S-a trezit în câmpiile întinse, acoperite de ierburile dese, culcate de vânturi, ale Ungariei. În mijlocul lor s-a ținut câtăva vreme de mama lui, o iapă oarbă ce sta răzlețită de ceilalți cai, dintre care cei mai frumoși fuseseră mânjii ei. Apoi, când a simțit fiorul sălbatic ce i se revărsase în sânge, în largul pustietăților acestea a deprins cele dintâi goane, ș-acolo și-a ridicat capul, a lărgit nările și, cutremurându-și coama încâlcită de spini, răspunse la chemări necunoscute, trimițând depărtărilor cel dintâi nechezat puternic ce-i ieșise din piept.
…Pe podelele reci de cărămidă umedă a temniței se desemna în fâșii crucișate gratiile de fier din fereasta înaltă și boltită, luna ‘nota pe nouri fugitori cari purtau corpul ei de aur. Un singur stâlp alb purta boltirea înaltă a temniței și, răzimată de stâlp , se vedea o figură naltă de femeie, albă ca varul, cu ochii turbați și fixi — ea-și frângea mânile ei în lanțuri și din când în când își netezea părul ei desfăcut, ce cădea pînă la șolduri în vițe și ‘ncovoituri cumplite. La picioarele ei era cadavrul ca de var al unui copil gol pus pe paie — un cadavru slab pe care bătea luna, legat la gât cu o cordeluță roșie. Femeia răzimată de stâlp era atît de albă încât părea o statuă și una cu stâlpul.
* Galaţi: De la ora 18:00, la Galeria „Nicolae Mantu”, Str. Domnească nr. 19, Filiala UAP din oraşul de la Dunăre organizează vernisajul expoziţiei „Partea greşitä‚ a raiului” semnată Bogdan Maximovici şi Tudor Şerban. Lucrările se vor afla pe simeze până pe 8 mai
De la fereastra lui, Enric, în fiecare seară privea nemărginirile cerului, așteptînd să vadă ploaia de artificii, jocul nebun de rachete, pulberea măruntă și impalpabilă care umple aerul și nu cade nicăierea, firele de beteală care se urz0065sc ca o mreajă și apoi se desfac ; și ochii lui se umpleau de visuri și sufletul lui veșnic avîntat se umplea de o melancolie fără de margini, vrînd să scape și el și să se amestece mai curînd în oceanul acesta luminos, spre care rîvnea de atîta vreme.
Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, și ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată.
Dintotdeauna am avut perioade de odihnă mai lungi sau mai scurte. Concedii, sfârşituri de săptămână prelungite sau nu, zile sau ore de repaos. Dar mai totdeauna le-am cam ignorat. Am sărit peste nenumărate concedii, am lucrat în weekenduri sau ani buni am stat trează nopţi la rând învăţând pentru examene. La fel, am ignorat de multe ori diversele sărbători religioase sau laice declarate prin lege ca zile nelucrătoare – şi le-am petrecut muncind.
Urma ceartă dineoare între ochi ș-un nas vecin, Cui din doi, după dreptate, ochelarii se cuvin? Advocat se făcu limba și pe nas îl apăra, Iar urechea, prezindentul, a ei ziceri asculta. Atunci limba, cu talent, Au zis cătră prezident: Dreaptă pleacă-ni, ureche, Să auzi dovezi o mie, Prin înscris și mărturie, Cum de epoca cea veche Neam de nas, tot necurmat, Ochelarii au purtat Și-i să cade ca moșie Trecută-n paragrafie. O comisie de mazâli, Rânduită chiar pe nas, Au găsit între movili Brazda ce-ochelarii au tras. Tribunalul va ierta, Se pot pilde arăta: Fața dacă ar fi rămas De-ntâmplări să n-aibă nas, Cine ar fi acel magar Ca să poarte ochelari? Din aceste, lămurit, După legi am dovedit Cum că pentru nas anume Ochelarii s-au urzit, Ș-ochelarilor în lume Post pe nas s-au rânduit!
La această limbuție Bravo-n sală au răsunat, Iar nasul de bucurie De trei ori au strănutat. Dar ghibace a noastră limbă A ei sistimă o schimbă Și chiar pentru altă parte Paragrafuri tot din carte Așa vederate au scos Că au dovedit pe dos, Fără nici un pic favor, Nici prepus de strâmbătate, Cum că ochii au dreptate Preste ochelarii lor. Dar urechea, care-n faptă A limbei au înțăles Mituirea în proces, Hotărârea-ncheie dreaptă: Nasul drit de proprietar Aibe preste ochelari, Ochii se vor mărgini Prin ii numai a privi.
