http://blog.revistaderecenzii.com/

Am citit Crimă și pedeapsă de Dostoievski în clasa a IX-a. Un băiat mai mare decât mine (al cărui frate era de vârsta mea) intenționa să vândă niște cărți la mâna a doua. Atunci, pentru prima dată, am auzit această expresie, mirându-mă de faptul că există unii în lume care își pot înstrăina cărțile. Cu 16 lei, am cumpărat o lucrare despre spionaj, o istorie a acestei activități în trei volume, pe care, în timp, mi-am tot aruncat ochii, ceva despre niște aventuri în junglă și, evident, celebrul roman al lui Dostoievski. Respectivul băiat a încercat mult să mă convingă să i le iau, pentru că eu am fobia virușilor și câteva dintre volume chiar îmi păreau purtătoare de boli – nu m-am atins de volume vreo câteva săptămâni, până am socotit eu că eventualii microbi au murit. Lăsasem pachetul pe hol.

http://blog.revistaderecenzii.com/

Am avut parte de o duminică anostă, petrecută în somn și fără pic de reverie, ori pentru mine a aspira la un țel înseamnă să trăiesc.

http://blog.revistaderecenzii.com/

Am reușit să trimit articolul despre Șt. O. Iosif. Începusem un studiu mai demult la opera acestuia și abia acum m-am gândit să-l distribui revistei „Scrisul Românesc”, dar fără să fi făcut legătura cu data de nașterea a poetului. Ulterior, am observat că Șt. O. Iosif s-a născut în luna octombrie. Dețin „Revista școalei” – numărul cu poezia lui de debut, Izvorul (1892). Când am citit primele versuri din cartea cumpărată de unchiu-meu, era prin 1977. Și volumul Versuri apăruse în 1897. Optzeci de ani mă despărțeau atunci de perioada fastuoasă a vieții autorului, iar de ultimul an de viață al fostei lui soții, Natalia Negru, numai cincisprezece.