Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

* Asociația Clasic e fantastic și Filarmonica „George Enescu” oferă două concerte în zilele de 9 și 30 martie. Astfel, de la ora 11:00, Orchestra Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti dirijată de Andrei Ștefan Racu prezintă un concert simfonic în programul căruia vor sta alături lucrări de Prokofiev, Mozart, Ceaikovski, Piazolla, Dinicu. Pentru prima oară în istoria proiectului Clasic e fantastic, va fi o primă audiție absolută, Amintiri de Valentin Mandric. Compozitorul va fi pe scenă și va vorbi despre felul în care a gândit și a scris această muzică

Continuă să citești

Dan Duțescu – o nouă carte. Cronică de Dan Ionescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

După volumele anterioare, Orașul amintirii, Iubirea ca pierdere și O mare de iubire, Dan Duțescu vine cu un nou volum, al patrulea, intitulat Amintiri… doar amintiri, care gravitează în jurul aceleiași teme − iubirea. Prin idilizarea trecutului, dar și prin tema timpului trecător, primul volum, despre care editorul, poetul Mihai Duțescu, afirma: „un debut târziu, dar remarcabil”, este integrabil în tradiționalism, autorul părând un dezrădăcinat care-și evaluează destinul. Un mijloc sigur de a rezista noii realități este paseismul, dar, în mod surprinzător, și eșecul în plan sentimental, care atât de multă energie generează, încât ajută pe creator să ilustreze efectele într-o carte și, mai ales, să definească varianta neîmplinirii în dragoste drept „pierdere”, după cum poartă denumirea volumul secund. Un mijloc de cunoaștere a vieții, precum și a tainelor universului, este iubirea, modalitate la care a aderat și Lucian Blaga. Iubirea pentru viață în sine reprezintă forma de înțelepciune la care ajunge poetul și-l determină să exclame, cu expresia aceluia trăind epifania: O mare de iubire. Din tot ce ne este dat pe pământ, rămân Amintiri… doar amintiri e titlul celui mai recent volum, semnat de Dan Duțescu.

Continuă să citești

Frumoasa adormită de Frații Grimm

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată, în vremurile de demult, a fost un împărat şi-o împărăteasă, şi cum nu se îndurase soarta să le hărăzească un urmaş, nu trecea zi în care să nu se tânguie amândoi: „Cât de goală ne e casa şi ce fericiţi am fi de-am avea şi noi un copil!” Dar coconul cel mult dorit se lăsa aşteptat de multă vreme…

Poveşti de Fraţii Grimm - Frumoasa adormită
Continuă să citești

Povestea poamelor și a legumelor – Anton Pann

https://blog.revistaderecenzii.com/

Când a fost odată pre pământ aleasă,
Nobilă
Gutuie poamelor crăiasă,
Dând oblăduire și peste legume
Celor ce se află în întinsa lume,
Tronul își pusese sus la înălțime, întinzându-și cortul în acea lățime,
Stă înconjurată ca crăiasa mare,
De destule poame până-n depărtare ;
Iar în jos, pe vale, stă în șir supt coaste
Feluri de legume drept vitează oaste.
Astfel dar regina, nobilă
Gutuie,
Vru în rânduială tronul ca să-și puie

Continuă să citești