https://blog.revistaderecenzii.com/

Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
pe ei sărutul lutului, alene.

Te stingi încet din mine, iară
sub piept loveşte-n căldărim o minge
şi ziua pe trotuare se prelinge,
lăsând în urmă-i iz de primăvară.

Alături de mocirlele uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
Hei… zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam câte fete-s astăzi deflorate?

Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din depărtare
şi mor în primăvară ofticoşii…

februarie 1955

Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/primavara.php

https://blog.revistaderecenzii.com/

Autorul închină ca dovadă de admirațiune, pentru ilustrul autor al Vornicului Bucioc și al altor scrieri de înaltă valoare literară.

To die is landing on some silent shore
Where billows never beat, not tempests roar.
Samuel GARTH^[1]

Deunăzi către ziuă visasem că murisem…
Zăceam sub crini și roze, suflare nu aveam,
Și mumă, frați, prieteni, și toți pe câți iubisem,
Cuprinși de-o jale-adâncă plângându-mă-i vedeam.
Intrau în curte cioclii cu fața uscățivă;…
Călări intrau în treapăt și doi sau trei ostași;…
Veneau la urmă popii, ca buturii de grași,
Cu pântece rotunde umflate de colivă.
În albe sovonite sub flori de lămâițe,
Vin fete-nchiriate să-mi țină de panglici;
Apoi o-ntreagă ciurdă de-orbeți și de lelițe…
Pomană când se face, se află și calici!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dulce liniște, leagăn moale așternut, cuib vătuit în care își dorm sunetele somnul cu drag, imperiu catifelat unde ecourile stau ațipite ca amintirile într’un suflet ce a renunțat la vieață, numai tu ești mare și dulce, liniște!

Tu ești un prag îndoliat, un hotar nevăzut, un pridvor tăinuit spre împărăția morții. Și când sufletul n’are nimic de așteptat, când balanța ascunsă care stă în noi ținând pe talerele ei deoparte dragostea și de cealaltă ura, se mișcă pe axa ei de aur și prinde să se plece într’o parte, când trupul e dolent și suferă într’atâta încât îi întunecă puterea cugetării, cât de mult râvnim noi atunci spre tine și ce balsam fermecat ești tu liniște.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un sălbatic urs de munte,
Cu ochi mici și lată frunte,
Vrând să-și facă o carieră
În a curței naltă sferă,
Unde trăia vite o mie
Sub a leului domnie,
De vecini au întrebat
Cum să între la palat?
Mergi, momița au zis, sărind,
Pasărea i-au spus cântând,
Șerpele-i dă un alt plan:
Vrând a fi bun curtezan,
Mergi pe pântece, vecine,
Târâindu-te ca mine!