https://blog.revistaderecenzii.com/

Lui Mity Golfineanu
Nuvelist francez și redactor la mai multe ziare din Paris

Printre verdeața smălțuită
De flori cu vesele culori
Se scurge apa încrețită
    De-ai zorilor fiori.

Iar lângă țărmul cu răchite
Răsare goală până-n brâu,
Cu sânuri albe și-mpietrite,
    Naiada limpedelui râu.

Și pe când vântul o sărută
Cu șiretlic de vagabond,
Ea zâmbitoare și tăcută
    Își stoarce părul blond.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Amorul cînd să-ntărește
Între cei ce să-nsoțesc,
Unul și alt pătimește
Osebiți cînd viețuiesc.
Nu pot ei cînd să desparte
Să petreacă mulțămiți,
Și o parte ș-altă parte
Ummlu și șed mîhniți.
Nimic nu-i mai veselește
Din cîte sînt pre pămînt,
Lumea toată le negrește
Amîndoi dacă nu sînt.
Inima lor ia plăcere
Ochi în ochi cînd să privesc,
Atuncea simt mîngîiere
Ș-atuncea veseli trăiesc.
Că Amorul unde este
Deopotrivă la doi,
Totdauna sînt aceste
Ș-alte mai multe nevoi,
Auzi, Nica mea iubită,
Ale Amorului legi
N-au critică osebită
Lesne poți să le-n-țelegi.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/%C3%8Enso%C8%9Birea

https://blog.revistaderecenzii.com/

Lui Paul Mariéton Director la Revue Félibréenne din Paris

Superbe note din pian
Ca o fanfară se revarsă…
Ah! arsă, inima mi-e arsă
De soare etiopian.

De pe viori fiori încet
Prin aer torc mătase fină…
Ah! plină, inima mi-e plină
De-o suferință de poet.

Dar cobza sună înfocat;
Divini țigani cu ochii galbeni,
Cântați, căci încă mai am galbeni
Să uit ce încă n-am uitat.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Urîndu-i-se singur în stihii,
A vrut şi Dumnezeu să aibă-n cer copii
Şi s-a gîndit din ce să-i facă,
Din borangic,argint sau promoroacă,
Frumoşi, cinstiţi, nevinovaţi,
Şi puse-aşezămîntul dintre fraţi.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ah! cu ce dor, cu ce jale
De tine m-am depărtat,
Că-n toat-a mea lungă cale
Nencetat am suspinat.
Nu voi da în veac uitării,
Nici îmi vor ieși din gînd
Cîte-n minutul plecării
Mi le ziceai lăcrămînd.
Inima arzînd în mine,
Ț-am zis adio, rămîi,
Și peste zile puține
Iarăși viu să te mîngîi.
Că silit sînt a mă duce
Ș-în mîhnire să te las.
Dar de amoru-ți cel dulce
Voi dori în orce ceas.
Al meu suflet niciodată
De oftat nu va-nceta,
Ci fii pe parola-ți dată,
Și te rog nu mă uita.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cuvîntare ținută la Galați, la dezvălirea monumentului lui Eminescu.

A te urca pe un soclu înseamnă a înstăpîni un fragment de univers de unde alungi viața ; înseamnă a pedepsi o marmură să ia o formă ce n-o mulțumește poate ; înseamnă a adăoga o umbră mai mult pe pămînt, o umbră care de cele mai multe ori nu e decît umbra unei umbre.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Doctorului Hoenig

Să reînvii din nou ca pasărea Phoenix e desigur o problemă extraordinară. Dar, oricîte mizerii te-ar abate, oricîte dezastre ar fi să ți se întîmple, ești dator să păstrezi scînteia care mai arde în tine și s-o ațîți din nou, s-o faci flacără.

Dacă flacările mi-au luat tot ce-am avut pămîntesc, dacă a fost scris să mi se distrugă toate pioasele amintiri, dacă mi s-a fărîmat cuibul acela unde mă aciuiasem o clipă și unde am fost fericit, visînd și lucrînd, trebuie să fiu tot atît de fericit că viața a pus cu prisos puteri în mine ca să pot renaște.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un simigiu oarecând
    Covrigi, simiți încărcând,
A umblat din sat în sat
    Și schimbând, pe oau i-au dat:
Deci tabla-n cap dacă ia
    Cu acele oau pe ea,
Se întorcea la oraș
    Ca și un negustoraș.
Dar pe drum când să ducea,
    Se gândea și plan făcea:
„Cum sunt – zise – aste oau,
    Tot bune, proaspete, nuoau,
Care-s cinci sute, să zic,
    De vor prisosi, nu stric,
D-oi sta la cloșci să le pui,
    Tot oul o să-mi dea pui.
Să zic acum c-a crescut
    Și găini mari s-au făcut,
Aste-ntr-o zi peste tot
    Cinci sute de oau îmi scot.
Să le vânz ca un sărac,
    Ceva părăluțe fac.
Cinci sute de găini dar,
    Clocind o să-mi dea pui iar,
Fiecare douăzeci.
    Ho! ho! Stane, unde pleci?
Stăi să vedem câte fac,
    Apoi cum o să mă-mbrac!
Socoteală prea nu au,
    Cinci sute de cloșci îmi dau
O sută de sute-n cap
    Hait! de sărăcie scap.”
Când zise „hait”, bucurat,
    Își uită că e-ncărcat.
Și sărind sus ca un țap,
    Dete tabla peste cap,
Oule pe jos turti
    Și planul își izbuti.

Mulți mari lucruri socotesc
    Și nici nu isprăvesc.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Libelule grațioase
Zboară-n aerul de vară…
Au corsete minuscule,
Și pe aripi radioase
Readuc speranță clară:
    Zi de vară, libelule.

Peste tot metamorfoză,
Poezie, scânteiere,
Și sub gloria solară,
Delta fragedă și roză,
Iar, suavă mângâiere:
    Libelule, zi de vară.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nu plouă, norii, nici nu vor să treacă…
Stau în halat, privind mahmur afară ;
Mi-e lene rău ; urîtul mă omoară ;
Deschid fereastra : pîcla mă îneacă.

Mă culc s-adorm, dar somnul mi-e povară;
O dimineață umedă, posacă,
Pătrunde în odaia mea săracă…
O, de s-ar face-odată primăvară !

Dar… fulger alb a scăpărat în zare :
Se mișcă norii, izbucnește ploaie :
Prelung și surd un tunet vuie, crește,

Răzbubuind voios în depărtare !
Eu joc de bucurie prin odaie,
Și-n pod o rîndunică-mi ciripește…