https://blog.revistaderecenzii.com

Nu mai ne aducem aminte care din bătrânii noștri au povestit pe la unii alții basmul ce ne propunem a scrie sub titlul de nuvelă; destul că a ajuns până la noi, fără a-și pierde nimica din acel caracter oriental care-i face frumusețea. Fără alt preambul, vom intra dar în subiect. Într-un mic orășel din Turcia, pe la care an vă va plăcea, trăiau doi frați: unul se numea Ali, celălalt Hasan. Amândoi, după cum se întâmplă adesea, își semănau foarte mult la chip, dar nicidecum la caracter. Ali era leneș; Hasan lucra din zi și până în noapte. Ali, in calitatea sa de leneș, nu îmbrățișase nicio profesiune; Hasan însă ca om muncitor, în imposibilitate de a-și face o altă carieră, se făcuse sacagiu. Cu toate aceste, ca o bătaie de joc a destinului, vedeai întotdeauna pe bietul Hasan desculț și zdrențuros, pe când din contra, Ali care nu făcea nimic era bine îmbrăcat și sta la cafenea alături cu pașalele. Ce făcu Ali, ce drese, nu știm, dar într-o bună dimineață, să pomeni secretar al pașei vilaietului, pe când bietului Hasan îi mergea din ce în ce mai rău. El ajunsese aproape tot atât de slab ca și măgarul cu care căra apă, și, spre mai marea belea a capului său, se și însurase, încât, într-o zi, să pomeni cu o spuză de copii în vatră și sărac lemn. „Drept este, cugeta el adesea, ca eu, care muncind de cum se luminează ăi până sfințește soarele, să nu-mi pot câștiga nici chiar pâinea din toate zilele, pe când frate-meu Ali, care n-a muncit niciodată și care n-a făcut decât să stea la cafea și să bea ciubuc, să [se] îmbogățească și să ajungă tare și mare?” Și după această cugetare, îi venea să își încrucișeze brațele și să nu mai facă nimic, dar puțin în urmă, țipetele copiilor cari cereau pâine îl deșteptau din amorțeală și bietul om relua hamul și praștia, adică măgarul și sacaua. — Așa a fost să fie! își zicea el la urma urmelor. Destinul sau fatalitatea păstra însă lui Hasan o surprindere și mai mare. Fratele său Ali, care ajunsese acuma secretar al pașei, ceea ce țn Turcia nu este un personagiu de puțină importanță, se însură și luă de nevastă pe fata aceluiași pașă. Puțin după aceea, cu banii ce luase de zestre, își cumpără casă, moșia și via, și în sfârșit se duse să facă o călătorie la Stambul, visul de aur al oricărui turc. Ajuns o dată la Stambul, cu toate că Ali avea o mulțime de scrisori de recomandațiune de la socrul său, pasa, pașa, către alte pașale mai mari, el însă nu se grăbi deloc sa facă uz de dânsele.

https://blog.revistaderecenzii.com

Miresme dulci de flori mă-mbată și mă alintă gânduri blânde …
Ce iertător și bun ți-e gândul, în preajma florilor plăpânde!
Râd în grămadă: flori de nalbă și albe flori de mărgărint,
De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint,

Sfioase-s bolțile spre sară, și mai sfioasă-i iasomia:
Pe fața ei neprihănită se-ngână-n veci melancolia
Seninului de zare strânsă, și-n trandafiri cu foi de ceară
Trăiesc mâhnirile și plânge norocul zilelor de vară.