Dan Ionescu: Poeme publicate în revista „România literară”, mai / 2024, pg. 8

https://blog.revistaderecenzii.com

Cetatea lui Dumnezeu 

Dumnezeu a avut grijă,
de la început,
să adăpostească bunurile care-l bucură pe El,
într-o cetate, căreia i-a pus sigiliu viu la poartă - vocea Lui,
care, in fața hoțului, rostea să stea deoparte,
pentru că nu are voie, decât prin credință,
să pătrundă acolo, dar, vai! când am încercat și eu,
după îndelungi rugăciuni și post,
mi-a pus un străjer mâna în piept: I-auzi, că nu am voie!
Un rând în plus la rugăciuni îmi mai trebuia...
Nu m-am mai întors în colibă, mi-a fost greu.
Am preferat să pătrund prin vicleșug, precum Ulysses.
-Hei, Tu, Dumnezeu! Mă retrag de îndată...
Am mințit,
fără să fi știut că vorbele mă vor da îndărăt mulți pași,
față de poarta mirajului stelar.
M-am trezit, împins de-o forță mută, într-un gol întunecat,
dar în minte, aveam strălucirea cetății de care m-am depărtat.
Minciuna pe care o rostisem instantaneu
(fiind spontană, nu recunosc să-mi fi aparținut),
după imboldul căpătat, în urma stopării brutale,
mi-a dat brânci într-un loc fără soare - bănuiam
că nu aveam să mai văd răsăritul,
dar am socotit că sunt în vecinătatea apusului cald de vară,
lângă templu... M-am încurajat!
O sclipire de înger în cosmosul unde păream a fi - aripa
i-a strălucit cât o albină –
mi-a adus aminte de ceea ce mai aspiram să obțin: aur!
Ori, să-mi fie iertat,
râvna aceasta era înspre un păcat, al lăcomiei,
de aceea m-am trezit propulsat la o distanță mai mare decât m-aș fi așteptat
față de cetatea lui Dumnezeu, de care mă apropiasem, întrucâtva.

Și-am luat-o de la capăt...
Mi-am cerut traiul obișnuit înapoi și mi-a fost dat,
cum muncitorilor, masa, de către omul care i-a angajat.
Prin sărutarea icoanelor, am început să mă ridic.
Între timp,
cât a durat să mă adun,
mai furam cu ochii lumina, pe înserat,
din geamul caselor de la drum,
am purtat trofee în suflet,
precum umbra femeii trecând prin fața lumânării.
Când iar m-am prezentat la cetatea cu daruri,
mi s-a reproșat că am fost tentat să mor din dragoste,
de-a dreptul.







Bogăție


Am strâns toate imaginile de pe lângă mine, în creier,
ca într-o cutie,
astfel încât nici măcar un strop din câte poate oglinda reflecta
nu mai am energia de a-l susține în inimă
și-n ochii mei atotcuprinzători,
însă rămâne setea de toate pe care nu le văd și aș vrea,
care lucește în ființă mai puternic decât soarele
pe care ni l-ai dat pe boltă drept reper de foc fără zăbavă
și de inimă vie care nu seacă niciodată - aceasta mă mistuie...

Înzorzonat de lacăte și chei,
ai mai umblat, Doamne, prin zare, ca Făt-Frumos.
Când te gândeai la ce simți despre lume,
întorcându-ți privirea spre Tine,
spre miezul de energie care te ține viu în timp,
de la Facere încoace,
am mers la vrăjitoare,
pentru a descânta acele chei - să-ti cadă în nisipul fierbinte
al deșertului
(prin care ți-ai trimis cândva
și fiul să dea răspuns la toate ispitele). Te mai odihnești, uneori,
legând cămila de răcoarea oazei, ca un beduin.
De-ar fi reușit descântecul,
ai fi rămas deschis încercărilor mele
de a te cunoaște pe Tine,
cel care pe Adam l-ai plămădit,
cu palma adunând pulberea plimbată de vânt.

Cântec pentru o zână [A fairy song] – William Shakespeare

https://blog.revistaderecenzii.com

Traducere de Octavian Cocoş

Peste deal şi valea mare,
Prin tufişuri, prin zăvoi,
Peste ghimpi, peste hotare,
Prin potop şi foc vioi!
Mult mai iute hoinăresc
Decât luna-n zbor ceresc;
Şi slujesc Zâna Regină,
Ud cu rouă a ei grădină;
Aurii primule mari
Stau ca nişte pensionari,
Ca rubine de valoare;
În pistrui e-a lor savoare;
Caut rouă, stropi perechi,
Să le pun perle-n urechi.

Continuă să citești

Cinema de Liviu Rebreanu

https://blog.revistaderecenzii.com

Pianul automat cântă o horă zburdalnică. Spectatorii își șterg nădușeala de pe frunte. Un băiat cu tablaua aleargă printre bănci, țipând ca din gură de șarpe:

— Rahat cu apă rece! Americane prăjite!

Apoi pianul tace. Luminile se sting. Băiatul cu tablaua încremenește într-un colț al sălii. Orchestra napolitană atacă o melodie spaniolă, și pe pânză se desfășoară povestea nemaivăzută.

Continuă să citești

Cine e de vină? de I. L. Caragiale

https://blog.revistaderecenzii.com

Aceia cari nu sunt deprinși a pătrunde mai adînc în cercetarea lucrurilor politice se miră încă de căderea con­servatorilor în alegerile din urmă, neputîndu-se domiri cum niciunul din șefii propriu ziși conservatori n-au putut stră­bate în Parlament.

Cauza este, după părerea noastră, lesne de explicat: niciunul din șefii conservatori n-are un colegiu pe care, în adevăr, să se poată rezema la mare nevoie, un colegiu pe care să și-l fi cultivat cu răbdare, atît fiind la guvern, cît și în opoziție.

Continuă să citești

Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com

* Craiova: Regizorul Silviu Purcărete împlinește anul acesta 50 de ani de carieră teatrală, ce însumează peste 122 de spectacole de teatru și operă puse în scenă pe toate meridianele lumii. Expoziția de fotografie „Silviu Purcărete – 50 de ani de teatru” dedicată aniversării se deschide sâmbătă, 18 mai, ora 13:00, la Centrul „Constantin Brâncuși” Muzeul de Artă Craiova. Expoziție unicat în România, cu fotografii din spectacole de teatru și operă din arhiva personală a regizorului, semnate chiar de el, sau de Mihaela Marin, Dragoș Buhagiar, Helmut Stürmer, Sean Hudson, Patrick Fabre, Pierre Borasci, Simon Anannd (Royal Shakespeare Company), Thilo Beu, Rareș Zaharia, Adi Bulboacă, Alex Condurache, Eöri-Szabó Zsolt, Peter Uhan, Petru Cojocaru, Iulian Ursachi, Nicu Cherciu, Aki Tanaka, Aoi Itoh și alții. Inițiatoarea proiectului și curatoarea expoziției – Adriana Moca

Continuă să citești