https://blog.revistaderecenzii.com/
Când mi s-a dat ordin să trec cu detașamentul de pază pe Nistru, am salutat cu multă bucurie această noutate și m-am bucurat cu atât mai mult, cu cât vedeam mutra plouată a camarazilor mei de batalion: adio vinul bun, fetele vesele și viața asta cu sindrofii, cu baluri, cu întâlniri furișe, de orășel basarabean, care, la urma urmei, oricât de mic, oricât de strâmt și de noroios o fi, e totuși un orășel.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
O văz, ca prin vis.
O văz limpede, așa cum era. Naltă, uscățivă, cu părul alb și creț, cu ochii căprui, cu gura strânsă și cu buza de sus crestată în dinți de pieptene, de la nas în jos.
Cum dăschidea poarta, îi săream înainte,
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Revista Convorbiri literare intră în al 40-lea an al existenței sale.
Îmi aduc aminte, nu fără oarecare strîngere de inimă, că am fost martor la ceremonia botezului ei petrecută în casele d-lui V. Pogor față cu numeroși alți martori dintre care, spre marea noastră durere, mulți au trecut pragul vieții, și nu tocmai dintre cei mai puțini scumpi inimei noastre.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Pe la anul 1867 noi tinerii din Iași, cîți făceam parte din cercul „Junimei” literare, eram pe rudă pe sămînță amorezați. Un fel de epidemie dăduse peste noi; ne molipseam unul de la altul și era ușor de capatat boala, căci niciodată nu se întîmplase să fie în Iași atîta sex frumos disponibil ca atunci. Eram tocmai în epoca cea de cumpănă a tinereței, cînd trebuia, vrînd nevrînd, să trecem prin această încercare, cum trec copiii prin boala pojarului. Toți aveam vreme de pierdut și inimă de cheltuit; prin urmare, ne găseam în cele mai bune condițiuni de a cădea în laț.
Continuă să citeștiSunt acum 25 de ani, mă găseam la dl. V. Pogor, într-o sîmbătă sara la una din obicinuitele întruniri literare ale societăței „Junimea».
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Stau dinaintea biuroului meu, gînditor cu capul răzămat pe mîni și cu ochii ațintiți la fereastra.
Pe acest biurou am făcut în cursul vieței mele multa răsipa de cerneală, am încredințat hîrtiei multe gînduri intime, multe mărturisiri din ale trecutului, care, luîndu-și zborul pe aripele tiparului, mi-au purtat numele cînd spre laudă, cînd spre ocara mea.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Mult îmi plăcea odinioară pe cînd eram tînăr să mă preumblu într-un car cu boi prin locuri frumoase, bineînțeles, și în tovărășie cu prietini buni de petrecere. Era ceva în afară de obicei și mi se părea că fac cine știe ce voinicie, renunțînd la îndemînări și alegînd tocmai mijlocul cel mai puțin lesnicios de a călători.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Au trecut douăzeci și cinci de ani de când a avut loc această întâmplare. Erau frumoase vremi pe atunici, nu doar că mi se păreau mie, fiindcă eram tânăr, dar într-adevăr așa erau, căci un soare vesel se ridica la răsărit asupra noastră, încărcat cu bunuri la care cei mai mari domni ai țării abia de au cutezat să viseze; și idei nouă încolțeau în inimi, și viața nouă curgea prin vine. S-ar fi zis că Dumnezeu își întorsese fața spre noi. N-aș fi răscolit de sub vălul trecutului aceste amintiri ale unor vremi ce nu mai sunt, dacă întâmplarea de față n-ar avea oarecare legătură cu mișcarea de renaștere ce-a frământat atunci pământul nostru.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Nu am intențiunea să fac o descriere istorică amănunțită a tuturor împrejurărilor prin care a trecut țara cu ocaziunea luptelor pentru Unire. Mi-ar trebui volume pentru aceasta și îmi lipsește în mare parte și materialul trebuitor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Publicată în martie 1883 în suplimentul literar al gazetei România liberă, sub pseudonimul Argus.
D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domnești, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei – curate ca un pahar; prispa din față – lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase.
Continuă să citești