https://blog.revistaderecenzii.com/

Din lac culege luna scăpatele oglinzi,
Mixandra şi leandrul adormitor răsună.
Prin liniştea-nflorită ce bine-i să colinzi
Aceste locuri pline de răcoroasă lună.

Încolo, hăt departe,-i Bagdadul legendar,
Unde-a cântat odată şi-a râs Şeherezada.
Dar astăzi nu-i mai pasă de norii ce dispar,
De fermecatul freamăt s-a scuturat livada.

Vedeniile unui îndepărtat pământ
Sub iarba funerară zac odihnind cuminte,
Tu nu îi lua în seamă pe cei ce nu mai sunt
Şi nu-ţi surpa privirea pe lespezi de morminte.

Priveşte lung la plaiul de adieri pătruns,
Vezi, buzele-n neştire spre trandafiri te pleacă.
Dă mâna cu vrăjmaşul în inimă ascuns
Şi-ndată fericirea cu viaţa ta se-mpacă.

Trăieşte dacă-ţi place, iubeşte dacă poţi,
Plimbându-te sub lună, fii cu sărutul darnic.
Iar dacă vrei cu morţii amic să te socoti,
Nu-nvenina pe alţii cu somnul lor zadarnic.
Demult Şeherezada cântase-un cântec mic,
Azi frunzele-l îngână cât le ajunge glasul:
Pe-acei ce-n lumea asta nu mai doresc nimic,
De-i întâlneşti, deplânge-i, apoi grăbeşte-ţi pasul.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-din-lac-culege-luna-scapatele-oglinzi-poezie-id-8860/

https://blog.revistaderecenzii.com/

„Vasile mă înșală!” își zicea Laura Sorobetea, frângându-și mâinile și silindu-se să-și oprească lacrimile.

Nu plângea niciodată în fața lui. Mai bine să moară decât să o simtă el că e nenorocită. Îl ura văzându-l că nici nu se sinchisește de frământările ei. Parcă nu s-ar fi întâmplat sau nu s-ar întâmpla nimic, atât se arăta el de liniștit. Nu putea înțelege cum poate fi cineva așa de ipocrit?

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Bre-che-che-chex! coax! coax!
Căci fără apă am rămas! —

Așa striga o broască, ce de cu primăvară
Din valea cea slotoasă, pe deal s-a fost retras,
Și într-o scursură trăia ca pe Parnas.

Dar seceta de vară
Scursurile-au zbicit,

Iar broasca mea zvântată de-a glodului dar mare,
Striga la zei așa de tare,
Precum mai sus v-ați lămurit.

Ea prin acea strigare rugi grele înălța:
Să se ridice apa pân’ la scursura sa.

Când iată!
Zeul se arată.

Și-i zice: „Ce vrei oare,
Urâtă grăitoare?
(Era, se vede, Joe în bune dispoziții),
Nu pot băga în seamă a tale, eu, capriții,
Ca să înec o vale și un întreg norod,
Când tu poți singură să te cobori la glod

De unde te-ai urcat
Pe deal, ce nu-ți e dat”.

Sunt unii dintre oameni, carei cu sete vor
Ca bine să le fie pe lume numai lor;
Vânând pe orice chipuri măriri, averi și nume,

Măcar să piară lumea.

https://blog.revistaderecenzii.com/

E cuminte. Mai ales când doarme. Măicuța o răsfață, tăticul o râzgâie. De aceea e Puia cuminte.

Până mai deunăzi toată ziua se juca și toată noaptea visa că se joacă. Era mama păpușilor. Le îngrijea, le mângâia și le alinta, uneori le și spăla pe obrajii bucălați sau le atârna mâncare printre dinții strânși într-un veșnic zâmbet fără viață. Lucia, Mirela, Toto, Sanda îi dădeau mult de lucru. Le îmbrăca și le dezbrăca, le croia și le cosea mereu haine noi. Pe Toto l-a botezat cu alai; pe Lucia voia s-o mărite și-i și făcuse un trusou complet, bogat ticluit din cele mai variate petece găsite prin sertarele măicuții… înainte de-a fixa însă data nunții, a intervenit un eveniment asemenea unei declarații de război: a bătut la poartă viața, sub forma unei profesoare… Și nunta s-a amânat…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un urs văzând pe-un pădurar
De meserie cam butnar

Cum cercuri îndoiește
Și în avut sporește;

A socotit să-ncerce și el ăst meșteșug.
La cercuri trebui strung
Și alte cuviințe,

Dar ursului ce-i pasă de practice științe:
El are lăbi, putere, el vrea neapărat;
Iar voia câte fapte pe lume n-a lucrat.
Acum răsună codrul! Tot ce-i nuia mai groasă,

Din rădăcină-i scoasă;
Trăsnesc, plesnesc copaci, în lăbi de urs mereu,
Dar lucrul mergea greu.
Văzând așa ursachi la pădurar aleargă,
Încât sta gata omul asupra lui să meargă.
„Ascultă-mă, vecine! Ian nu te ațoșa, –
I-a zis degrabă ursul, căci vorba nu-i așa.
Eu am venit cu pace și-ți fac o întrebare:
Tu-ndoi la cercuri bine, apoi de ce eu, care
Acum de două zile muncesc necontenit,
Mulțime de pădure în labă-mi se sfărmară,
Făcându-o ciurcele, să-ncarci tu mii de cară,

