În această lucrare nu bat drumuri noi, ci mă întorc pe un drum bătut de mult, a cărui concluzie a fost o istorie similară, concepută în șase mari volume, apărută în cinci, și oprită la 1925. În ultimii zece ani s-a produs însă o literatură foarte abundentă și de bună calitate, vrednică de a fi clasată și încadrată.
„Presa“ reproduce o serie de articole din 1870—1871 prin care se demonstră în modul cel mai pipăit că inițiativa ideii independenței aparține partidului conservator al căruia „Presa“ era pe atunci unicul organ. Această măreață și nobilă idee care a fost pusă înainte de conservatori, aplicată de dânșii prin încheierea tratatelor de comerciu și al cărui triumf definitiv se datorește oștirei, organizată, instruită și armată tot de un ministru conservator, soarta oarbă și nedreaptă a voit ca să se realizeze, grație unor împrejurări estraordinare, sub guvernul acelor care nu numai n-au făcut nimica pentru dânsa, dar au luptat din răsputeri ca să-i împedice realizarea. Ei au combătut-o în ziarele lor, ei au ridiculizat-o în pamfletele lor1, și au atacat tratatele de comerciu și, printr-o aberațiune, o îndrăzneală nemaipomenită, au cutezat să înfățișeze ca operă de trădare una din cele mai strălucite victorii diplomatice care s-a obținut vreodată; și au combătut cheltuielile pentru armată, concentrările și tot ce a făcut din soldații de paradă de altădată armata de la Plevna și de la Grivița. Ei, în fine, proclamau necesitatea de a ne ține legați de Turcia, inventau o pretinsă politică occidentală, care de la 1870—1871 nu mai esista, ei trimeteau la Constantinopol pe Mazar Pașa; ei felicitau sus și tare prin acte publice pe un ministru turc care se împotrivea din toate puterile, cum era datoria lui de turc, estensiunei drepturilor și privilegielor națiunei române guvernate de conservatori.
În perioada 11-15 iulie, puteți urmări pe TVR3, de la miezul nopții, concerte susținute în anul 2021 la Festivalul Internațional „George Enescu” din București.
Eu nu cred că sunt piedeci la unirea A două inimi ce credință-și țin, Inbire-adevărată nu-i iubirea, Ce piere când in cale-i piedeci vin. Iubirea-i ca o stea nemișcătoare, Ce calea le-o arată la năieri, Statornică în furtuni îngrozitoare, Ea-i tot aceeași astăzi ca și ieri. Iubirea nu-i a vremii jucărie, — Tu frumusețe, doar, cu vremea treci. — Ea nu se schimbă ori-ce-ar fi să vie.
Aceeași ea rămâne ‘n veci de veci. De mi se dovedește cam mințit Nimic n’am scris și nimeni n’a iubit.
Poezia sămănătoristă nu s-a continuat numai sub forma inspirației rurale și patriotice, ci a evoluat și sub forma tradiționalismului. Prezența unei poezii tradiționaliste de o indiscutabilă valoare estetică ne dovedește inutilitatea controversei asupra materialului poetic: materialul rural este tot atât de susceptibil de a deveni estetic ca orișicare altul. Ceea ce desparte apele e numai talentul, în compoziția căruia, pe lângă elementul său primordial și unic, mai intră însă și elemente străine. Tradiționalismul nostru e un sămănătorism sincronizat cu necesitățile estetice ale momentului printr-un contact, la unii poeți, tot atât de viu ca și cel al moderniștilor, dacă nu cu sensibilitatea apuseană, cel puțin cu procedeele ei stilistice. Peisagiul rural, solidaritatea națională în timp și în spațiu, ortodoxismul — totul nu formează decât un determinant psihologic, care ar putea fi tot atât de bine înlocuit cu peisagiul urban, cu discontinuitatea sufletească a omului modern, cu incredulitatea, fără alte repercuții asupra valorii estetice. Arta începe de la expresia acestui material și ceea ce s-a schimbat în expresia lui constituie tocmai nota diferențială a tradiționalismului față de sămănătorismul anemiat prin simpla imitație a unor forme epuizate. Era timpul unei infuziuni de sânge nou — infuziune venită prin contactul cu Francis Jammes, Rainer Maria Rilke și cu întreaga literatură modernă și, mai ales, simbolistă.
A privi la o întunecime totală a Soarelui sau a Lunii este o petrecere; a te rătăci însă noaptea prin întunecimea totală a Bucureștilor, a da în gropi și a te lovi cu capul de ziduri este de asemenea o petrecere pe care se pare a ne fi păstrat-o cu părintească îngrijire primăria noastră. Într-adevăr frumoasă iluminare cu gaz avem acuma. Lumea nu mai există decât numai pentru Podul Mogoșoaiei. Aici tot mai licurește din ce în ce mai palidă câte-o lumină de felinar asemenea unei speranțe aproape a se pierde. Încolo „lasciate ogni speranza!“ Încolo se-ncepe infernul lui Dante. Pasagiul primăriei, bogat în gropi, șanțuri și Plevne improvizate, formațiuni geologice din epoca terțiară, elemente hidrografice perfide în care alunecă picioarele celor muritori, coboare-se aceștia din neamul biman, coboare-se din cel mai fericit al cuadrupedelor. Din când în când câte o trăsură, cu fuga.
„POMĂRITUL ÎNTOCMIT CU DEOSEBITĂ PRIVIRE LA GRĂDINA ȘCOLARĂ“DE D. COMȘA Sibiiu, 1877, 1 vol. 8°, 200 pag.
[1 august 1877]
Cam de mult ne deprinsesem a primi din Transilvania cărți scrise într-o limbă foarte ciudată. În urma înrâuririi germane și a celei maghiare scriitorii români din principatul Ardealului își formaseră șabloane sintactice pe care le împleteau cu cuvinte latinești spre marea daună a limbei naționale. Limba germană e foarte bogată în vorbe, în urma înlesnirii cu care dintr-o radicală se pot forma o mulțime de cuvinte derivate, fie prin adăogirea unei sufixe, fie pre altă cale. Acuma d-nii scriitori căutau a altoi limbei noastre fizionomia alteia cu totului străine de ea și prin acest soi de cultivare a limbei au ieșit la lumină fenomene cari au dat ocazie penelor satirice să facă haz de jurnalistica de peste Carpați, care altfel în privirea onestității politice merită mai mult respect decât gazetele noastre.
Din 11 iulie, luni-sâmbătă, de la ora 10.00, TVR 3 vă propune să revedeți serialul “Fram, ursul polar”, ecranizare a romanului de Cezar Petrescu.
Pentru generaţii de români, nuvela „Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu se numără printre cele mai frumoase poveşti ale copilărie. Poate tocmai din acest motiv, în urmă cu aproape patru decenii, în 1983, regizoarea Elisabeta Bostan aducea pe micul ecran istoria plină de emoție a ursului polar Fram, într-un serial ca o lecţie de viaţă pentru copii şi adolescenţi.
Duminică, 10 iulie, de la ora 22.10, TVR 2 vă propune premiera TV: „Cazul Tudor Vladimirescu„- de Gavriil Pinte. O producție a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Regia: Gavriil Pinte. Adaptare și regia tv: Iulian Foișor
Casa de Producție a TVR a preluat în anul 2021 unul dintre cele mai remarcabile acte artistice dedicate istoriei române: spectacolul „Cazul Tudor Vladimirescu”. Opera rock este o producție a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Tg. Jiu, care îi aduce alături de actori pe muzicienii formației Bucium și pe artiştii Ansamblului Doina Gorjului.