O, minte crudă încă, a neștiinței rod, Astâmpără-ți îndemnul ce-mi faci către condei! Căci răpidele zile pot trece liniștite, Și slava se câștigă și fără de a scrie; Iar căi se află multe ce către ea ne duc, Pe care-un picior vrednic nu poate poticni. Acea mai neplăcută e calea blestemată De cele nouă fete, ce umblă tot desculțe. Pierdură mulți puterea și-n capăt n-au ajuns! În trudă și sudoare îți trebui să te scalzi, Și care-i răsplătirea? Ocara și disprețul! Acela ce la masă pe cărți se gârbovește, Țintind la slove ochii, nu locuiește-n curți, Nu are grădini mândre de marmuri strălucind, Nici oile-nmulțește la turma părintească.
65 – Filosoful Lucius Annaeus Seneca s-a sinucis la ordinul lui Nero, după ce a fost acuzat că ar fi fost implicat într-un complot pentru asasinarea împăratului.
1606 – Pentru a sublinia uniunea personală dintre Anglia și Scoția, regele Iacob I a stabilit un steag comun al celor două țări. „Union Jack” este o suprapunere a crucii Sfântului Andrei (simbol al Scoției) și a crucii Sfântului Gheorge (simbol al Angliei).
Sâmbăta Mare, ultima zi din Săptămâna Patimilor, este un timp al tăcerii dense și al așteptării pline de sens. În tradiția ortodoxă, ea amintește de momentul în care Iisus Hristos se află în mormânt, iar lumea pare suspendată între durere și speranță. În cultura populară românească, această zi este încărcată de ritualuri discrete, dar pline de simbol.
În Sâmbăta Mare, gospodăriile intră într-o stare de calm aproape ritualic. Nu se mai spală rufe, nu se face zgomot inutil, iar oamenii evită conflictele. Se spune că orice supărare din această zi „se duce” în tot anul.
Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali.
1680 – La Iași, a fost publicată „Psaltirea de-nțăles a sfântului împărat proroc David”, cu text slavo-român, tradusă de Dosoftei, mitropolitul Moldovei, cunoscută sub denumirea de „Psaltirea slavo-română”.
*Cronică publicată în revista „Convorbiri literare”, Iași, 4 / 2026
Cartea Monicăi Pillat, intitulată Capcanele închipuirii (Editura Spandugino, București, 2025), este articulată pe șapte secțiuni distincte: În mreje, Tâlcul grădinii, Ca niciodată, Cititul pe furate, O rătăcire, Subterfugii și În acuarela de demult.
Încă din preambulul secțiunii inaugurale, Tâlcul grădinii, regăsim o anume nostalgie față de corespondența clasică, acel dor de epistolă trimisă și primită sub pecetea ritualului poștal.
Sub aparența unui simplu schimb, prima ficțiune a ciclului, Talantul dezgropat, configurează un dialog de substanță privind virtuțile chibzuinței și, mai ales, preeminența onorabilității morale, ilustrată prin figura acelui proprietar care și-a cedat, odinioară, locuința. Protagonista acestei mici drame de conștiință, Lea, se află în fața unei perplexități sentimentale (cu inima îndoită, am zice), ajungând să execute — cu acea migală dictată de respectul față de generația apusă — rugămintea testamentară a venerabilului Almin, o efigie a spiritului desuet și a eleganței de modă veche: „Lea împături foile scrise și le puse grijulie într-un plic. Apoi își ridică privirea de pe birou spre geamul șiroind de ploaie. Era încă devreme, după-amiaza, dar norii vineți micșoraseră lumina, învăluind casele de pe deal și pomii în penumbre”; „Se pare că-i un domn de modă veche, nu agreează câtuși de puțin formatul electronic care ignoră caligrafia personală, zâmbi Lea, pe când își punea plicul în buzunarul fulgarinului albastru”.
1865 – Sfârșitul Războiului Civil American: Generalul Robert E. Lee a predat armata Virginiei de Nord generalului Ulysses S. Grant la Appomattox Courthouse, în Virginia.
Joia Mare, din Săptămâna Patimilor, este una dintre cele mai încărcate zile din calendarul creștin ortodox, precedând Paștele. Ea amintește de evenimente fundamentale din viața lui Iisus Hristos: Cina cea de Taină, spălarea picioarelor ucenicilor și începutul Patimilor.
🥚 1. Vopsirea ouălor
Cel mai cunoscut obicei: ouăle se vopsesc în roșu
Roșul simbolizează sângele lui Hristos
În unele zone se practică și încondeierea (modele tradiționale)
💡 Se spune că ouăle vopsite în Joia Mare nu se strică ușor și au puteri protectoare.
