* Se împlinesc 285 de ani (1738) de când, la King’s Theatre din Londra, avea loc premiera operei în trei acte „Xerxes”, de Georg Friedrich Händel
* În urmă cu 268 de ani (1755) poetul, jurnalistul și lexicograful britanic, Samuel Johnson, a publicat la Londra „Dicționarul limbii engleze”, primul mare dicţionar englez cu citate ilustrate
* Cu 261 de ani în urmă (1762) prin decretul imperial de înfiinţare a miliţiei naţionale grănicereşti, semnat de împărăteasa Maria Tereza (1740-1780), luau fiinţă Regimentul I românesc de la Năsăud şi Regimentul II românesc de la Orlat
Sunt bolnav. Mă doare o rană călcată-n copite de cai fugind. Invizibilul organ, cel fără nume fiind, neauzul, nevăzul, nemirosul, negustul, nepipăitul cel dintre ochi şi timpan, cel dintre deget şi limbă, – cu seara mi-a dispărut simultan. Vine vederea, mai întâi, apoi pauză, nu există ochi pentru ce vine; vine mirosul, apoi linişte, nu există nări pentru ce vine; apoi gustul, vibraţia umedă, apoi iarăşi lipsă, apoi timpanele pentru leneşele mişcări de eclipsă; apoi pipăitul, mîngîiatul, alunecare pe o ondulă întinsă, iarna-nheţată-a mişcărilor mereu cu suprafaţa ninsă. Dar eu sunt bolnav. Sunt bolnav de ceva între auz şi vedere, de un fel de ochi, un fel de ureche neinventată de ere. Trupul ramură fără frunze, trupul cerbos rărindu-se-n spaţiul liber după legile numai de os, neapărate mi-a lăsat suave organele sferei între văz şi auz, între gust şi miros întinzând ziduri ale tăcerii. Sunt bolnav de zid, de zid dărâmat de ochi-timpan, de papilă-mirositoare. M-au călcat aerian abstractele animale, fugind speriate de abstracţi vânători speriaţi de o foame abstractă, burţile lor ţipând i-au stârnit dintr-o foame abstractă. Şi au trecut peste organul ne-nveşmântat în carne şi nervi, în timpan şi retină, şi la voia vidului cosmic lăsat şi la voia divină. Organ pieziş, organ întins, organ ascuns în idei, ca razele umile în sferă, ca osul numit calcaneu în călcâiul al lui Ahile lovit de-o săgeată mortală; organ fluturat în afară de trupul strict marmorean şi obişnuit doar să moară. Iată-mă, îmbolnăvit de-o rană închipuită între Steaua Polară şi steaua Canopus şi steaua Arcturus şi Casiopeea din cerul de seară. Mor de-o rană ce n-a încăput în trupul meu apt pentru răni cheltuite-n cuvinte, dând vamă de raze la vămi. Iată-mă, stau întins peste pietre şi gem, organele-s sfărmate, maestrul, ah, e nebun căci el suferă de-ntreg universul. Mă doare că mărul e măr, sunt bolnav de sâmburi şi de pietre, de patru roţi, de ploaia măruntă de meteoriţi, de corturi, de pete.
L-a adus ciobanul de urechi, ca pe-un biet măgar ce era. I-a pus o pocladă, pe pocladă — șaua de lemn, și i-a strâns chinga bine, căci aveau să meargă la târg. Apoi a-nceput să-i grămădească pe spate: o sarică — a ciobanului; două lăvicere — ale stăpânului; patru tivgi cu lapte, câte două de fiecare parte, să se cumpănească; opt sedile cu brânză — patru și patru; iar deasupra, moț, cei doi băieți ai stăpânului, veniți la stână din ajun, spate la spate, să nu-și scoată ochii.
Lângă-o curte boierească, în grădină minunată, Un castor ș-a sa familie trăia-n apa cea curată, De mănunți fii și fiice avea câte o păreche, Casa lui era de bârne, dup-a țărei modă veche.
Dumas zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora vieții. Priviți reversul aurit al unei monede calpe, ascultați cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretențiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, extrageți din astea poezia ce poate exista în ele și iată romanul.
Printr-o claie prăfuită de cărți vechi (am o predilecțiune pentru vechituri), am dat peste un volum mai nou: Novele cu șase gravuri. Deschid și dau de istoria unui rege al Scoției care era să devină prada morții din cauza unui cap de mort îmbălsămat. Închipuiți-vă însă că pe cine l-a pus litograful să figureze în gravuri de rege al Scoției? Pe Tasso! Lesne de explicat: Economia. Am scos întradins portretul lui Tasso spre-a-l compara. Era el, trăsură cu trăsură. Ce coincidențe bizare pe fața pământului, îmi zisei zâmbind prin visarea mea. Putea-s-ar oare întâmpla unui Tasso o istorie asemenea celeia ce-o citeam?…
Într-un ou negru mă las încălzit de aşteptarea zborului locuind în mine; stă unul lângă altul, nedezlipit, sinele lângă sine. Sentimentul unei aripi îmi curge-n spinare , senzaţia de ochi îşi caută o orbită. O, tu, întuneric mare, tu dezgustată naştere încremenită. S-a aşezat pe mine o idee şi mă cloceşte maternă. Acum, tot ceea ce este e rotundă căldură şi fermă. Sare din mine un fel de plisc în toate părţile şi deodată. Refuză să fie un obelisc şira intimă, curbată. Sparg coaja pielii mele, arsă, lipită de-a dreptul pe suflet, ca să-mi rămână ne-ntoarsă întâia încercare de umblet. Sar cojile negre, oho! Mai mare mă aflu şi nezburat, lipit de acel încotro, cu o boltă de jur împrejur adăugat. Scot ochi cu priviri nereale la dreapta, la stânga, în sus şi în jos, născând şir de regi-animale, care ştiu cum se moare frumos. Întind şi o pană de os, irizată atinge negrul concav. Sar cojile negre deodată şi iată-mă, iarăşi, suav, închis într-un ou mult mai mare, clocit de-o idee mai mare, gălbenuş jumătate, pasăre jumătate, într-un joc cu paşi pe furate. Ou mare! Silabă răcnită într-o perpetuă creştere smulsă fără tavan stalactită sedusă. Ouă concentrice, negre, sparte fiecare pe rând şi în parte. Pui de pasăre respins de zbor, străbătând ou după ou, din miezul pământului pân’ la Alcor, într-un ritmic, dilatat ecou. „Sinele” încearcă din „sine” să iasă ochiul din ochi, şi mereu însuşi pe însuşi se lasă ca o neagră ninsoare, de greu. Dintr-un ou într-unul mai mare la nesfârşit te naşti, nezburată aripă. Numai din somn se poate trezi fiecare, – din coaja vieţii niciunul, Niciodată.
1828 – Lexicograful şi publicistul american Noah Webster şi-a însuşit drepturile de autor ale primei ediţii a dicţionarului care-i poartă numele
1849 – Kossuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă duce la înăbuşirea în sânge a revoluţiei declanşate la 15 martie 1848.
1865 – Abraham Lincoln este împuşcat de John Wilkes Booth, a decedat a doua zi.
