Călătoriul și cânii. Fabulă de Gh. Asachi

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dineoare, un om pacinic, de mii grije-mpresurat,
Pe o cale, în amurgul, trecea-aproape de un sat.
Dulmecând pre el un câne, începu cumplit să latre;
De asemene și alții, din bordeie și din șatre,
Păzitorii câni de stână, cu dulăi ș-ogari urla,
Cât de vuietul sălbatic toți munceii răsunau.
Asurzit, plin de mirare, întrebă pe câni nu-s cine:
Zgomotul și astă larmă, spuneți-mi, de unde vine?
Însă nimene putut-au ca să deie vrun răspuns,
Că lătra cânii, cățeii, din tunericul ascuns,
Făr-a ști, cu toți, de ce
În lătrat se întrecé!
A deșertului om asta este chiar icoana vie:
Cel rău scoate o minciună, alt nebun adaoge-o mie,
Strigă, flacăra învită,
Făr-a ști de ce-i stârnită!
Focul din scântei precum,
Născând, toate le preface
În cenușă și în fum,
Așa-a oamenilor pace
O minciună au surpat
Și pe frați au dezbinat.
Deseori virtutea sântă prin intrigă s-au pierdut,
Socrat pentr-o calumnie cupa morței au băut,
Aristid s-au disțerat,
Sțipion s-au defăimat,
Staturi mari, ce-au înflorit,
Tot de-acest rău au pierit!

Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu (februarie 1884)

https://blog.revistaderecenzii.com/

Viena 4/ 16 februarie 1884Stimabile domnule Maiorescu,


Astăzi, ieșind din casa de sănătate pentru vreo două ore, mă folosesc de vizita ce o fac nepotului D-voastră, d-lui Popasu, penntru a vă adresa aceste șiruri. Sunt mai bine de trei săptămâni de când au încetat toate simptomele boalei de care am suferit, încat, dacă ar fi stat în putința mea, aș fi părăsit institutul, fie pentru a schimba mediul în care mă aflu, fie pentru a mă întoarce in țară. Cu toate acestea nu știu dacă, pentru un asemenea sfârșit, va fi cu putință a se realiza mijloacele necesare.

Continuă să citești →

Transmisiunea TVR a încoronării Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea va fi proiectată în Satul Regal de la Săvârșin

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sâmbătă, 6 mai a.c., are o semnificaţie aparte pentru tot mapamondul. Este ziua în care Majestatea Sa Regele Charles al III-lea va fi încoronat suveran al Regatului Unit, o ceremonie mult aşteptată peste tot în lume, după domnia de şapte decenii a Reginei Elisabeta a II-a.  

Continuă să citești →

24 de ore fără telefon mobil. Proză de Adi Popescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

            Precizări: – eseul este un rod al imaginației mele;

                            – acțiunea se desfășoară într-o zi oarecare de la ora 05.00 până a doua zi la 05.00.

            Am adormit greu și destul de târziu, cam pe la 23.30, în seara de dinainte. Bine că am avut un somn profund. Bine pe naiba! M-am trezit pe la 8.00, când, de fapt uitasem aseară că alarma mea de la mobil, care era setată la 06.30 – nu mai era valabilă, începând cu ora 05.00. Deja trecuse o oră și jumătate de când trebuia să mă trezesc.

Continuă să citești →

Giudecată nouă a lui Paris. Fabulă de Gh. Asachi

https://blog.revistaderecenzii.com/

Între timpul vechi ș-acuma, oare cine nu-nțălege
Că e mare diferire la nărav, la gust și lege?
Plin de gară și proțesuri neastâmpăratul om,
Astăzi pentru milioane, dar atunce pentr-un pom.
Ca femeia-atunci și zâna
Să se laude au voit,
De aceea s-au sfădit
Iuno, Venus și Atina.
Pentru asta, la un munte, care Ida se numea,
Unde Paris, păstor tânăr, turma sa de oi păștea,
Au venit pe-ascuns tustrele,

Continuă să citești →

Spovedania unui orb. Proză de Dimitrie Anghel

https://blog.revistaderecenzii.com/

O, ochilor, oglinzi divine, ce tristă și enigmatică rămâne o fată când se lasă pleoapele peste voi. De aceea par absente și reci statuele, pentru că nu vă au. Dela marginea negrelor gene lăsate peste globurile obosite ce nu mai pot reflecta lumina, începe nemărginirea întunericului.

Gene, voi sunteți întâia dungă a nopții, voi însemnați hotarul, voi străjuiți luminile și urmați a face umbră și după ce văpăile de dindărătul vostru s’au stins. Ca o streașină adumbrind două ferești voi stați de-apururi, arare vă luminați de stropul unei lacrimi, tremurați când din adâncul sufletului urcă un gând bun, bateți înfricoșate când patimele ne încearcă, vă ridicați sus când ochii nu au ce ascunde.

Continuă să citești →

Sub stele. Poem de Alexandru Macedonski

https://blog.revistaderecenzii.com/

D-lui Emil Costinescu

    În noaptea naltă
Ce s-a lăsat peste natură
Se-ntrezăresc prin frunzătură
Stelare-adâncuri ce tresaltă.

    Întregi sisteme
De nebuloase siderale
Răsar din lumile spectrale
Ca ofilite crizanteme.

    În sus spre ele
A gândului mitraliare
C-o uriașă cutezare
Străbate țintă printre stele,

    Dar noaptea naltă,
Ce stăpânește neclintită,
Se duce vecinic negrăbită
De la o lume la cealaltă.

„Charles al III-lea. Încoronarea” – ediţii speciale la TVR. Articol de Mihaela Berinde

https://blog.revistaderecenzii.com/

Camelia Csiki

„Charles al III-lea. Încoronarea” – ediţii speciale la TVR

  • Ceremonia de încoronare a Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea al Regatului Unit se vede în direct la TVR 1 şi TVR INFO sâmbătă, 6 mai, ora 12.30;
  • O echipă a Ştirilor TVR – formată din jurnaliştii Camelia Csiki şi Vlad Ungar, împreună cu operatorul Laurenţiu Langa – ne aduce corespondenţe de la Londra, din toate punctele cheie ale evenimentului: Castelul Windsor, Palatul Buckingham, Abația Westminster;
  • Emisiunile informative ale posturilor TVR 1, TVR INFO, TVR 2 – cu subiecte dedicate regalităţii şi încoronării începând din 1 mai;
  • Ediţie specială „Ora Regelui”, la TVR 1, sâmbătă, 6 mai, ora 15.30.
Continuă să citești →