Funcţia constructivă de comunizare. Funcţia de comunizare se referă la semnificaţii mesajuale sau chiar la mesaje. Semnificaţiile pot fi cognitive-cogitative, afective sau voliţionale: gânduri, idei,  evaluări teoretico-ştiinţifice, opinii, păreri, credinţe, emoţii, sentimente, manifestări de voinţă. Semnificaţiile sunt stări mentale sau, generic, gânduri. Fiind stări mentale, gânduri, ele au obligatoriu, prin esenţa mentală, o componentă cognitiv-constructivă.

Continuă să citești →

Teorii ale nevoilor. În ce priveşte nevoile există două teorii majore, teoria lui Abraham Maslow şi teoria lui Vance Packard.

1) Abraham Maslow a elaborat în 1943 o teorie privitoare la „human motivation” pe care ulterior, a definitivat-o în lucrarea „Motivation and Personality” (1954) . Maslow constată o ierarhizare a needs pe cinci trepte care a fost denumită Maslow΄s pyramid: physiological needs (breathing, water, food, sleep, homeostasis), safety needs (security of body, health, morality, prosperity, resources in family, employement), belonginess and love needs (friendship, love, intimacy, belongingness, family, group, organization), esteem needs (self-esteem, respect by others, respect of others, confindence, trust) and self-actualisation need (creativity, spontaneity, ideal self). Există nevoi primare şi nevoi superioare. Nevoile primare au prioritate faţă de cele superioare. Nevoile primare se satisfac primele şi până nu este satisfăcută o navoie de un nivel inferior nu se poate trece la satisfacerea unei nevoi superioare ca nivel. Self-actualization este nevoia de nivelul cel mai ridicat; despre ea A. Maslow arată: „What humans can be, they must be. They must be true to their own nature” (Maslow A., 1987, p. 22).

Continuă să citești →

Crinul poate simboliza un om sufocat de probleme (datorii), care aproape nu-și mai găsește rostul, dar salvarea lui este comunicarea, instinctul de socializare.

În al treilea distih: „Oh, pentru cruda lor corespondență / Aveau cea mai naivă diligență!” sunt două cuvinte în opoziție: crudă, naivă. „Crudă” se referă fie că relația este recentă, fie că în corespondență ei își exprimă supărări extreme, cu soluții dure (crude). Diligența este naivă din cauză că se supune travaliului mereu și nu știe ce transportă, poate idei care să-i facă rău diligenței însăși. Este naivă, fie că transportă scrisori care nu rezolvă nimic între corespondenți, fiind o relație prea nouă, un travaliu superfluu, fie că transportă un pericol.

Continuă să citești →

William Shakespeare: Romeo și Julieta. Scena balconului, interpretată de Dan Ionescu

Deasupra liniilor secundare este una primordială. Romeo n-o poate compara pe Julieta cu nimeni de pe pământ, doar de pe cer, cu luna ori soarele.

Implicit Romeo intră și el în grandoarea acestei comparații, vorbind despre culoarea galbenă a lunii – sigur provine din gelozia pe care luna o poartă Julietei.

Continuă să citești →

„Ca într-un țarc se simte Nora, lume-ai dincolo de geamuri”. Aici credem că se ascunde o explicație a gestului ei de a-și fi părăsit familia pentru salvamontistul Doru.

Trăind viața obișnuită a unei adolescente, Norei i se pare că tumultul care până la urmă trebuie trăit este în afara cercului ei existențial. Motivul pe care îl găsește în schimbarea destinului, care părea prestabilit: să devină ingineră, este dragostea pentru Doru. Ea se considera în viața ei simplă adolescentă captivă și începe să refuze totul, numai ca să scape de acel tip de trai. Paradoxal ajunge să trăiască „Proza cea lungă a primei iubiri”, adică dă greș.

Continuă să citești →

William Shakespeare: Romeo și Julieta. Scena sărutului, Actul I, Scena 5, interpretată de Dan Ionescu

Prima întâlnire dintre Romeo și Julieta este la balul familiei Capulet. Cei doi nu se cunosc, iar primul dialog se bazează pe alegorie.

Romeo crede că dacă Julieta acceptă să-i apuce mâna, îi va permite și sărutul, gestul al doilea chipurile! fiind nevinovat, „menit să spele păcatul“ simplei atingeri a mâinilor: „De pângărește mâna-mi sfânta-ți mână, / Să ierți acestor buze ale mele / Cari c-un sărut păcatul vor să-l spele”. Julieta consideră că: „Nu, pelerine, mâna-ți vină n-are” și este bine să se mențină la acest stadiu… de sfințenie. Ea dă un exemplu din repertoriul pelerinilor care, în ritual de salut, „în loc de sărutare, / Se-nchină și-și strâng mâinile fierbinți”, el șmecherește încearcă să își atingă scopurile: „Dar sfinți și pelerini n-au gură oare?”, ea nu cedează și este de o subtilă opinie: „Da, pentru rugăciune, pelerine!” care, prin contrastul exprimat, permite perpetuarea dialogului de tatonare, de atenuare a asperităților posibile.

Continuă să citești →

Definiție: Sonetul este o poezie cu formă fixă, alcătuită din paisprezece versuri, grupate de obicei în două catrene și două terține. Rima catrenelor este îmbrățișată (abba / baab), iar a terținelor: cdc / dcd.

Probabil Eminescu a abordat acest gen datorită sentimentului de admirație pentru William Shakespeare, un maestru al sonetului.

Continuă să citești →