Actualitatea benzii desenate. Cronică* de carte, semnată de Dan Ionescu

https://blog.revistaderecenzii.com

Actualitatea benzii desenate*. Cronică apărută în revista „Ramuri”, Nr. 4 / 2024

Benzile desenate românești au o istorie începând cu secolul al XX-lea, iar primele publicații de profil au apărut în perioada interbelică. În timpul regimului comunist, acest gen a cunoscut o perioadă de dezvoltare, dar și de cenzură și control guvernamental – susține Dodo Niță, în Preambul la Panorama benzii desenate românești (Editura PAVCON, București, 2021). Conceput în trei părți, volumul – ilustrat cu peste o sută de creații inedite – cuprinde douăzeci și două de interviuri cu unii dintre cei mai buni creatori români de bandă desenată.  Astfel, în partea I, sunt intervievați „doi artiști exemplari” ai domeniului: Sandu Florea, cunoscut pentru munca sa în industria benzilor desenate americane („cititorii din lumea întreagă ai comicsurilor găsesc tipărit pe coperta acestora numele lui”) și Puiu Manu, care, de curând, a realizat planșele la o adaptare după romanul Pilotul de pe Dunăre de Jules Verne. Partea a II-a, subintitulată Actualitatea benzii desenate românești, se bazează pe mărturiile de viață și de profesie, ale altor douăzeci de ilustratori, a căror activitate este vizibilă și apreciată de către public: Viorel Pârligras, Călin Stoicănescu, Carabal, Mircea Arapu, Costel BD, Dan Popescu, Alexandra Gold, Răzvan Chelaru, Grâce Pârvu, Daniel Danil, Cristian Ciomu, Daniel Eduard Buruiană, Gabriel Rusu, Șerban Andreescu, Vali Ivan, Gabriel Zăbavă, Ionuț Popescu, Xenia Pamfil, Mihai Timoșenco și Florin Purluca.

Continuă să citești

Forța omului este cuvântul. Cronică* de carte, semnată de Dan Ionescu

https://blog.revistaderecenzii.com

Forța omului este cuvântul*. Cronică de carte apărută în revista „Ramuri”, Nr. 4 / 2024

Părintele stavrofor Nicolae Jinga amintește despre momentele importante ale evoluției destinului său literar, în Precizări la cartea de poeme intitulată Aisberg (Editura Doxologia, Iași, 2020, 372 p.). Astfel, suntem puși în temă cu unele moravuri ale scriitorilor importanți din literatura noastră, pe care pe atunci tânărul poet Jinga i-a întâlnit și la al căror ajutor s-a așteptat (atât în preajma debutului publicistic, cât și editorial). Cel care l-a sprijinit a fost Mircea Ciobanu.

Continuă să citești

Nevasta. Nuvelă de Liviu Rebreanu

https://blog.revistaderecenzii.com

Ion Bolovanu trăgea să moară…

Stătea chircit în pat, cu un picior întins strună peste cearceaful boțit, cu cellalt cârligat din genunchi, parcă i l-ar fi zgârcit cârceii. Mâinile le ținea rășchirate ca un răstignit, degetele încleștate în așternutul de paie, din care se zgâiau, spăimântate și rupte, câteva fire galbene ca părul în barba unui spân. Pieptul descheiat i se ridica în răstimpuri rare, anevoie, horcăind prelung, parcă cu fiecare înălțare i s-ar fi smuls o coardă din suflet. Ochii, mari, holbați, se mișcau cu priviri sticloase, pline de groază, ca și când ar fi văzut ceva nespus de amenințător.

Continuă să citești

Economii de I. L. Caragiale

https://blog.revistaderecenzii.com

Citim în Națiunea următoarea notiță:

O foaie oficioasă în polemica sa cu Românul pretinde că toți câți combat colectivitatea nu mai fac parte din Partidul Național-Liberal, că însuși C.A. Rosetti încetase de-a face parte din acel partid de când începuse a dezaproba actele guvernului. Ce ? Ca să facă cineva parte din Partidul Liberal-Național trebuie să trăiască din buget și prin gheșefturi ?… Mare nerușinare ! Mulți bani ne-or fi costând cei ce-și permit să scrie asemenea enormități !

Continuă să citești

Calendarul zilei

https://blog.revistaderecenzii.com

1450 – Bătălia de la Formigny: Spre sfârșitul Războiului de 100 de Ani, francezii au atacat și aproape au anihilat forțele engleze, punând capăt dominației engleze în nordul Franței.

1452 – S-a născut pictorul, sculptorul, inginerul și arhitectul italian Leonardo da Vinci (d. 1519)

1558 – A murit Roxelana, soția sultanului Soliman Magnificul (n.1506).

1684 – S-a născut țarina Ecaterina I a Rusiei (d. 1727).

Continuă să citești

Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com

* Iași: Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Iaşi, organizează Zilele Bojdeucii în perioada 13-14 aprilie, printr-o serie de evenimente ce aniversează cel mai îndrăgit şi vizitat muzeu din Iaşi. În ziua de 15 aprilie 2024 se vor împlini 106 ani de la inaugurarea primului muzeu literar din România (15 aprilie 1918), Bojdeuca din Ţicău, care l-a găzduit pe Ion Creangă (1837-1889) din vara anului 1872 până la moarte. Din programul zilei:

Continuă să citești