https://blog.revistaderecenzii.com/

La treizeci de ani, Eugénie nu cunoștea încă nici una din fericirile vieții. Copilăria-i, searbădă și tristă, se scursese alături de o mamă a cărei inimă neînțeleasă și jignită nu avusese parte decît de durere. Părăsind bucuroasă viața, această mamă își plîngea fata fiindcă mai avea de trăit și-i lăsă în suflet veșnice păreri de rău. Prima și singura dragoste a Eugéniei era pentru ea un prilej de melancolie. După ce-și întrezărise iubitul doar cîteva zile, îi încredințase inima între două sărutări primite și date pe furiș; apoi el plecase, punînd o lume întreagă între ea și dînsul. Dragostea aceasta, blestemată de tatăl ei, aproape că o costase viața mamei și nu-i aducea decît dureri amestecate cu fragile speranțe. Astfel, pînă atunci se avîntase spre fericire, irosindu-și puterile fără a le împrospăta, în viața sufletească, ca și în cea trupească, există o aspirație și o respirație: sufletul are nevoie să absoarbă sentimentele altui suflet și să și le însușească, pentru a i le reda mai bogate. Fără acest minunat fenomen omenesc, inima n-are viață: îi lipsește aerul, suferă și piere.

https://blog.revistaderecenzii.com/

În orice împrejurare, femeile au mai multe prilejuri de suferință decît bărbatul și suferă mai mult decît el. Bărbatul își are puterea și exercițiul puterii; el lucrează, umblă, muncește, meditează, înfruntă viitorul și găsește consolări în asta. Astfel făcea Charles. Dar femeia stă locului, rămîne față în față cu durerea, de la care nimic nu-i abate gîndul, coboară pînă în fundul genunii săpate de durere, o măsoară și adesea o umple numai cu dorul și lacrimile ei. Asta făcea Eugénie, începuse a se iniția în destinul său. A simți, a iubi, a suferi, a se devota vor fi veșnic urzeala vieții femeiești. Eugénie trebuia să fie femeie în toate, în afară de ceea ce consolează femeia. Fericirea ei fusese „ca țintele semănate pe ziduri”, după sublima expresie a lui Bossuet^[1], o dată strînse la un loc, nu aveau să-i umple nici podul palmei. Suferințele nu se lasă niciodată prea mult așteptate, și pe Eugénie o ajunseră de zor.