https://blog.revistaderecenzii.com
Oximoronul dincolo de titlu*: în „Gazeta Gorjului”, nr 6 / iunie 2026
Volumul de proză scurtă Nopți albe la Leningrad, semnat de Dodo Niță (București, Editura PAVCON), se individualizează printr-o estetică atractivă. Titlul, un oximoron care îndeplinește o funcție mnemonică explicită, indexează retrospectiv experiența turismului instituționalizat în Uniunea Sovietică din perioada premergătoare evenimentelor politice din decembrie 1989. Volumul reunește paisprezece narațiuni și este valorizat critic printr-un aparat hermeneutic preliminar, reprezentat de studiul introductiv extins elaborat de Aurel Cărășel.
Departe de a fi doar o simplă suită de narațiuni, cartea se deschide ca un jurnal de bord al unei epoci apuse, în care autorul decodează, cu sensibilitate și un ochi critic extrem de fin, farmecul și paradoxurile unor vremuri trăite intens. Povestirile lui Dodo Niță nu doar că readuc la viață decoruri și stări de spirit aproape uitate, dar reușesc să transforme detaliul biografic într-o proză densă, capabilă să trezească în cititor o nostalgie stranie pentru un timp pe care poate nici nu l-a cunoscut direct. Acestea sunt așteptările, având în vedere posibila semantică a titlului, dar povestirile sunt cu personaje exotice, ale căror preocupări se regăsesc în orice epocă. Nicidecum narațiile nu se revendică de la Leningrad (vechea denumire a orașului Sankt Petersburg), de la ceea ce simboliza acest oraș anterior pentru cetățenii din țările aservite doctrinei comuniste. Ele descind dintr-o invenție pe marginea a ceea ce ar fi însemnat pentru autor în secolul trecut viața urbană din orașele americane sau din dorul de traiul patriarhal. Spre exemplu, povestitorul recurge la procedeul dedublării prin intermediul personajului Monty, un student marcat de eșecul sentimental provocat de Hespina. Scena care consfințește această turnură relațională se produce în proximitatea căminului studențesc; pus în fața unei realități irefutabile – surprinderea Hespinei în brațele altui bărbat –, protagonistul își verbalizează dilemele interioare printr-o serie de interogații legitime: „Plecam dimineața din campus și mă întorceam noaptea târziu. Colindam străzile și parcurile orașului, fără nicio țintă. Ca o umbră mă însoțea Monticela. Într-una din zile, pe o alee din parc, am dat nas în nas cu Hespina. Era împreună cu un individ și, după modul intim în care se strângeau în brațe, nu părea că ar fi fost fratele ei.
Continuă să citești