Și nici un cerc n-am îndoit.
Spune-mi de este oare
Vreun secret ascuns?”
— Așa: el stă-n aceea, — lui omul i-a răspuns, —
Ce tu n-ai din născare,
Și-anume: în răbdare!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Drumul fură gândul serii pe meleaguri
Crengile din crânguri albăstresc ușor,
Iar bătrâna casă, cu fălci tari de praguri,
Mestecă-al tăcerii miez mirositor.

Blândul frig tomnatic lin se furișează,
Rebegind în curte șira de ovăz.
Blond, la geamul vânăt un copil veghează
Și-I scânteie jocul ciorilor în văz.

Cuprinzând hogeagul, fumu-și ia avântul,
Verde dintr-o sobă roză izvorând.
Cineva nu-i și cu buze subțiri vântul
Despre el șoptește-n noapte dispărând.
Cineva cu talpa n-o să mai strivească
Frunzele și iarba leneșelor văi.
Înecat, oftatul colo-n piept se cască
Și sărută clonțul sumbrei cucuvăi.

Noaptea crește. Grajdul somn tăcut înmoaie.
Drumul alb mijește gol printer copaci.
Și duios suspină galbenele paie,
Atârnând din umbra pașnicelor vaci.

1916

Traducere George Lesnea

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-drumul-fura-gandul-serii-pe-meleaguri-poezie-id-21212/

https://blog.revistaderecenzii.com/

(Scena se petrece intr-un hotel din Abazzia. Sau cel puțin s-ar fi putut petrece.

O după-amiază de vară. Soare. Căldură. Plictiseală.

Mosafirul sosește cu doi copii de mină. Un hamal aduce un munte de geamantane. Toți se opresc la cabina portarului de la hotelul, îi zicem, „Panonia”. Două minute de parlamentări, apoi mosafirul pleacă cu copiii, urmați de portar, înspre interiorul hotelului, printr-un labirint de coridoare. Portarul e foarte limbut.

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Da’ bună ziua, nene! Îmi pare curios
Ca să te văz astăzi în piele și voios;
Ieri am privit, eu singur, ciudata vânătoare
După cacomi: trei oameni din ochi te urmăreau

Și te-ndreptau mereu
Spre mlaștina cea mare;

Apoi am văzut încă, cum toți la ea au stat
Și te-au înconjurat.
Atunci… și eu, vezi bine,
Temându-mă de mine,
În scorbur-am intrat

Și nu știu ce s-a mai urmat.
Ian spune-mi, drag vecine,
Cum ai scăpat din lăbi de om? —
Întrebă jderul pe cacom.
— Cum am scăpat? răspunse cacomul moderat,
Curat ca prin minune,
Dar trebuie a-ți spune
Un lucru vederat:
Că omul din natură are
Plecări destul de bune.

Tu ai văzut cu ochii cum m-au înconjurat
La mlaștina cea mare
Și știi că eu mai bine mă dau prins
Decât să fiu de glod atins.
 Ei bine!

Văz că-un om s-apropie de mine,
Îmi pune pe cap mâna și zice la ceilalți:
„Emblema curăției, el trebui să trăiască
Ca în integritate pe om să pilduiască!

Aideți mai bine, frați,
Să prindem pe murdari,

Pe jderi, pe vulpi, pe angării mai mari.
Ce port virtuți pe gură,
Dar dau prin glod și fură”.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Axe
După a cărui lovitură răsună lemnul,
Și ecourile!
Ecourile se retrag
Din centru ca niște cai.

SAP
Se umflă ca lacrimile, ca
Strecurarea apei
Pentru resetarea oglinzii
Pe piatra

Asta cade și se întoarce
Un craniu alb
Mâncat de buruieni.
Ani mai tarziu
Îi întâlnesc pe drum –

Cuvinte uscate fără călăreț.
Zgomotul neobosit al copitelor.
în timp ce
Din fundul fântânii, stele fixe
Ei conduc o viață.

Sursa. https://www.actualidadliteratura.com/ro/sylvia-plath-poezii-na%C8%99tere/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Iat-o, simpla fericire,
Cu ferești spre infinit!
Roză lebădă pe ape
Trece-apusul liniștit.

Bun găsit, pace de visuri,
Cu lungi umbre peste lac!
Ciori în stol pe-acoperișuri
Liturghia serii fac.

Mai încolo de grădină,
Unde câmpul e-nflorit,
O domniță tandră-ngână
Un cânt tandru și vrăjit.

Rasă-ntinsă, cu răcire,
Noaptea crește uriaș…
Simplă, scumpă fericire,
Tu – roșeață în obraji!

(1918)

Trad. de Gheorghe Doni

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-iat-o-simpla-fericire-poezie-id-40687/