: de lumină plin
El încălzind lumea pururea lucește.

Dar soarele, cerul nu sunt depărtate,
Iar legea naturii pe om au oprit
Cu țărna-mpreună să poată străbate
Mai sus decât este el înmărginit.

Privesc mândrul vultur cum se-naripează,
Cum fâlfâie-n aer zburând peste nori;
Cum falnic răspică a soarelui rază,
Se urcă, se pierde din ochi muritori.

O! Atunci mâhnirea sufletu-mi apasă,
Atunci îmi plec capul și adânc oftez:
Omule! ființă slabă, ticăloasă,
De ce după vultur nu poți să urmezi!

Dar de-odată gândul în mine răsare
Ca un fulger iute, ce e plin de foc,
Se-nalță la ceruri, trece peste soare,
Și cu neastâmpăr cată în alt loc.

Toate le cuprinde, toate le măsoară,
Află a lor timpuri, regule și curs,
Plin de nemurire mai departe zboară
La poarta veciei, la cel nepătruns!

Epigrame de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mihai Eminescu

LA UN NOU NĂSCUT
(Arab)

Plângând tu ai venit pe-acest pământ;
Amic, ce te-așteptau, te-au salutat zâmbind;
Dar să trăiești astfel, încât când te vei stinge
Să părăsești zâmbind amicii, ce te-or plânge.

IMITATORII
(Pfeffel)

Și prefăcut în lebădă la Leda Zeus pornește;
Ar vrea să fac-asemenea un tânăr, ce iubește.
Amicul nostru cel posac

Se duce ­ ca gânsac.

AUTOR ȘI EDITOR
(Pfeffel)

E.
De ce așa de trist, obscur?
A.
Ah! un nemernic mi-a furat
Poemul meu neimprimat!
E. Sărmanul fur!

LEOAICA ȘI SCROAFA
(Pfeffel)

­ Ca mine-n toată lumea nu-i
O mamă, care s-aib-atâți copii.
Scroafa se lăuda unei leoaice.
­ Ai mulți ­ răspunse asta ­ unul eu,
       Dar este leu.

Știri culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ateneul Român

Sursa: https://www.rador.ro/2023/01/04/calendarul-evenimentelor-4-ianuarie-selectiuni-8/ 

Fundaţia Calea Victoriei prezintă Concertul Extraordinar de Anul Nou „O călătorie muzicală în Veneţia”, eveniment de gală aflat la a IX-a ediţie, ce va avea loc la Ateneul Român astăzi, 4 ianuarie, de la ora 19:00. Se pot asculta arii și duete celebre în interpretarea sopranei Rodica Vică și a baritonului Alexandru Constantin, acompaniați de Symphactory Orchestra, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Publicul prezent la acest concert va fi încântat de compoziţiile lui Vivaldi, Monteverdi, Mozart, Rossini, Verdi și Donizetti, de un univers sonor care ne va purta într-o călătorie nostalgică în mijlocul orașului pe ape, Veneția, celebrând inefabilul vieții și perenitatea artei

Continuă să citești

Știri externe

https://blog.revistaderecenzii.com/

Josep Borrell

– Rabat, Maroc: Vizita șefului diplomației europene, Josep Borrell (4 – 8 ian.)

– Covington, SUA: Președintele american Joe Biden susține un discurs despre economie

– Lisabona: Ministrul german de externe, Annalena Baerbock ţine un discurs la conferinţa ambasadorilor, urmat de o conferinţă de presă comună cu ministrul afacerilor externe portughez Joao Gomes Cravinho

Continuă să citești

Aniversări / Comemorări

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ion Dongorozi

Sursa: https://www.rador.ro/2023/01/04/calendarul-evenimentelor-4-ianuarie-selectiuni-8/

1841: S-a născut Petru Poni, chimist şi mineralog; unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie anorganică; autor al primelor manuale de fizică şi chimie în limba română; membru titular al Academiei Române din 1879, preşedinte al acestui for (1898-1901, 1916-1920) (m. 1925)

– 1877: S-a născut Sextil Puşcariu, lingvist, filolog, istoric literar, pedagog, publicist, cronicar muzical şi teatral; primul rector (1919) al Universităţii din Cluj; a întemeiat (1919) Muzeul Limbii Române, primul institut lingvistic din România, care a editat revista „Dacoromania” (1920-1940; 1941-1948); Sextil Puşcariu a iniţiat şi a condus (1906-1940) lucrările de elaborare a „Dicţionarului Academiei Române” şi a „Atlasului lingvistic român”; membru titular al Academiei Române din 1914 (m. 1948)

Continuă să citești