https://blog.revistaderecenzii.com/

Scoborând scările Băncii Generale, de unde împrumutase șapte sute de lei cu ipotecă, Nae Chelban se gândea să meargă drept la gară și nici să nu se oprească până la Sulița, ca nu cumva pungașii, de cari auzise că mișună în București ca furnicile, să-i șterpelească banii. În stradă, însă, trecând pe la o berărie, nu se putu stăpâni să nu intre.

„Dă-o dracului de viață! își zise dânsul așezându-se la o masă într-un colț și pipăindu-și mereu buzunarul cu banii. Doar merit și eu să beau un pahar cu bere. Mă căznesc și mă muncesc ziua-noaptea, măcar atâta plăcere să am și eu… Un ban, doi nu-i o lume”…

Bătu în masă și zise chelnerului, ștergându-și sudoarea de pe frunte cu o batistă roșă:

— Dă-mi, domnule, un pahar cu bere!

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Am, am instinct de câine:
Să latru până mâine;

Vroi să răspund menirii de câine credincios.
Cei buni pe lângă mine pot trece-n bună pace,
Iar cei răi să se teamă! Eu am cu ei a face,

La ei dau furios,
Am, am, am drit de câine

Să-i latru până mâine.
Așa bătea-ntr-o noapte în târg la negustor
Un câine păzitor.
— Mă mir — îi zise oaia tot de la acea casă —
Cum nu urăști lătrând,
Când lumii nici nu-i pasă
De-un câine hămăind
Și cum poți tu alege
Pe răi din acei buni?

— Pot, câinele răspunse, eu am instinct, am lege
De-a nu spune minciuni.
Vezi ist trecător simplu ce merge cu pas mare,
Statornic, așezat;
El este bun, își cată de drum cu nepăsare
Și trece nelătrat.
Dar iată, un rău vine; vezi-l cum tot pândește,
Se trage-ncetișor,
În gându-i furtișaguri, prădări închipuiește,
E gata de-orice crimă, e gata de omor.

O! am să-l latru tare,
Am să-l veghesc la lume spre pildă, spre-nfruntare,
Și în ograda noastră un pas
Nu am să-l las!
Îmi azvârle o pâine,

Vrea să mă-ademenească pornit de cuget rău:
Îi disprețuiesc harul, am, am să bat mereu.

Atunci stăpânul casei a alergat la câine,
De care avu noroc,
Căci răul era gata să-l prade dându-i foc;
El netezi dulăul și-i zise: „Ar fi bine
La-ndatoriri în parte să fim noi toți ca tine.”

https://blog.revistaderecenzii.com/

Au pornit prin trestii șușote de vânt
Stă pe mal o fată mândră suspinând.

Volbura cununii ei de la Semic
A înghițit-o valul, n-a rămas nimic.

Măritișul primăvara-i cu nevoi
Semne rele din pădure-i dă Lesnoi.

Pe mesteceni coaja roasă e de tot.
Din ogradă șoareci răi pe fat-o scot.

Caii fornăie ca-n ziua cea de apoi –
Ah, nu vrea cosiță neagră Domovoi.

Parcă fumegă-a tămâie brazii-n crâng.
Clopoțeii vântului se-aud cum plâng.

Supărată umblă fata jos pe mal.
Alb sovon îi țese spuma unui val.

