Se poate considera de exemplu ca scoarță a volumului (alias doașcă) scilicet pentru cine nu vrea s-o citească sau ca așa-numit Avant-propos, esprimându-mă franțuzește, ba chiar de capitolul prim al scrierei – daca vom băga bine de seamă. Și să vedeți de ce: Pentru cine nu citește decât titlul unei cărți, partea cea mai interesantă a cărții – adică care l-a interesat – e însuși titlul. Pentru cine nu citește decât prologul unei cărți, partea cea mai interesantă e tocmai prologul, pentru că numai pe el l-a citit.
…După această întâmplare minunată, Cavalerul meu își grăbi calul spre măgura unui deal depărtat, ca să treacă bălțile și mlaștinele periculoase ale Bugeagului. Dar abia isprăvise jumătatea drumului și drumuri multe veneau în cruce și ori încotro se-ntorcea nu vedea în zare decât ponor, ponor pustiu și sur îl înconjura și nici nu mai știa încotro s-o apuce. Îl apucă noaptea. Era una din acele nopți negre în care luna plutește ca o pată abia văzută pe cer. Numai din când în când ea reînvia deodată în toată puterea ei, pentru a lumina șesul sur și pustiu, pentru a dispărea iar pe ceasuri întregi. Îi era frică de hârtopuri și gropi, calul era obosit, lui însuși îi venea să cadă din șea. Se dădu jos de pe cal și-și puse urechea la pământ. Stătu multă vreme astfel, când auzi parecă, încet, dogit, adânc un sunet de clopot… el tresări. Își întoarse ochii de unde i se păru c-auzise sunet și văzu o lumină turbure și pâlpâitoare parecă. Apucă atunci calul de frâu și-ncepu să meargă în pas iuțit * ― deși abia putea de picioare. Dup-o bucată de loc se văzu oprit în cale de-un șanț pe care-l umpluse trestia și buruienele de apă, care înconjura locul de unde venea lumina ― și, când luna ieși pe-o clipă pentru a lumina locul, el văzu o zidire veche și mare, cu câte un turn la fiecare colț și cu o poartă uriașă în mijlocul zidului. Era o ruină mai mult, părea pustie, acoperământul se surpase pe-alocurea, murii păreau a se înclina neproptiți, ferestele sparte, lemnăria putredă și năruită. Un podeț mișcător, mai mult putregăit, ducea peste șanț la curtea castelului.
Primăvara să se nască, ca roza să treacă, Pe-a zefirului aripi să înoate în văzduh, Şi pe sânul floricelei de-a se legăna să-i placă… Hrana să-i fie lumina şi a mirosului duh. Să-şi scuture tânăr încă colbul de pe aripioare Şi către cereasca boltă ca sufleţelul să zboare… Iată soarta fericită fluturaşului vremelnic, Ce seamănă cu dorinţa, care-astâmpăr nu găseşte, Şi care le cere toate, neiubind nimic temeinic, Şi apoi, zburând în ceruri, acolo se linişteşte.
Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul.
2.
Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău; de aceea fecioarele te iubesc.
3.
Răpeşte-mă, ia-mă cu tine! Hai să fugim! – Regele m-a dus în cămările sale: ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. Îţi vom preamări dragostea mai mult decât vinul. Cine te iubeşte, după dreptate te iubeşte!
4.
Neagră sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasă, ca sălaşurile lui Chedar, ca şi corturile lui Solomon.
5.
Nu vă uitaţi că sunt negricioasă că doar soarele m-a ars. Fiii maicii mele s-au mâniat, trimisu-m-au să le păzesc viile, dar via mea nu mi-am păzit-o!
6.
Spune-mi dar, iubitul meu, unde-ţi paşti tu oile? Unde poposeşti tu la amiază? De ce oare să rătăcesc zadarnic pe la turmele tovarăşilor tăi?
7.
Dacă nu ştii unde, tu cea mai frumoasă între femei, ţine atunci mereu urmele oilor, paşte-ti mieii în preajma colibelor, iezii în preajma ciobanilor!
8.
Cu un telegar înhămat la carul lui Faraon te aseamăn eu, draga mea!
9.
Frumoşi se văd obrajii tăi, aşezaţi intre cercei şi gâtul tău împodobit cu şire de mărgăritare.
10.
Făuri-vom pentru tine lănţişoare aurite, cu picături şi crestături de argint.
11.
Cât regele a stat la masă, nardul meu a revărsat mireasmă.
12.
Periniţă de mirt este iubitul meu, care se ascunde între sânii mei.
13.
Iubitul meu e ciorchinele de ienupăr, din Enghedi, de la vii cules.
14.
Cât de frumoasă eşti tu, draga mea! Cât de frumoasă eşti! Ochi de porumbiţă sunt ochii tăi.
15.
Cât de frumos eşti dragul meu! Şi cît de drăgălaş eşti tu! Pajiştea de iarbă verde ne este al nostru pat.
16.
Cedrii ne sunt acoperiş sălăşluirii şi adăpost ne sunt chiparoşii.
Ioana Ştefan şi Maria Chivu, câştigătoarele sezonului 8 „Vedeta populară”
Show-ul prezentat şi realizat de Iuliana Tudor la TVR 1 este în top 3 al celor mai urmărite programe ale zilei de duminică, 19 iunie.
Surpriză mare în finala sezonului 8 „Vedeta populară”! Show-ul de talente din folclorul românesc are nu una, ci două câştigătoare! La finalul unui spectacol total, difuzat duminică seară de TVR 1, juriul emisiunii a anunţat cele două tinere care au câştigat premiul de 100.000 de lei şi titlul de „Vedeta populară”: Ioana Ştefan (27 ani), din Suceava şi Maria Chivu (21 ani), din Teleorman.
Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată, Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată O zi ancora-a-ntări?
O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește, Ș-aproape de drage valuri unde ea era-a veni, Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă privește, Viu singur a…m-odihni!
Oamenii de măsura lui Nicolae Bălcescu sunt încă rari între românii de astăzi. Acei care ca dânsul, în tot cursul unei existențe de luptă, au fost insuflați numai de nobila simțire a amorului de patrie și care au visat și lucrat cu neîncetare la reînvierea și la mărirea neamului lor, merită să atragă respectul și simpatiile urmașilor. Tot ce se atinge de acei oameni de frunte, diversele întâmplări ce au trecut peste dânșii, actele lor publice și chiar incidentele vieții lor private devin, după moarte, de un mare interes pentru cine știe a-i prețui și îi admiră. E o datorie sacră pentru amicii și contemporanii lor de-a face apel suvenirelor, spre a feri de uitare toate notițele ce pot contribui la completarea biografiei lor.
