Communication emergence take place  unreasonable quickly under the pressure of a construction which is placed ontological in preliminary of a communication initiation. Human being propensity toward communication is a cognitive construct  previous. Any human being has impregnated in his cognitive and cogitative fund  structures to start a hare of communication. Previous communication kernels appears as some connectors that makes, passive, relation before that „electric signal” to be released. These previous connection „cables” are cogitative potential structures. Without to graduate a certain school any person has idea how to achieve a communication. Communication is, in its basically components, o habituation as walking, cycling, running etc. Communication doesn’t need education or special training to put it into effect. To communicate is, principal, a habituation as any other. From here results the fact that initialization and the rolling on of  a communication are basal cultural habituations of human being.

Continuă să citești →

A. Funcţiile sunt activităţile pentru care o entitate este destinată sau în care este utilizată. Funcţiile reprezintă atribuţiile sau misiunile entităţii. Funcţiile comunicării se constituie din misiunile asumate de aceasta pentru atingerea unor scopuri. În fapt, funcţiile comunicării sunt funcţiile sistemului de comunicare. Un sistem are un set de funcţii fundamentale şi una sau mai multe funcţii complementare. Prin definiţie, un sistem se constituie din elemente interrelaţionate ce derulează procesual, unitar şi coerent, ca entitate cel puţin o funcţie. Funcţiile nu sunt elemente sistemice autotelice. Ele sunt exercitate de entităţi sistemice. Funcţiile sunt funcţii în îndeplinirea de către o entitate a unor scopuri. Se înţelege că funcţiile sunt determinate de scopurile ce animă sistemul. Dar cine configurează scopurile?

Continuă să citești →

Mileniul trei începe cu înscrierea istoriei filosofiei „ca hermenutică”, în ideea unei „istorii conceptualizante” în care „filosofema nu este o mitemă” (Gheorghe Vlăduţescu, 2007, p. 51 şi p. 211) şi, în plus, cu filosofema mesajului şi cu cea a comunicării, care sunt impuse prin argumentare. Orientarea pe cercetarea spusei urmează presupunerilor cercetării orientate. Premisa de la care pleacă este aceea că atât în spaţiul gândirii filosofice, cât şi în acela al reflecţiei aplicate este necesară o conceptualizare a mesajului şi comunicării. În acest sens, se impune regândirea rolului explicitului şi implicitului în discursul prin care are loc organizarea conceptuală a experienţei trăite, în structurarea cogitativă a materialului cognitiv. Tensiunea dintre implicit şi explicit stă la baza a ceea ce, în perimetrul intersubiectivităţii limbajuale numită comunicare, acţionează ca mesaj.

Continuă să citești →

Sonetul exprimă ideea expectativei. Este un fel de intrigă întrucât lectorului i se trezește o curiozitate despre un moment mult așteptat.

Viziunea romantică se deconspiră prin amplasamentul protagonistului în natură. El este singur, doar mediul îi preia din stare.

Continuă să citești →

Foto: Mihaela Delamare. Ce n-a prins… privirea

Dan Botez: Mareşalul şi celelalte personaje ale tabloului

                                                                          de Ştefan Vlăduţescu

Cartea procurorului Dan Botez, „Ion Antonescu. Destinul unui Mareşal al României” (Craiova, Fundaţia-Editura Scrisul Românesc, 2012) nu reprezintă o inspiraţie de moment. Ea este rezultatul unei analize personale şi istorice aprofundate. După ce a absolvit, în 1984, Facultatea de Drept a Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi, şi-a definit şi concretizat aspiraţii conexe studiind şi istoria. A terminat Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti în anul 2000. Atunci şi-a obţinut licenţa cu teza „Mareşalul Ion Antonescu în faţa justiţiei, între adevăr şi mistificare”. Ulterior, a publicat împreună cu Gheorghe Buzatu şi Ioana Panagareţ o carte despre „Procesul şi execuţia Mareşalului Ion Antonescu”.

Continuă să citești →