https://blog.revistaderecenzii.com/
Fragment
Ca o seceră ce-ar intra în răzvrătirea unui lan, astfel se întoarse în sfîrșit și vîntul de sud, în norodul tulburatelor valuri, și culcă snopii de apă pe întinderea mării. Domolite, unul după altul, talazurile, cu ritmice mișcări împingînd spre țărm sfîșiatele dantele de spumă, veneau să cînte subt fereastra atelierului lui Hipparc.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă…
Afară e trist ca şi-n casă, –
Plouă, plouă.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Un șoarece mare, anume Gherlan,
Peste toată gloata fiind căpitan,
Atît să mîndrise, precum povestesc,
Încît își uitase neamul șoricesc.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Templul nalt ce e din piatră cu-ngrijire prelucrată
În inscripții hieratici răspândite cu belșug
Prin al soarelui praf de aur scânteiază și s-arată
Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Să pricea odată Norocu-n cuvinte
Cu prealăudata și-nțeleapta Minte,
Zicînd că el este ce pricinuiește
Binele și răul la cine voiește.
Mintea zicea iară că : -Fără de mine
Nu să poate omul să aibă vrun bine;
https://blog.revistaderecenzii.com/
Sărmanei inimi slabe i-am spus: ”Tu
Nu crezi c-ajunge să iubești doar una?
Și nu-ți dai seama că shimbând într-una,
Îți pierzi în doruri fericirea? Nu?”
https://blog.revistaderecenzii.com/
Le sofa sur lequel Hassan était couché
Etait dans son espèce une admirable chose.
A. de Musset
Porniseră de-acasă, veseli, amîndoi la braț și zîmbitori ca o pereche luată de curînd.
Exagerată în toate, felul ei de-a merge și expansiunea ce-o arăta față de tovarășul ei, făcea lumea să se întoarcă și să-i privească, fericindu-l pe el.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru şi de sare.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Cunosc o fântână pe valea umbrită
Un grangur de aur cântând m-a-ndemnat
S-adorm între frunze de plopi și răchită,
Să uit de orașul în care-am oftat.
Pe valea umbrită cunosc o fântână
O mierlă cu care de vorbă am stat,
Aflând că durerea o sufăr stăpână,
A râs cât se poate, iar eu am oftat…
Pe valea umbrită cunosc o fântână.
https://blog.revistaderecenzii.com/
O perucă, o labă de iepure, un borcănaș cu cold-cream și altul de carmin, iar peste toate, un nor impalpabil de pudră erau de ajuns ca să-și facă o eternă tinerețe. Pe umeri, o mantă lungă, frumos aruncată, ciorapii bine trași pe pulpele artificiale de cauciuc, mîna elegant deprinsă să salute atingînd ușor pămîntul cu pana albă a tricornului sau a sombrerului de mușchetar, îl făceau netăgăduit de frumos și îi cîștigase faima de amorez irezistibil.
Continuă să citești