https://blog.revistaderecenzii.com/

Am iubit-o…

Era micuță, și albă, și gingașă, și blândă… Buzele ei zâmbeau mereu, mereu, dar zâmbetul îi părea adumbrit de o melancolie stranie, care-i lăcrima veșnic în ochii albaștri, gânditori. Șapte ani n-am observat tristețea sufletului ei! N-am vrut, sau n-am putut? Nu știu… Când am descoperit-o, însă, era prea târziu. Până atunci parcă umblasem cu ochii închiși, orbiți sau îmbătați de fericire… Fericire! Fericire! Cumplită e uneori îmbrățișarea fericirii!

https://blog.revistaderecenzii.com/

În clipa când ieși pe poarta ministerului, se repezi la dânsul un pici funinginit și zdrențăros, vestindu-i desperat „ediția specială, tragerea loteriei statului”.

„îmi sare norocul în cale!” își zise Ion Mititelu, cuprins îndată de o tulburare ciudată.

— Băiete! Ia dă-ncoace…

Nu putu sfârși. Emoția îl strângea de gât, îi stinse glasul. Dădu gologanul și luă foaia, tremurând ca o fată când îi vine un pețitor. Avu atunci un moment de șovăire vrând să-și arunce ochii, să vază dacă… Dar își stăpâni repede curiozitatea, gândindu-se că se cuvine să împartă cu nevastă-sa și bucuria cea mare, precum împarte de atâția amar de ani toate mizeriile, îndoi frumos ziarul, îl vârî cu băgare de seamă în buzunar și porni spre casă cu fața strălucitoare de sudoare și de nădejde.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Își pierde credința despota păpușă^[1],
Ascuns, căci jurnalul îi ține-o mătușă
Ce zice c-aduce cu plată prea multă:
O rîde, n-o crede oricin-o ascultă.
Toți strig cînd văd moda d-aici că ea poartă,
Văz haina strămoșii d-un veac ce e moartă.

Notă

1. ^ 

Păpușă de Moloh, la Paris, ce se scoate pe toată luna și poruncește scornirea hainilor după a ei voie la Europa întreagă (n.a.)