https://blog.revistaderecenzii.com/
Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân’ la Dorna, lăsând la o parte drumul mare.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Mâinile mângâierilor mele
îți brodară o capă
cu flori de micsandre
și pelerină de apă.
Logodnic tu când mi-ai fost,
în albul primăvăratic
erau copitele calului
patru suspine de-argint.
Luna-i un ochi de fântână,
florile n-au prețuire,
bune-s doar brațele tale
când noaptea mă frâng de iubire.
(1 Dans popular andaluz; muzica acestui dans.)
Sursa: https://poetii-nostri.ro/federico-garcia-lorca-zorongo-1-poezie-id-16215/
https://blog.revistaderecenzii.com/
„Săhăstria, după cum arată însuși numele său, e un cuib de oameni sau, mai bine zis, de strămoși ai omenirii, retrași în adâncurile cele mai nepătrunse ale singurătății.
Aicea, deși natura nu e așa de aspră și de măreață ca la Sihla, totuși fiorii pustiului îți răcesc inima și te fac, fără de voie, să dorești a te afla pe aripile vreunei pajuri din poveste, spre a te scoate la lume. Mai mult încă, ți se pare că cele nouă poloboace de apă și cele nouă cuptoare de pâine, încărcate pe spatele acestei corăbii aeriene, n-au să-ți fie de ajuns, până ce ți-ar fi dat să vezi o față de om.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Peste-aceleași arătări și aceleași case
clopot de seară aud. Și stau în cruce
cu o zi sub cer pierdută.
Prin ani subt poduri se depărtează
ce focuri vechi? ce nouă plută?
Printre ziduri ceasul umbrelor mă-ncearcă.
Se desface – care poartă?
Se deschide – care ușă?
Ies vîrstele și-mi pun pe cap
aureolă de cenușă.
Întîrziind subt vremi schimbate
îmi taie drumul – care prieten?
Îmi taie pasul – ce vrăjmaș?
Ah, pasărea Phoenix ca altădată
nu mai zboară peste oraș.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Christos a înviat – (Alexandru Vlahuță)
Și-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Și-un dusman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazaret!
https://blog.revistaderecenzii.com/
Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi Biserica Creştină
Cu pietre vii zidite-n temelii.
Refren: Veniţi, creştini, luaţi Lumină,
Cu sufletul senin, purificat!
Veniţi, flămânzi, gustaţi din Cină,
E Nunta Fiului de Împărat!
Să crească-n inimile noastre-nfrânte
Un om născut din nou, armonios,
Pe chipurile voastre să Se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.
Un clopot tainic miezul nopţii bate,
Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile voastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii Sfânt.
Smulgeţi-vă din ceata celor răi,
Intraţi în cinul oastei creştineşti,
Priviţi spre Porţile Împărăteşti,
Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Duminică. Nu-i nimeni pe alee,
Şi-n împietrita pace vesperală,
Străvechiul parc îmi pare-o catedrală,
Altarul ei, un strat de orhidee.
Muiat în blânda florilor sfială,
Jos, soarele s-a mai oprit să steie,
Cele din urmă roşii curcubeie
Se frâng pe-o albă cruce sepulcrală.
Apune-apoi… Lin, una câte una,
Vin umbrele peste copaci să cadă,
Pân’ ce, târziu, din lac răsare luna.
Lumina-i rece scaldă palmierii,
Când noi, ca doi eroi dintr-o baladă,
Sorbim imensul cântec al tăcerii…
Palermo, 1921
Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/apus.php
https://blog.revistaderecenzii.com/
Toţi copiii azi se-mbracă
Cu ce au ei mai frumos,
Şi părinţilor le cântă,
Învierea lui Hristos.
Şi la masă, ciocnesc astăzi,
Toţi copiii cei cuminţi,
Ouă roşii şi pestriţe,
Cu iubiţii lor părinţi.
Toţi copiii azi sunt darnici,
Căci ei ştiu că lui Hristos,
Îi sunt dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.
Şi copiii buni la suflet,
Azi cu bucurie dau,
Cozonaci şi ouă roşii,
La copiii care n-au.
Sursa: http://www.citatepedia.ro/index.php?q=%2Boua+%2Brosii&r=p
https://blog.revistaderecenzii.com/
Odă soarelui.
Te naşti din plasma zării cu limpezimi de-albuş,
Ne dai în semicicluri lumina ta prin rază –
Mă entuziasmează sublimul tău urcuş,
Căderea ta în hăuri adânc mă întristează.
Când urci, adapi pământul cu sângele-ţi ceresc,
Ucizi fără de milă bacterii ucigaşe.
Dar când cobori sub zare, piticii se fălesc
Cu umbre pieritoare, dar mari, dar uriaşe.
Sursa: https://www.versuri.ro/versuri/nicolae-labis-oda-soarelui/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Mârcu e un han așezat pe valea Negrei, cam la jumătate calea dintre Șarul Dornei și Broșteni.
Eram la 18 iulie, cu două zile adică înainte de iarmarocul de la Fălticeni și, prin urmare, o mulțime de care țărănești, încărcate cu de-ale vânzării, se opriseră aici din drumul lor spre iarmaroc. În mic, se putea vedea tot comerțul și toată industria muntelui: oale, străchini, mangal, doage, cofe, putini, piei de oaie, sumane, țesături groase de cânepă, pânză de bumbac, ștergare de borangic, lăvicere, țesături mai subțiri de lână vărgată, opinci nelucrate de piele de porc,si pleca mai depoaerwww linguri grosolane, scăfiți, coveți, știubeie de salcie, chersine și alte câteva produse ale unei industrii cu totul primitive.
Continuă să citești