(1914)
Traducere Ioanichie Olteanu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-au-pornit-prin-trestii-susote-de-vant-poezie-id-16507/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Fiului meu i-aş cânta
Un cântec duios, liniştit –
El este numai o parte
Din sufletul tău nesfârşit.
Ţie, eu nu-ţi pot şopti
Adormitorul murmur –
Pantagruelnicu-ţi leagăn
Cere un sunet mai dur.
Când curajul de-a înfrânge micile
iubiri deolaltă
Până s-o-nchega din ele singura
iubire-naltă –
Cum în timpi imemorabili, din
pământuri clocotinde,
Din elementare seve, din al magmei
mize fierbinte,
Se-ncheagă munţii, marea
şi izvoarele şi luna
Şi-n stabilă armonie toate-acestea
azi îs una.
Cânt curajul ca în suflet să-ţi arunci
o cătătură
Ca-n fântâna din ogradă ce ţi-e
dragă, dar impură.
Să cobori şi să o cureţi de paianjeni,
şerpi şi muşte
Fără teama că aceştia mâinile-au
să ţi le muşte.
Cânt curajul de-a lovi cu moartea
orişice trădare,
Mai ales când ţi-ai dat seama că
în inima-ţi răsare.
De-a lupta cu laşitatea ce – cu
şerpii, târâtoare,
Dar cu şerpii – veninoasă – şi ca ei,
răzbunătoare.
De-a lupta pentru-o idee neştiută înainte
Şi pe care n-ar pricepe-o toţi
strămoşii din morminte –
Ale lor greşeli nevrute de le sfarmi
în întregime,
Le-mplineşti pe-o treaptă nouă
dorurile lor intime.
Cânt curajul ca genunchii
neîncovoiaţi să-i ţii,
Chiar când slab te simţi în viscolul
acestor bătălii.
Care-i frate cu curajul – hotărât
a te supune
Legilor de alţii spuse, dacă-s drepte
şi sunt bune.
Cânt curajul de a trage sigur sabia afară,
Când armatele duşmane singur
te împresurară,
Care-i frate cu curajul de-a te dărui
luptând
În armata libertăţii, anonim soldat
de rând.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/nicolae-labis-cantec-de-leagan-poezie-id-48727/

https://blog.revistaderecenzii.com/

E mică și grăbită. Uscată. Capul puțin mare și obrajii pătrați, spoiți cu o pudră ieftenă. Gura cam mare; își mușcă mereu buzele ca să-i rămână roșii, în privire are ceva mizerabil și o dorință grozavă de-a plăcea.

E grăbită. Soarele arde puternic. Nădușeli în aer.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Eram în hotărâre de fabuli să mă las,
E grea această cale la muntele Parnas;
Dar unchiul, care strânge nepotului avere,

Ce vrea de la el cere.
Așa un unchi al meu,

Ușoară să-i stea țărna și sufletul ferice,
Prin testamentul său
Mă leagă ca să public o fabulă de brice;
Plinesc a lui voință ca sfântă datorie.

El îmi spunea c-odată, într-o călătorie,
Stând sara la popas,
Găsi un vechi prieten, cu care a și mas.
Ei de cu seară-n vorbe de râs, de desfătare,

Cu pace-au adormit.
A doua zi, când unchiul din somnu-i s-a trezit,
Pe scumpul său prieten văzu în altă stare.
Acesta la o masă-n oglindă se uita

Și-așa de greu ofta,
Că îți venea a crede
Că-n ea pieirea-și vede.

— Ce-ți este, frate dragă — îi zise unchiul meu —
Au nu cumva ți-e rău?
— Oh, nu — răspunse cela — sunt sănătos, sunt bine;
Dar e o-mprejurare mai tristă pentru mine,

Că trebuie să mă rad
Și barba mi-e ghimpoasă ca frunza cea de brad.
— Atâta-i tot, se vede că brice ai tâmpite?

— E prea adevărat,
Eu unul mă tem, frate, de brice ascuțite.
— Apoi nu-i de mirat,
Tu însuți îți faci răul. Întreabă și-ți vor spune
Toți cei ce se rad singuri: că tu cu brice bune
Te-ai rade mult mai lesne și mai nevătămat

Decât cu cuțitoaie
Ce pielea ți-o despoaie.

A unchiului idee ca să v-o lămuresc,
Rog să luați aminte:
Că unii se feresc
De oamenii cu minte
Și sunt mai bucuroși
De cei la cap cam groși.