https://blog.revistaderecenzii.com/
La mine-odată, cum vii la bunică,
Veneau în cârd căsuțele din sat —
Cu șorțul lor de var pe prispa mică,
De rochia mea de parc-s-au agățat.
Acuma sunt bătrâna ce tot toarce
Și mormăie, uitată, a pustiu,
Căci, vezi, ce-a fost odată, nu se-ntoarce
Și-obrazul nou al satului nu-l știu.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Curtea_boereasc%C4%83
https://blog.revistaderecenzii.com/
Prietenă cu tîmple sure,
Tovarăşă de vreme rea!
Cu brazii singură-n pădure
Aştepţi de mult sosirea mea.
La geamul odăiţei tale
De veghe stai, mîhnită eşti.
Andrelele tot mai agale
Cu mîini zbîrcite le-nvîrteşti.
Priveşti spre poarta cea uitată,
Pe drumul unde nu-s drumeţi,
Şi tot mai mult te laşi furată
De presimţiri şi de tristeţi…
Sursa: https://poetii-nostri.ro/aleksandr-puskin-dadacei-poezie-id-3858/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Când se naște într-o țară mică, — cine e poet,
Dacă simte-a lui făptură că e roasă de-un regret,
E desigur de regretul c-a născut. — El cântă, scrie,
Și abia în câte-un suflet, află câte-o simpatie.
Încolo, cine-l citește, sau de pizmă e cuprins,
Sau cu inima închisă și-n citire nedeprins
Cartea i-o silabisește.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Un țigan meșter fierar,
Vecin find c-un plugar,
Și certîndu-se în vînt
Pentru un colț de pămînt,
Face-ndată un topor
https://blog.revistaderecenzii.com/
Am fost dăunăzi la teatru și l-am văzut pe maestrul Nottara jucînd moartea lui Camoëns ; și am rămas surprins cît de puțin poate să impresioneze sfîrșitul tragic al unui geniu, cînd oficialitatea și reclama nu se amestecă.
Decoruri triste și fumurii, inexistente aproape, o mohorîtă cameră de ospiciu cu lumină bolnavă, un pat sărac și cîteva manuscrise. Nimic din feeria și iluzia scenei, nici o intrigă și nici un amor și, ce e mai paradoxal încă, nici o femeie.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Sever e aspectul morții. Crepul de doliu face pată, mărginește lumina și întunecă. Noapte și zi, întuneric și lumină, neîmbinate lucruri, eternă vrăjmășie. Și cu toate aceste, funerara urzeală de umbră, neagra îmbrăcăminte ce intră în casă o dată cu moartea nu poate învinge de multe ori ridiculul vieții care lasă urme, nu poate alunga ironia ce se așază la căpătîiul postumului, nu e în stare să biruiască zîmbetul de veselie ce-l resimți in fața anumitor aspecte ale naturei, căci natura, în felul ei, nu e nici tristă, nici veselă, ci așa cum o vede (sic) ochii noștri în anumite momente.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Un vînător în pădure
Văzînd pe urs mîncînd mure,
Pușca la dînsul întinse,
Dar bine nu i să prinse;
https://blog.revistaderecenzii.com/
Känst du das Land wo die Zitronen blühn?
Cunoști tu oare țara
În care primăvara
E iarnă ne-ncetată,
O patrie în care
Trăiește fiecare
Cu inima-nghețată?…
https://blog.revistaderecenzii.com/
Nu țin să precizez o formulă de artă.
Sînt destui critici savanți cari, din două linii și trei culori, vor zidi un sistem, vor înjgheba o problemă, opunînd asemănări sau stabilind comparații. Da, sînt destui cari se vor tăvăli prin cobalt sau indigo, etalîndu-se pe paleta bietului pictor, ca, în sfîrșit, să-și afirme personalitatea lor multiplă de oameni cari au colindat toate muzeele și pinacotecile din lume și, prin urmare, pot decreta.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Un simigiu oarecând
Covrigi, simiți încărcând,
A umblat din sat în sat
Și schimbând, pe oau i-au dat:
Deci tabla-n cap dacă ia
Cu acele oau pe ea,
Se întorcea la oraș
Ca și un negustoraș.
Dar pe drum când să ducea,
Se gândea și plan făcea:
„Cum sunt – zise – aste oau,
Tot bune, proaspete, nuoau,
Care-s cinci sute, să zic,
De vor prisosi, nu stric,
D-oi sta la cloșci să le pui,
Tot oul o să-mi dea pui.
Să zic acum c-a crescut
Și găini mari s-au făcut,
Aste-ntr-o zi peste tot
Cinci sute de oau îmi scot.
Să le vânz ca un sărac,
Ceva părăluțe fac.
Cinci sute de găini dar,
Clocind o să-mi dea pui iar,
Fiecare douăzeci.
Ho! ho! Stane, unde pleci?
Stăi să vedem câte fac,
Apoi cum o să mă-mbrac!
Socoteală prea nu au,
Cinci sute de cloșci îmi dau
O sută de sute-n cap
Hait! de sărăcie scap.”
Când zise „hait”, bucurat,
Își uită că e-ncărcat.
Și sărind sus ca un țap,
Dete tabla peste cap,
Oule pe jos turti
Și planul își izbuti.
Mulți mari lucruri socotesc
Și nici nu isprăvesc.