https://blog.revistaderecenzii.com/

Känst du das Land wo die Zitronen blühn?

Cunoști tu oare țara
În care primăvara
E iarnă ne-ncetată,
O patrie în care
Trăiește fiecare
Cu inima-nghețată?…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nu țin să precizez o formulă de artă.

Sînt destui critici savanți cari, din două linii și trei culori, vor zidi un sistem, vor înjgheba o problemă, opunînd asemănări sau stabilind comparații. Da, sînt destui cari se vor tăvăli prin cobalt sau indigo, etalîndu-se pe paleta bietului pictor, ca, în sfîrșit, să-și afirme personalitatea lor multiplă de oameni cari au colindat toate muzeele și pinacotecile din lume și, prin urmare, pot decreta.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un simigiu oarecând
    Covrigi, simiți încărcând,
A umblat din sat în sat
    Și schimbând, pe oau i-au dat:
Deci tabla-n cap dacă ia
    Cu acele oau pe ea,
Se întorcea la oraș
    Ca și un negustoraș.
Dar pe drum când să ducea,
    Se gândea și plan făcea:
„Cum sunt – zise – aste oau,
    Tot bune, proaspete, nuoau,
Care-s cinci sute, să zic,
    De vor prisosi, nu stric,
D-oi sta la cloșci să le pui,
    Tot oul o să-mi dea pui.
Să zic acum c-a crescut
    Și găini mari s-au făcut,
Aste-ntr-o zi peste tot
    Cinci sute de oau îmi scot.
Să le vânz ca un sărac,
    Ceva părăluțe fac.
Cinci sute de găini dar,
    Clocind o să-mi dea pui iar,
Fiecare douăzeci.
    Ho! ho! Stane, unde pleci?
Stăi să vedem câte fac,
    Apoi cum o să mă-mbrac!
Socoteală prea nu au,
    Cinci sute de cloșci îmi dau
O sută de sute-n cap
    Hait! de sărăcie scap.”
Când zise „hait”, bucurat,
    Își uită că e-ncărcat.
Și sărind sus ca un țap,
    Dete tabla peste cap,
Oule pe jos turti
    Și planul își izbuti.

Mulți mari lucruri socotesc
    Și nici nu isprăvesc.

https://blog.revistaderecenzii.com/

SPECTACOL ORIGINAL: UN ACT
ÎN VERSURI.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Subt cerul tragic, o singură dungă de lumină însîngerată a mai rămas luminînd naltele zări. Ca o ultimă ghiulea strălucitoare și aprins de licăriri, soarele a căzut după deal, trîmbe mari de neguri, amestecate cu fum, tîrîndu-se de pretutindeni, s-au ajuns împînzind funebrul peisaj unde s-a dat lupta…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Peste un râu foarte mare
Și repede curgător
Vrând să treacă oarecare
Scump, de argint iubitor,
Mergând pe pod, cum să pare,
Unde-a călcat, n-a văzut,
C-atât s-a-mpiedicat tare,
Cât drept în râu a căzut.
Ș-începu să strige-n apă:
„Aoleu! mă înec! mor!
Vino, lume, de mă scapă,
Da-mi mână de ajutor!”
Un pescar, din întâmplare,
Care aci s-a aflat
Spre acestui scăpare
Degrab’ în râu s-aruncat,
Și cu multă osteneală
Spre el tare înotând,
L-a ajuns ca-ntr-o clipeală,
Coraj dându-și strigând:
„Dă-mi mâna încoaci mai tare,
Întinde-o mai în grab’,
Să te scap de înecare.
Fii cu curaj, nu fii slab”
Pe „dă-mi” auzind prin unde,
Scumpul mult s-a supărat.
„Nu-ți dau nimic”, îi răspunde.
Ș-în adânc s-a cufundat.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Scumpul

https://blog.revistaderecenzii.com/

Primăvară, ce bine știi tu să-ți întinzi mătăsurile albastre deasupra caselor străvechi, să împodobești ruinele, să faci să strălucească albul statuelor și să redai viață celor ce așteaptă să vie soarele, ca să le încălzească mînile și obrajii din cari rumeneala sîngelui a dispărut!

https://blog.revistaderecenzii.com/

-„Vedeți, zise un țigan,
   Ăl gard după ăl curcan?
D-acolo nici să-l luați,
   Dar nici iară să-l lăsați.
Eu nu voi să am păcat
   Să ziceți c-am îndemnat.
Dar împărțind ca între frați
   Partea mea tot să o dați,
Și fiindcă sunt jurat
   Să nu mănânc de furat,
Să mergeți să o schimbați
   Și pe pește să o da-ți,
Că sunt bătrân și mă păzesc,
   Și voi să mă pocăiesc.”

Căți sunt așa pocăiți
   Și de rele părăsiți,
Ei ca de foc să păzesc,
   Dar pe alții povățuiesc
A face rău neîncetat,
   Gândind că nu e păcat,
Dar, vai! când se dovedesc
   Dopotrivă pătimesc.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/%C8%9Aiganul_poc%C4%83it

https://blog.revistaderecenzii.com/

”Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”

Doamne al meu, doamne drept,
Nu ești cel uitat în cer,
Ci nădejdea mea din piept,
În suflet mi odihnești etern.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Arivistul e un om care nu pierde nici o ocazie pentru a se manifesta. El se pleacă, se multiplică, șerpuiește, ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă după împrejurări. Calități mari de inteligență, ori substrat de cultură serioasă nu e nevoie să aibă. Pospaiul e de ajuns și, cînd nici nu te gîndești, din omul infim de ieri, din nevoiașul ce împărțea cu noi toți, cei nepăsători de soartă, nevoile, îl vezi deodată ajuns cine știe unde. Pentru aceasta e drept că a cheltuit o energie incontestabilă. Visurile nu l-au ținut pe loc, idealurile de asemeni i s-au părut un bagaj inutil, și e știut că, cu cît ai mai multe bagaje, cu atît e mai greu de călătorit.