În direct la TVR3: concertul de aniversare a Regelui Mihai – miercuri, de la ora 19.00

Concert Regal caritabil, în direct la TVR 3

 

Ediţia aniversară îi aduce alături pe trei dintre artiştii care au performat de-a lungul celor 10 ani de Concert Regal: Remus Azoiţei, Alexandra Dariescu şi Teodor Ilincăi, acompaniaţi de Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României.  Concertul este  în direct la TVR 3 pe 25 octombrie, de la ora 19.00.

  Continuă să citești →

Ion R. Popa: Suspiciune confirmată. Proză scurtă

         Cum proceda de două-trei ori pe schimb, la puțin timp după ce a sunat de intrare, directorul a plecat în control pe culoarele liceului, Deși, la prima vedere, se părea că nimic nu ar fi fost nelalocul său, a urcat la etajele superioare. Se auzeau doar vocile profesorilor sau ale elevilor, ultimele uneori mai timide, alteori mai avântate.

Continuă să citești →

Crizantema de Aur – integral, în direct și exclusivitate la TVR 3-în 19, 20 si 21 oct.

TVR 3 transmite integral Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 50-a, jubiliară, 2017

În 19, 20 şi 21 octombrie, de la ora 18.00, în direct de la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte

Joi, vineri şi sâmbătă, postul TVR 3 îşi schimbă grila de programe pentru a oferi publicului, de la ora 18.00, câte şase ore de transmisiune zilnică, în direct, de la cea de-a 50-a ediţie, jubiliară, a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”.

Continuă să citești →