https://blog.revistaderecenzii.com/

În via părăginită, iarbă grasă acoperă răzoarele cu o pânză smălțuită cu flori. Parc-ar fi scuturat cineva bidinele muiate în roșu, galben și albastru pe deasupra câmpiei dintre „casele pustii” și gropile de nisip.

Soarele e zăpușitor. Lumina te orbește. Aerul joacă, fierbe, și nici un pic de adiere nu potolește arsura.

În mijlocul viei, doi castani bătrâni și stufoși stau neclintiți, rupând albastrul cerului și întinzând pe verdeață umbrele lor împreunate, ca două poloage rotocolite.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A apărut zilele acestea în Editura Socec, primul volum de Discursuri parlamentare 1866—1876 ale d-lui Titu Maiorescu. La p. 43, în prefața „asupra dezvoltării politice a Romîniei sub domnia lui Carol I”, autorul enumera pe domnii cari mergeau la întrunirile „Junimii literare” din Iași încă din anul 70; apoi, după un etc., ne trimite în josul paginii la această notă:

https://blog.revistaderecenzii.com/

lui Dimitrie Anghel

Hei, cântăreț!…
Oprește-ți truditul pas…
Nu știi
Că-aci-i sfârșitul celor ce-au început cei vii?…
Și nu știi că-n grădina din dosu-acestei porți
Începe, nouă, lumea sfârșită de cei morți?…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ești obosit ― se vede
Ce drumuri prăfuite
Bătătoriși, sărmane cercetător prin stele
De frumuseți bizare și armonii smintite?
Tu, ce-ți târăști scheletul prin fața porții mele,
Ce nu găsiși în viață așteaptă să-ți dau eu.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Rubin în frunze s-a prelins.
Apoi fu iazul vast și mut.
Poala pădurii-a așternut
Pete-albăstriui și praf brun stins.

Pescaru-a tras năvodul plin.
Apoi amurg fu pe pământ.
O curte mai sclipea plăpând
Și slugi cărau poame și vin.