https://blog.revistaderecenzii.com

Privesc orașul furnicar ­
Cu oameni mulți și muri bizari,
Pe strade largi cu multe bolți,
Cu câte-un chip la a stradei colț.
Și trec foind, râzând, vorbind,
Mulțime de-oameni pași grăbind
Dar numai p-ici și pe colea
Merge unul de-a-nletelea,
Cu ochii-n cer, pe șuierate,
Țiindu-și mânile la spate.
S-aude clopot răsunând,
Cu prapuri, cruci, icoani, viind,
Preoții lin și în veștminte
Cântând a cărților cuvinte.
În urmă vin ca-ntr-un prohod;
Tineri, femei, copii, norod;
Dar nu-i prohod ­ sfințire de-apă,
Pe uliți lumea să nu-ncapă;
Se scurg încet ­ tarra bumbum ­
Ostașii vin în marș acum,
Naintea lor tambur-major,
Voinic el calcă din picior
Și tobe tare-n tact ei bat
Și pașii sună apăsat;
Lucesc și armele în șir,
Frumos stindarde se deșir;
Ei trec mereu ­ tarra bumbum ­
Și dup-un colț dispar acum…
O fată trece c-un profil
Rotund și dulce de copil,
Un câne fuge spăriet,
Șuier-un lotru de băiet,
Într-o răspântie uzată
Și-ntinde-un orb mâna uscată,
Hamalul trece încărcat,
Și orologiile bat ­
Dar nimeni mai nu le ascultă
De vorbă multă, lume multă.