https://blog.revistaderecenzii.com/

Nu plouă, norii, nici nu vor să treacă…
Stau în halat, privind mahmur afară ;
Mi-e lene rău ; urîtul mă omoară ;
Deschid fereastra : pîcla mă îneacă.

Mă culc s-adorm, dar somnul mi-e povară;
O dimineață umedă, posacă,
Pătrunde în odaia mea săracă…
O, de s-ar face-odată primăvară !

Dar… fulger alb a scăpărat în zare :
Se mișcă norii, izbucnește ploaie :
Prelung și surd un tunet vuie, crește,

Răzbubuind voios în depărtare !
Eu joc de bucurie prin odaie,
Și-n pod o rîndunică-mi ciripește…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Rămân poet cu versuri cununate
scrise de inimă albastră și urât,
când aș fi vrut să fiu un porc mistreț
să-mi port prin lume colții poleiți de la rât.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Satul Arșițeni e așezat într-o văgăună; casele lui mărunțele și albe, ghemuite una-ntr-alta, se văd, de pe muchile dealurilor dimprejur, ca niște ouă într-un cuibar. Pământul Arșițenilor e nisipos și sterp; iarba crește atât de rară, încât, în loc să îndulcească vederea, pătează, ca o pecingine, fața galbenă a locului. Doi-trei copaci se înalță, istoviți, cu crengile rare, cu frunzele străvezii, care aștern pe jos, vara în amiază, o umbră destrămată, ce mărește și mai mult setea de răcoare.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cine simte – înțelege
Că este firească lege
A pătimi or ce om.
Chiar ș-acel ce să arată,
Că simțire nu-i e dată
Cât la piatră, sau la pom.
Și acela pătimește,
Ca un dobitoc trupește,
Pricina făr-a-ntreba.
Dar ș-un suflet ce pricepe
Leagea astă când să-ncepe,
Nu poate să zică ba.
Asta lege necurmată
La mine tot deodată,
Cu nașterea s-a-nceput.
Și d-atunci cât vârsta crește
Sufletul tot pătimește
Încetare n-a avut.
Nici crez că-m ajunge viața
Ca să văz tăiată ața
Patimilor sufletești.
Sau să poată vre o dată
Norocirea fi schimbată
Sufletelor omenești.