În Munții Neamțului de Calistrat Hogaș

https://blog.revistaderecenzii.com/

De astă dată, mă hotărâi să plec călare și, fiindcă era asupra iarmarocului de la Duminica Mare, rugai pe prietenul meu Tasache Crăcăuanu, cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaș de pe vremuri, să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele și țintei ce urmăream. Astfel, spre seara mai sus-pomenitei sfinte duminici, numai ce-l văd pe Tasache al meu intrând în ogradă și ducând de dârlogi un soi de dihanie, pe care cu un prisos de bunăvoință ai fi putut-o lua drept cal.

Continuă să citești

Ziua iertării (II). Proză de Mariana Palaghia

https://blog.revistaderecenzii.com/

Este poate greu de crezut, dar în ultimii ani am constatat că în cazul meu iertarea a venit de la sine, spontan, în cele mai neaşteptate momente şi împrejurări. Nu m-am mai cramponat de cei care mi-au greşit şi nici nu am mai avut greutăţi să recunosc cinstit când eu am fost cea vinovată. Asta nu înseamnă că totul este roz în viaţa mea, că nu mă enervez, că nu îmi pierd cumpătul – ci doar că astfel de momente ţin foarte puţin, după care se reinstalează pacea şi merg mai departe.

Continuă să citești