Centenarul „Ion D. Sîrbu”, Craiova: 27 – 28 VI, 2019.
Centenarul „Ion D. Sîrbu”
Răspunde
Arhive autor: jonescus
Georgiana Gligă: Terra*
*Lucrare premiată la concursul național Dacă noi am fi planeta albastră
Eu sunt planeta albastră! Toate frumusețile, anomaliile, toate stările cameleonice și paroxistice întâlnite până în prezent; toate acestea mă definesc pe mine, eu cuprind întregul. Fericită sunt mereu, văzând oamenii făcând bine naturii, admirând tainele unui complex.
Continuă să citeștiMarian Cârjan: Planeta mea*
.
*Poezie premiată la concursul național „Dacă noi am fi planeta albastră”, secțiunea: creație literară
A ta prezență,
Unică în existență,
Așteaptă să mă înveselească,
Oferindu-mi a ta iubire ne-nțeleasă.
Continuă să citeștiDeea State: Viața prin ochii ei (Roman)
Deea State: Viața prin ochii ei (Roman), Editura Amanda Edit, București, 2018, 152 p.
Epigramă, de Petre Cazangiu
DISTIH INCURABIL
De-a dreptul incredibil s-a-ntors lumea pe dos:
Devii interesant bolnav și nu când ești sănătos!…
Cinste cui te-a scris. Recenzie, de Radu Botiș
…cinste cui te-a scris
Pr. stavr. Radu BOTIŞ
Recenzie la: Pr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, „Ţara Năsăudului” în Primul Război Mondial – aspecte memorialistice, socio-economice şi culturale, vol. 1, prefaţă pr. prof. dr. Ioan Chirilă, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2018.
Continuă să citeștiMiluire și mântuire. Proză, de Adi Popescu
Am urmărit pe youtube câteva filmulețe cu fenomenul (de fapt teofania) Pătru de la Maglavit. Săptămâna trecută am fost la bibliotecă și am rămas surprins când o angajată nu auzise de Petrache Lupu. Eu mă gândesc că de la Moise, deci de acum cca. 4600 ani Dumnezeu nu s-a mai arătat nimănui. Cred că fenomenul Maglavit, în epocă era mai consistent decât e în prezent Arsenie Boca. Plecau zilnic zece trenuri din Craiova. Venea lumea pe jos, cu carul sau cu ce putea. După epifanie, Pătru a fost înzestrat cu harul vindecării. Făcea adevărate minuni. A venit și Carol al II-lea. A fost consultat de medici celebrii ai vremii și a fost găsit perfect sănătos. L-a luat și Antonescu cu avionul până la cotul Donului când i-a mărturisit generalului că războiul e pierdut. Apoi era ridicat sistematic de comuniști câte o săptămână (când e posibil să fi fost bătut și torturat) dar Pătru nu a recunoscut niciodată asta. Fac acum analogie cu chinurile la care a fost supus Iisus. El vindeca lumea, o îndemna la credință și smerenie iar ca drept răsplată a fost bătut și torturat de regim. Ce destin tragic!
Continuă să citeștiEpigramă, de Petre Cazangiu
DISTIH CU ARISTOTEL
Nu-s vorbe seci, nici figuri de stil:
,, Natura nu face nimic în mod inutil…”
Despre logos. Recenzie* de carte, de Dan Ionescu
*Despre logos
Recenzie apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 6 / 2019
În cel mai recent volum, poeme abandonate în cuvinte (Editura Școala Ardeleană, Cluj – Napoca, 2018), al cărui titlu face trimitere la forța de creație a logosului, Ioan F. Pop își exprimă stările din vecinătatea iluziilor, iar una dintre stări este de plenitudine, chiar de expansiune anatomică, precum personajele urmuziene activau în planul real cu o dublă însușire, mecanică și umană: „culcat pe spate, ca într-o veche iluzie, / așteptam mângâierile ierbii, / șoaptele vântului / (…) / penumbrele altui timp curgeau printre genele ușor întredeschise, / printre degetele crescute pe tot corpul”. O cauză a solitudinii voluntare o reprezintă propensiunea poetului de a fi altceva decât este, saturat de limitele condiției de om; de exemplu, tinde să facă parte din clasa gasteropodelor, convins că „surghiunul e ultima cochilie în care mai scurmă / ghearele de vapori ale bătrânelor închipuiri”. Pentru că metamorfoza nu poate avea loc în realitate, recurge la evaziuni spirituale, dar și un asemenea procedeu de auto-alienare induce monotonia și oboseala. O cale de reechilibrare a propriei naturi este credința în Iisus: „mâna s-a săturat să fie salahor la himere. / și-a făcut cruci după cruci”.
Continuă să citeștiTiana Badea: Ultimul tren spre infinit (Lirică)
Tiana Badea: Ultimul tren spre infinit (Lirică), Editura AIUS, Craiova, 2019, 64 p. Prefață, de Dan Ionescu
Prefață
de Dan Ionescu
Pentru a trăi plenar iubirea, cel puțin în spațiul presupus de literatura căreia i s-a dedicat, Tiana Badea aspiră la o devenire anatomică în acord cu atributele specifice poeziei, în genul transformărilor de care sunt capabili eroii inventați de cineaștii de la Hollywood (precum Iron Man): „șuviță cu șuviță din părul meu castaniu / capătă un orgoliu umezit de poezie” (Ploaia). Față de o asemenea metamorfoză, nădăjduită de către tânăra autoare, interlocutorul, care i-a redat disponibilitatea de a fi apreciat din nou valorile trecutului, este văzut în osmoză cu natura: „mă pierdeam cu firea, / în părul tău multicolor, / Aproape, de inima ta arsă de soare, ce se legănă în vânt și cade în umbră, / ca frunzele de toamnă” (Departe, aproape). Spre o interiorizare a mediului ambiental tinde însăși eul liric: „Zile, ce ne inundau visele și inima cu fericire, / ard în focul de paie imens / din ochii mei” (Nemuritorul).
Continuă să citești