Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

* Timişoara: Demarat şi desfăşurat în cadrul programului „Îndrăzneşte!/Dare!”, componentă „Timişoara, Capitală Europeană a Culturii”, proiectul „Harta secretă” este un foileton documentar în care scriitoarea Adriana Babeţi alături de o echipă dedicată explorează istoriile uitate, neştiute, dar impresionante ale Timişoarei şi îi aduce în atenţia publicului pe unii dintre oamenii deosebiţi ai locului. Un alt episod al proiectului este „(in)Amicii publici”, o reconstituire a documentării şi elaborării romanului ‘Femeia în roşu’ – primul roman din lume scris de trei autori (Adriana Babeţi, Mircea Mihăieş şi Mircea Nedelciu), a cărui acţiune se desfăşoară la Comloşul Mare, Timişoara, Chicago şi Viena. Premiera acestui episod va avea loc duminică, 10 martie, ora 17:00, la Cinema Timiş

Continuă să citești

Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

* Esența experienței de învățare prin artă Ideo Ideis ajunge anul acesta la București, sub forma unor Ateliere de explorare prin teatru, dedicate liceenilor cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani. Actorii Liviu Romanescu, Ana Covalciuc și Mihai Prejban, trei dintre cei mai experimentați formatori Ideo Ideis, propun adolescenților din Capitală trei ateliere intensive, fiecare a câte opt întâlniri programate în lunile martie și aprilie. Atelierele din București sunt găzduite de OTOTO, iar numărul locurilor disponibile este limitat (12 participanți / grupă). Din program:

Continuă să citești

Calea agitărilor de I. L. Caragiale

https://blog.revistaderecenzii.com/

Alegerea birourilor definitive ale celor două adunări s’a făcut. La Senat s’a ales prezident d. C. Bozianu cu 33 voturi contra 23, la Cameră d. C.A. Rosetti cu 71 contra 42. Amândouă aceste alegeri ne dau aproximativ raportul voturilor de care guvernul ar putea dispune în chestiunea revizuirii. Guvernul are majoritatea absolută în amândouă corpurile legiuitoare; prin urmare, până la deschiderea chestiunii israelite, poziția lui este asigurată. Care va fi însă poziția guvernului roșu când se va pune pe tapet această chestiune ? Și mai întâi de toate cine o va pune ?

Continuă să citești

Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

* Oradea: Pianistul Thurzó Zoltán, dublu recordman Guinness, intenţionează să doboare în acest an alte două recorduri mondiale la pian, înălţime, respectiv, viteză, şi să susţină o serie de şase concerte speciale, unele cu piese în primă audiţie naţională, toate pentru a strânge fonduri în vederea înfiinţării la Oradea a Muzeului muzicii. Sub genericul „Art&Culture Guinness Music Evenings”, primul concert, numit „Women Composers”, îl va susţine, în premieră naţională şi locală, ca un omagiu adus de artist mamei şi bunicii lui, dar şi tuturor femeilor, care vor avea intrarea gratuită. Celelalte cinci concerte sunt dedicate memoriei lui Chopin, la 175 de ani de la moartea compozitorului şi vor avea loc în 18 august – Chopin: Valsurile, 22 septembrie – Chopin: Nocturnele 1, 13 octombrie – Chopin şi Dinu Lipatti Nocturnele 2, în 10 noiembrie – Jazz&Cafe Concert, unde Thurzó Zoltán încearcă să atragă doi jazzmeni renumiţi din România şi Ungaria, şi pe 22 decembrie – un concert de Crăciun, pentru care promite surprize şi mai mulţi invitaţi. Evenimentele muzicale vor fi prezentate în sala festivă a Universităţii Partium, de la ora 18:00

Continuă să citești