https://blog.revistaderecenzii.com/
Inima, ținând în brațe apogeul sufletului, palpită animat, în aplauzele muzelor, care, fără a cânta poetului, riscă a rămâne afișe pe stâlpi... Cu tălpi ușoare, prin fulguiri și ploi, s-a întors primăvara - tolănită în șezlong, deja își numără păsările cocoțate în pomi și le dă glas vesel în pieptul ca suveica. Astăzi, când pământul n-a rămas într-un picior să țopăie pe axă, precum așteptară demonii dezastrului, ci, iată-l! învârtit de mâna Domnului, dă uitării stânca pe care însuși Prometeu a zăcut, de ce, vestalelor, vă faceți bagajele, pentru a urca în miraj? Pentru ce vă munciți să treceți vămile, înspre Olimp? Una dintre voi, vestalelor în răzvrătire, ca apele ieșite din matcă, a luat cu sine o floare de liliac mov, sub vestmânt, la piept. În vorbă cu tatăl vostru, leneș răsfrânt în jilț, el a mirosit. -Apropie-te! Zeus a zis. Ce este parfumul acesta? -De la floarea de liliac - pe pământ, a înflorit. -Și voi, de la tăria miresmei, ați greșit căile de zbor și înspre mine, bosumflate, ați pornit? Mai mult de atât, vă aud fredonând cântece de copii. -Iertare, tată! ați îngăimat și v-ați întors în poiană. Din pagină, gura poetului vă implora: „Veniți, privighetoarea cântă și liliacul e înflorit!”. Pentru ce vă munciți să treceți vămile, înspre Olimp? (Va urma)
