https://blog.revistaderecenzii.com/
Cu desțelenirea câmpiilor, cu înmulțirea satelor pe locuri odinioară pustii, cu extirparea pădurilor, apoi cu vânarea arbitrară de oricine și în orice timp, fără restricțiuni sau vreun regulament, se-nțelege că actualmente vânatul este mai de tot stârpit, și o excursiune vânătorească nu va aduce nici rezultatul dorit, nici vreo plăcere.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
E amurgirea azi așa frumoasă,
Că parcă soarele nu se îndură
Să părăsească zarea și mai fură
O clipă de iubire dureroasă!
https://blog.revistaderecenzii.com/
Scara – Tălmăcită din limba ellinească și tipărită cu blagoslovenia și ajutorul lui Veniamin Costache Mitropolitul Moldovei, la anul de la Hristos 1814.
S C A R APREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU IOANN
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Nu știu cum prin ce minune un țigan a căpătat
Niște lapte acru-odată; dar în post s’a întâmplat.
Bucuros și plin de fală, ori cu cine se’ntîlnea,
Numai tot de lapte acru pretutindenea vorbea.
Mînele ținînd in șolduri și cu nasul sus în vînt
Mergea parcă n’ar atinge cu piciorul pe pămînt.
Chiar ș-acasă cu femeea și copiii se purta
Ca un pașă cu supușii—toată ziua îi certa,
Iată dăscălii și popa numai ca să-i facă bine
Spun că pe la post în casă lapte acru nu se ține.
Ci’n biserică să-l pună, pe țigan au sfătuit
Iară el cu bucurie, l’a și dus; căci s’a gîndit:
„—In biserică cît șede ori ce lucru se sfințește.
Dară laptele? Na! Vorbă!… Ba iei încă și sporește…
Și cîți sfinți mai sunt aice la biserica din sat…
Zeu al dracului du mulți-s; căci leu chiar m’am minunat.
Cînd cu toții se vor pune, laptele să mi-l sfințască
Jos din putină va curge… așa are să sporească.
Toată noaptea sa gîndește laptele cît va spori:
»—Doamne buni mai sînt și sfinții!.. Lasă le voi mulțămi
»Stăi! Mă aduc des dimineață, ca să văd cît a crescut,
Și’ntr’o putină mai mare trebue să cat să-l mut.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Într-o seară de noiembrie (în împrejurări pe care ar fi prea lung să le povestesc aici) am găsit la Paris, pe podul Mirabeau, un carnet cu coperți negre, lucioase, de mușama, ca acelea în care obișnuiesc băcanii să-și țină socotelile. Erau exact 126 de pagini – hârtie comercială – scrise mărunt, regulat, fără ștersături. Lectură curioasă, obositoare pe alocuri, pasagii obscure, notații ce îmi erau străine, ba chiar absolut opuse.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Adeseori pe munte când soarele-asfințește,
Sub umbra unui arbor eu trist mă odihnesc,
Privirea mea pierdută prin câmpuri rătăcește,
Prin văile frumoase ce lin se prelungesc.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Muzica se caracterizează prin faptul, că cu nu reproduce imagini de lucruri și de ființe ca poezia, pictura și sculptura, nici însăși fenomenele ca arhitectura, ci numai esența, numai firea intimă a acestora. Pentru aceia înrâurirea muzicii e mai puternică și mai pătrunzătoare decât a celorlalte arte; și deși e mai vagă, mai puțin lămurită, e mai lesne de înțeles de toată lumea; ea e limba universală a sufletelor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Copii eram pe-atunci, copilă,
Copii drăguți, copii vioi;
Ne cocoțam printre cotețe,
Dormeam în paie amândoi…
Iar oamenii veneau afară
Când noi cucurigam drăcoși,
Și ei credeau de bună seamă
Că este cântec de cocoș…
Cu lăzile din curtea noastră,
Grămadă una peste altă,
Întruchipasem noi o casă:
Gospodăria laolaltă…
De prin vecini bătrâna mâță
Ne cerceta-n răstimpuri dese,
O-ntâmpinam cu plecăciune,
Rostind cuvinte ne-nțelese.
Ba o-ntrebam de sănătate,
Politicoși, care de care;
De-atunci, la câte mâți bătrâne
N-am pus aceeași întrebare!
Ba stam adesea la taifasuri,
Ca doi bătrâni din vremi uitate,
Ne tânguiam că-n vremea noastră
Erau așa frumoase toate;
Că dragostea, credința, cinstea
Pe zi ce merge, tot dispar,
Și cât de scumpă e cafeaua,
Și banul cât e azi de rar!…
S-a dus copilăria noastră,
Și toate-s de vârtej furate —
Și bani, și vremuri, și credință,
Și cinste, și iubire — toate!…
Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-copii-eram-poezie-id-28027/
https://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată ca niciodată etc.
A fost odată un împărat și o împărăteasă; ei nu făceau copii; umblase pe la toți vracii și vrăjitorii, pe la toate babele și cititori de stele, și toți rămaseră de rușine, căci n-avură ce le face. În cele din urmă se puseră pe posturi, pe rugăciuni și milostenii; când, într-o noapte, Dumnezeu văzând râvna lor, se arătă împărătesei în vis și-i zise:
Continuă să citești