https://blog.revistaderecenzii.com/
…Am avut norocul de a cunoaște pe Angel Demetriescu de demult. Mi-a fost profesor și mai în urmă amic. Și amiciția nu mi-a șters nici o clipă respectul cuvenit profesorului.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
L-am cunoscut pe Verlaine, prin 1879 la o berărie din Bd. Saint Michel (Paris), numită „La Source“, pentru că o stâncă artificială cu o mică cascadă o despărțea în două, formând, o parte din dosul stâncii, o cameră rezervată câtorva consumatori, ziși prin antifrază „Les Hydropathes“. Consumatorii obișnuiți erau Jean Richepin, Raoul Ponchon, Verlaine, Coquelin Cadet, André Gill, Mallat de Basillan, Haraucourt, și eu, simplu „potache“ de la liceul Saint Louis. Toți erau mai vârstnici decât mine, dar toți numai boabe de grâu încolțit, nerăsărit încă, afară de André Gill și Coquelin Cadet. Acesta ne aducea câteodată bilete pentru Teatrul Francez și persecuta cu glume grosolane pe subțirica Sarah Bernardt, Verlaine venea la cafeneaua „La Source“ deși luă, în fiecare seară, câte 4—5 pahare de absint (cu mult absint și foarte puțină apă). Discutând cu Ponchon, el zicea că n-a găsit niciodată absint cu tăria cuvenită; dacă îl bea gol, absintul era prea tare; iar, dacă îi punea o picătură de apă, absintul era prea slab.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Când seva din viță,
Coardele noi, caută umbră,
Și crește lin poama sub răcoroasa
Boltă de frunză :
Pentru bărbați o putere,
Dar cu plăcută mireasmă pentru fecioare .. .
https://blog.revistaderecenzii.com/
De bună seamă că nu l-ați apucat pe Serafim Cărășel, diacul de la biserica Sfântului Nicolai din târgul Sucevei. Un moșneguț prizărit, cu părul cărunt retezat în frunte și cu mustața tușinată scurt deasupra buzei.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
În seara zilei de 3 iunie 1859, se așezase batalionul nostru de vânători ardeleni nr. 23, împreună cu brigada Hartung, în Abbiategrasso, un sat mic, nu departe de Magenta. Noi, câțiva ofițeri și vreo treizeci de soldați, aveam să rămânem în ogradă la signor Vacano. Parcă-l văd și acum, cu comănacul pe-o ureche, barba stufoasă, sură și cu lulea în colțul gurii; toată vremea zâmbește fericit, poveste întâmplări din viața lui și ne tratează cu tabac de nas dintr-o tabacheră veche de mesteacăn. Și, dacă unul strănută, el îl bate prietenește pe umăr, închide șiret dintr-un ochi și ne întreabă la cine am gândit.
Continuă să citeștiAmândoi pășeam domol, braț la braț, privind cum se lungesc, împrejurul nostru, umbrele înserării peste ogoarele dogorâte ale toamnei, și vorbeam despre toate, despre știință, despre literatură, dar, mai ales, despre ce puteau vorbi doi studenți la vârsta noastră: despre dragoste. Poate era și taina înserării de vină, căci glasurile ne tremurau. Prin văzduh treceau cârduri de rațe sălbatice spre iazurile din apropiere, ca să se culce în păpurișul ce foșnea în bătaia vântului de seară, iar dinspre Suceava se auzea tocând și trăgând clopotele.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
O, cât sunt de fericiți
Cei de soarta lor slăviți!
Căci ei și spre fapta mare
Au a slavei îndemnare.
Dar și cei ce ostenesc
Întru binele obștesc,
Neprivind la răsplătire,
Sunt prea vrednici de cinstire.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Insă dintâi izvodindu-se de rumânii carii s-au despărțit de la romani și au pribegit spre miiazănoapte. Deci trecând apa Dunării, au descălecat la Turnul Severinului; alții în Țara Ungurească, pre apa Oltului, și pre apa Morășului, și pre apa Tisei ajungând și până la Maramurăș.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Istoria Țării Rumânești întru care să cuprinde numele ei cel dintâi și cine au fost lăcuitorii ei atunci și apoi cine o au mai descălecat și o au stăpânit până și în vremile de acum s-au tras și stă
Continuă să citești