Elegia a doua. Getica – Nichita Stănescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Elegia a doua

lui Vasile Pârvan
În fiecare scorbură era aşezat un zeu.

Dacă se crăpa o piatră, repede era adus
şi pus acolo un zeu.

Era de ajuns să se rupă un pod,
ca să se aşeze în locul gol un zeu,

ori, pe şosele, s-apară un asphalt, o groapă,
ca să se aşeze în ea un zeu.
O, nu te tăia la mână sau la picior,
din greşeală sau din adins.

De îndată vor pune în rană un zeu,
ca peste tot, ca pretutindeni,
vor aşeza acolo un zeu
ca să ne-nchinăm lui, pentru că el
apără tot ceea ce se desparte de sine.

Ai grijă, luptătorule, nu-ţi pierde
ochiul,
pentru că vor aduce şi-ţi vor aşeza în orbită un zeu
şi el va sta acolo, împietrit, iar noi
ne vom mişca sufletele slăvindu-l…
Şi chiar şi tu îţi vei urni sufletul
slăvindu-l ca pe străini.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/nichita-stanescu-elegia-a-doua-getica-poezie-id-20275/

Am ars; am râs; cenușa mea trăiește – Rumi

https://blog.revistaderecenzii.com/

Rumi
Am ars; am râs; cenușa mea trăiește.
Am murit de o mie de ori.
Cenușa mea dansează iar
O mie de fețe noi.

Am strigat: ”Sunt propriul meu stăpân!”
Apoi: ”Sunt propria-mi victim!”
Ce joc banal! Iubire, ajută-mă
Să aleg – să nu aleg.


”Iubirea a spus – Jocul”
Traducere Simona Trandafir

Sursa: https://poetii-nostri.ro/rumi-am-ars-am-ras-cenusa-mea-traieste-poezie-id-14720/

Oglinda zilei

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sursa: YouTube

1279 – Bătălia de la Yamen: Înfrângerea Chinei în fața mongolilor a pus capăt dinastiei Song. Conducerea Chinei a fost preluată de dinastia Yuan, întemeiată de Kublai Khan.

1452 – Friedrich al III-lea a fost încoronat Împărat al Sfântului Imperiu Roman de Papa Nicolae al V-lea la Roma. A fost ultima încoronare imperială din Roma.

1813 – S-a născut misionarul şi exploratorul scoţian David Livingstone (d. 1873).

1849 – S-a născut amiralul german Alfred von Tirpitz (d. 1930).

1859 – La Paris, a avut loc premiera operei „Faust”, de Charles Gounod.

Continuă să citești

Elegia întâia – Nichita Stănescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Închiată lui Dedal, întemeietorul
vestitului neam de artişti, al dedalizilor
I
El începe cu sine şi sfârşeşte
cu sine.
Nu-l vesteşte nici o aură, nu-l
urmează nici o coadă de cometă.

Din el nu străbate-n afară
nimic; de aceea nu are chip
şi nici formă. Ar semăna întrucâtva
cu sfera,
care are cel mai mult trup
învelit cu cea mai strâmtă piele
cu putinţă. Dar el nu are nici măcar
atâta piele cât sfera.

El este înlăuntrul – desăvârşit,
şi,
deşi fără margini, e profund
limitat.

Dar de văzut nu se vede.

Nu-l urmează istoria
propriilor lui mişcări, aşa
cum semnul potcoavei urmează
cu credinţă
Caii...

II
Nu are nici măcar prezent,
deşi e greu de închipuit
cum anume nu-l are.

El este înlăuntrul desăvârşit,
interiorul punctului, mai înghesuit
în sine decât însuşi punctul.

III
El nu se loveşte de nimeni
şi de nimic dăruit în afară
prin care s-ar putea lovi.

IV
Aici dorm eu, înconjurat de el.

Totul este inversul totului.
Dar nu i se opune, şi
cu atât mai puţin îl neagă:

Spune Nu doar acela
care-l ştie pe Da.
Însă el, care ştie totul,
la Nu şi la Da are foile rupte.

Şi nu dorm numai eu aici,
ci şi întregul şir de bărbaţi
al căror nume-l port.

Şirul de bărbaţi
îmi populează
un umăr.
Şirul de femei
alt umăr.

Şi nici n-au loc. Ei sunt
penele care nu se văd.
Bat din aripi şi dorm –
aici,
înlăuntrul desăvârşit,
care începe cu sine
şi se sfârşeşte cu sine,
nevestit de nici o aură,
neurmat de nici o coadă
de cometă.

Musculița. Proză de Emil Gârleanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

În odaie e tăcere. Prin fereastra deschisă soarele scoate sclipiri din sticlăria de pe poliți. În fața iconostasului clipocește candela. Pe masa din mijloc stă deschis, uitat acolo de către copiii sfinției-sale, un ceaslov vechi, scorojit și unsuros. O musculiță, cât o gămălie, strălucitoare ca un licurici, intră bâzâind, să caute ceva dulce de gustat. Zboară încolo și-ncoace. Se uită prin străchini, se așază pe marginea unui pahar, se plimbă pe la icoane, ca și cum s-ar închina, ba intră până șin potcapul cel nou, pe care plodurile îl așezaseră pe pat cu fundul în jos și-l prefăcuseră într-un cuibar de ouă roșii, căci e Paștele. Nimic…

Continuă să citești

Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act) de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Persoane:MUREȘANU, MORS, GENIUL LUMINEI(Scena înfățișează un peisagiu de-o romanticitate sălbatecă în munți. Pe de o parte stânci crăpate ­ unele țepene, altele răsturnate­ de alta brazi acățați de vârfuri de stânci, unii frânți și răsturnați de vijelii și torente. În fund se văd ruinele încă fumegânde a unui sat de colibe ­ risipite ca cuiburi mari în dosul stâncelor. Mai în avanscenă, turnul vechi și negru a bisericei satului. Biserica de lemn, cu ferestre mari cu zăbrele, cu muri parte risipiți, cu acoperământ de șindrile negre și mucezite. Asupra întregului plan se revarsă o galbenă lumină de lună. Avanscena o cuprinde de-a curmezișul un trunchi răsturnat, putred, pe care Mureșanu șade visător. De tot în fund, codri și munți. Clopotul sună dogit 12 ore. Miezul nopții. În vremea asta se scoală Mureșanu.)

Continuă să citești