Medicul Ilie Marin are faimă în regiune. Colegii de facultate (a studiat Medicina la Cluj-Napoca) l-au apelat „Miki”, după numele unui actor american (căruia i-ar fi semănat). Cognomenul i-a depăşit numele. Şi la Cleanov, când venea, indiferent că stătea o oră sau trei, oamenii aflau şi-l consultau (Socrul lui, „moşicu“, e fratele bunicului meu patern). Îi mai aducea în vizită pe Rela şi Dan, copiii lui, cam de-o vârstă cu mine. Odată, deşi au stat foarte puţin, ne-am jucat „Du-te-vino!“ (joc bazat pe deprinderea de a trimite pe sfori o minge de plastic albastră, de la un jucător la altul).

*Rândurile dintre ghilimele aparțin mamei

Despre suferinţa unchiului Petre Drăghia – Cucu îl strigam noi.

„La patruzeci de ani, a aflat că are cancer pulmonar. Au depistat medicii de la Timişoara. În ziua operaţiei, dimineaţa, a mers cu cei trei cumnaţi la un magazin şi au cumpărat pălării la fel – maro, catifelate. Când a plecat spre sala de operaţie, i-a pupat şi le-a făcut cu mâna… Maria (soţia lui), cât timp a durat operaţia, se repezea de supărare şi muşca din coaja de pe copaci. Presimţea, chiar era sigură, că i s-a dus fericirea. Parcă vedea viaţa nefericită care o aştepta. A stat în spital cu el, şase luni după operaţie. Ajunsă de oboseală, mai dormea şi-n alt salon, dacă era loc liber; îşi lega tifon de mână. Celălalt capăt, de mâna lui Petre, care, dacă avea nevoie să fie ridicat, trăgea de tifon. Maria se ducea prompt. Însă, într-o noapte, uitase fâşia de tifon prinsă de noptieră. Şi a tras Cucu în zadar până a bănuit ce s-a întâmplat…